Despre necesitatea desei împărtășiri cu Trupul Domnului

În cele ce urmează vă prezentăm un cuvânt al Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul referitor la Despre necesitatea desei împărtășiri cu Trupul Domnului

Apoi, când Domnul a predat această taină ucenicilor Său, nu a dat-o ca un sfat, ca adică să mănânce Trupul Meu cine vrea și să bea Sângele Meu cine vrea, așa cum a zis că „cine vrea să vină după Mine” și „dacă vrei să fii desăvârșit”, ci a zis poruncitor: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu și Beți dintru acesta Toți, acesta este Sângele Meu”; adică neapărat trebue să mâncați Trupul Meu și neapărat trebue să beți Sângele Meu.

Toți binecredincioșii creștini sunt îndatorați să se împărtășească des. Acest lucru îl poruncesc: 1) Stăpâneștile porunci ale Domnului nostru Iisus Hristos, 2) Faptele și Canoanele Sfinților Apostoli și ale Sfintelor Sinoade și mărturiile locale ale Sfinților Părinți, 3) Cuvintele, rânduiala și sfințita lucrare a Sfintei Liturghii și 4) însăși rânduiala Sfintei împărtășiri.

1. Domnul nostru Iisus Hristos, înainte de a ne preda Taina Sfintei împărtășiri, a zis: „Pâinea pe care Eu o dau este Trupul Meu, pe care Eu îl dau pentru viața lumii” (Ioan 6,51). ceea ce însemnează că dumnezeeasca împărtășire este pentru credincioși absolut trebuitoare pentru viața duhovnicească în Hristos. Si pentru ca viața duhovnicească în Hristos nu trebue să se împuțineze nici să înceteze, precum zice Apostolul: „Duhul să nu-l stingeți” (I Tes. 5,19), ci să fie neîntreruptă, pentruca cei vii, după același Apostol, să nu mai trăiască viața lor trupească, ci viața lui Hristos, Care a murit și a înviat pentru ei, este de trebuință ca să fie deasă și întrebuințarea Sfintei împărtășiri.

In altă parte, Domnul zice hotărît: „Amin, amin zic vouă, de nu veți mânca Trupul Fiului Omului și de nu veți bea Sângele Lui, nu veți avea viață întru voi” (Ioan 6,53). Din aceste cuvinte se vede limpede că Sfânta împărtășanie este pentru creștin tot așa de necesară ca și Sfântul Botez. Fiindcă aceeași hotărîre pe care a dat-o pentru Botez,a dat-o și pentru Sfânta Împărtășanie. Despre Botez a zis: „Amin, amin zic vouă, de nu se va naște omul din apă și din Duh, nu poate intra întru împărăția lui Dumnezeu’ (Ioan 3,5); iar despre Dumnezeeasca împărtășanie a zis de asemenea: „Amin, amin zic vouă, de nu veți mânca Trupul Fiului Omului și de nu veți bea Sângele Lui nu veți avea viață întru voi”. Așa dar, după cum fără botez este cu neputință ca omul să trăiască viață duhovnicească și să se mântuiască, tot așa este cu neputință să trăiască fără Dumnezeeasca împărtășire. Si fiindcă aceste două Taine au aceste însușiri: Botezul se săvârșește o singură dată iar Taine Sfintei împărtășiri se săvârșește des și în fiecare zi, rezultă în chip firesc că este absolut necesar ca și Dumnezeeasca împărtășire să se facă des.

Apoi, când Domnul a predat această taină ucenicilor Său, nu a dat-o ca un sfat, ca adică să mănânce Trupul Meu cine vrea și să bea Sângele Meu cine vrea, așa cum a zis că „cine vrea să vină după Mine” și „dacă vrei să fii desăvârșit”, ci a zis poruncitor: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu și Beți dintru acesta Toți, acesta este Sângele Meu”; adică neapărat trebue să mâncați Trupul Meu și neapărat trebue să beți Sângele Meu. Si iarăși zice: „Acosta să o face întru pomenirea Mea” (Luca 22,19). Adică, această taină pe care Ei v-o predau, să o săvârșiți nu numai odată, de două sau de trei ori (precum tâlcuește Sf. Ioan Gură de Aur) ci zilnic, întru pomenirea patimilor mele. A morții și a întregei Mele rânduieli.

Iată deci să și aceste cuvinte ale Domnului recomandă limpede cele două lucruri necesare Sfintei împărtășiri: neapărata ei săvârșire și săvârșirea adeseori. Adică nu numai să ne împărtășim, ci să ne împărtășim și des. De unde înțelegem că drept credinciosul, în orice stare socială s-ar afla, este îndatorat și trebue negreșit să primească și să păzească aceste porunci stăpânești.

2. Dumnezeeștii Apostoli urmând această hotărîtoare poruncă a Domnului nostru, la începutul propoveduirii, cu orice prilej adunau pe toți credincioșii în loc ascuns de frica iudeilor, îi învățau, se rugau împreună și săvârșind Taina, se împărtășeau și ei și toți cei adunați, precum mărturisește Sf. Ap. Luca, în Faptele Apostolilor, zicând că cei trei mii, care crezuseră în Hristos la ziua Cincizecimii și se botezaseră, erau împreună cu Apostolii, ca să audă învățătura lor și să se folosească și să se împărtășească cu Sfintele Taine, pentru ca să se sfințească și să se întărească mai bine în credința lui Hristos. „Erau, zice, așteptând învățătura Apostolilor, în împărtășire, în frângerea Pâinii și în rugăciuni” (F. Ap. 2,42).

Si pentru ca să se păstreze această necesară Predanie a Domnului și de cătră creștinii de după ei, să nu se uite adică, cu trecerea mulțimii anilor, ceea ce Apostolii au făcut atunci, au scris-o în al 8-lea și al 9-lea din canoanele lor, poruncind, cu pedeapsa afuriseniei, ca să nu rămână nimeni neîmpărtășit cu Dumnezeeștile Taine, când se săvârșește Sfânta Liturghie, „Dacă cineva nu se împărtășește când se săvârșește Liturghia să spună pricina pentru care nu se împărtășește și de va fi binecuvântată să se ierte, iar dacă nu o va spune, să se afurisească (Can 8).

Iar în canonul al 9-lea zic: „Biserica trebue să afurisească pe toți acei creștini, care merg la biserică, ascultă cetirea Sfintelor Scripturi și nu stau nici la rugăciune, nici la Sfânta împărtășire, ca unii care produc sminteală în Biserică”.

Pe acest canon tâlcuindu-l Valsamon zice: „Hotărîrea acestui canon este foarte aspră, căci afurisește pe cei ce mergând la biserică, nu stau până la sfârșit și nici nu se împărtășesc. In chip asemănător, și alte canoane ale Sinoadelor poruncesc ca toți să fie gata și vrednici pentru Sfânta împărtășire.

Sinodul din Antiohia, urmând Sfinților Apostoli, mai întâi întărește canonul de mai sus, apoi adaogă: „Se cuvine ca toți cei care intră în Biserică și ascultă Sfintele Scripturi, dar nu stau să se roage cu celălalt popor și se îndepărtează de Sfânta împărtășanie, să fie afurisiți până când se vor spovedi și vor arăta roduri de pocăință și se vor ruga și atunci să fie iertați” (Can. 2).

Vedeți fraților, că toți creștinii sunt supuși afuriseniei și că trebue să se împărtășească adesea? Că sunt îndatorați să facă aceasta la fiecare Liturghie, ca să nu fie afurisiți de Sfinții Apostoli și de Sfintele Sinoade?

3. De vom lua aminte cu atenție la Sfânta și Dumnezeeasca Liturghie, vom vedea că dela început și până la sfârșit un singur scop are: să ducă la împărtășire pe credincioșii creștini adunați. Pentru că și rugăciunile pe care preotul le citește în taină, și ecfonisele și în scurt toate sfintele rugăciuni, toate sfintele lucrări și rânduielile care se săvarșesc aci, acest lucru arată.

La rugăciunea, care se numește a celor credincioși, se spune: „Dă-le lor (adică credincioșilor) ca totdeauna să-Ti slujească cu frică și cu dragoste și fără de păcat și neosândiți să se împărtășească cu Sfintele Tale Taine”. In rugăciunea care urmează după săvârșirea Sfintelor Taine zice: „Ca să fie celor ce se vor împărtăși spre trezirea sufletului și spre iertarea păcatelor”, adică Sfintele acestea să se facă credincioșilor, care se împărtășesc, spre curățirea sufletului și spre iertarea păcatelor. Rugăciunea dinaintea Sfintei împărtășanii zice: „Si ne învrednicește prin mâna Ta cea preacurată să ni se dea Preacuratul Tău Trup, și Preacinstitul Tău Sânge și prin noi la tot poporul Tău”.

Iar la ecfonise de asemenea, când strigă cătră popor, ca din partea Domnului: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu și beți din acesta toți, acesta este Sângele Meu;” și când, ținând în mâini sfântul Potir cu deviată făcătorul Trup și Sânge, iese în sfintele uși și arătându-l poporului îl chiamă la Sfânta Impărtășanie strigând cu mare glas: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste apropiați-vă” adică veniți cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă împărtășiți cu Dumnezeeștile Taine.

După Sfânta împărtășire, preotul și poporul mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest mare Har de care s’au învrednicit. Si poporul mulțumește: „Să se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne, că ne-ai învrednicit a ne împărtăși cu Sfintele, Nemuritoarele și Preacuratele Tale Taine”. Iar preotul zice: „Drepți, împărtășindu-ne cu dumnezeeștile, Sfintele, Preacuratele și de viață făcătoarele Taine, cu vrednicie să mulțumim Domnului”.

Dar și cântarea Heruvicului, care se cântă de popor, dacă iei aminte, este o pregătire pentru împărtășire, fiindcă zice: „Noi, care în chip tainic închipuim pe Heruvimii cei cu ochi mulți și cântăm cântarea cea întreit sfântă, să lepădăm dela mintea noastră toată grija acestei lumi, Pentru că să primim în sufletele noastre și să ne împărtășim cu împăratul tuturor, Cel ce este nevăzut înconjorat de cetele cerești ale îngerilor.

Același lucru însemnează și Rugăciunea Domnească, care se zice după prefacerea Sfintelor Taine. Căci prin aceasta creștinii cer dela Dumnezeu și Tatăl să le dea Pâinea cea spre ființă, care este cu adevărat Sfânta împărtășanie. însuși numele cu care Sfânta Liturghie se numește în special: comuniune și adunare, obligă la deasa împărtășire. Deoarece comuniune și adunare însemnează că prin împărtășirea cu Trupul și cu Sângele lui Hristos, toți credincioșii se adună, se împărtășesc și se unesc cu Hristos și se fac un Trup și un Duh cu El.

Deci din toată sfânta rânduială a Sfintei Liturghii, nu se vede oare că sunt îndatorați creștinii, care merg la Sfânta Liturghie să se împărtășească adesea? Nu sunt oare îndatorați să facă acest lucru, ca să arate că împărtășirea este adunare și cină și să nu fie călcători ale acelora pe care le cred și le mărturisesc? Iar dacă nu se împărtășesc precum o mărturisesc, mă tem, mă tem ca nu cumva să fie călcători. Ci și preotul care îi chiamă și celelalte cuvinte și sfințite lucrări și rândueli, care se fac la Sfânta Liturghie, nu știu dacă își mai au adevărata lor rânduială și cuvenitul lor rost. Fiindcă toți, până la unul se leapădă și nu se găsește nici un creștin, care să le împlinească și să asculte chiemarea preotului sau mai bine zis a lui Dumnezeu, ci se întorc acasă neîmpărtășiți cu cele Sfinte, fără să fi binevoit cineva să se apropie și să se împărtășească.

De aceea și dumnezeescul Hrisostom, urmând Sfintelor canoane ale Sfinților Apostoli și ale Sfântului Sinod pomenit mai înainte și mai ales socotind că toate sfintele lucrări ale Sfintei Liturghii au în vedere împărtășirea credincioșilor, socotește nevrednici chiar și de intrarea în biserică, pe cei ce merg la Sfânta Liturghie și nu se împărtășesc.

„Văd, zice, că mulți se împărtășesc mai mult din obicei și nu după dreapta judecată. Pentru că atunci când vine Postul Mare, toți, în orice stare s’ar afla, fie vrednici, fie nevrednici, se împărtășesc. Tot așa fac și când vine ziua Bobotezei, chiar dacă acest timp nu este pentru împărtășire.

Dar nici Bobotează și nici Postul Mare nu fac vrednici pe oameni pentru împărtășire, ci îi face vrednici curăția sufletului. Cu aceasta te poți împărtăși în fiecare zi. Căci zice Sfântul Apostol Pavel, că ori de câte ori vă împărtășiți vestiți moartea și patimile Domnului, adică faceți pomenirea mântuirii voastre, adică a binefacerii pe care a-ți primit-o.

Gândește-te bine câtă grijă aveau cei ce mâncau din jertfa Legii Vechi? Ce nu făceau? Cum se pregăteau? Necontenit se curățeau. Iar tu care vrei să te împărtășești din jertfa de care se cutremură și îngerii, vrei să te curățești numai în anumite timpuri? Cum te apropii de Altarul lui Hristos și îndrăznești să te împărtășești cu cu mâinile și buzele necurate și întinate?

Văd că se face multă nerânduială la împărtășire. In celelalte zile ale anului nu vă împărtășiți chiar dacă adeseori sunteți curați; iar când vin Pastile, chiar dacă ați făcut ceva rău, îndrăzniți și vă împărtășiți. Vai de nepriceperea și de răul vostru obiceiu!

Zadarnic să săvârșește Liturghia în fiecare zi, că nu vă împărtășiți. Zadarnic stăm în fața Altarului, că nimeni nu vine să se împărtășească. Acestea le spun, nu ca să vă împărtășiți oricum, la întâmplare, ci ca să vă faceți vrednici.

Omule, nu ești vrednic să te împărtășești? Atunci nici pe celelalte rugăciuni ale Liturghiei nu ești vrednic să le auzi. Auzi pe diaconul care strigă: câți sunteți în stare de pocăință, rugați pe Dumnezeu să vă ierte; cei ce nu se împărtășesc se află încă în stadiul de pocăință pentru păcatele lor.

Deci de ce stai? Dacă ești dintre cei ce se pocăesc nu poți să te împărtășești. Pentru că cel ce nu se împărtășește face parte dintre cei ce se pocăesc.

Din ce pricină strigă diaconul: ieșiți cei ce nu puteți să vă rugați lui Dumnezeu? Si tu stai cu îndrăzneală și cu obrăznicie! Iar dacă nu ești dintre cei ce se pocăesc, ci din cei ce pot să se împărtășească, cum de nu te grijești să te împărtășești?

Cum de nu socotești împărtășirea ca un mare har, ci o disprețuești?

Gândește-te bine. Masa împărătească este pregătită. îngerii slujesc la masă; însuși împăratul este de față și tu stai căscând! îmbrăcămintea sufletului își este murdară și ție nu-ți pasă? Sau este curată? Atunci stai la masă și mănâncă din cină. La fiecare Liturghie, Hristos vine să vadă pe cei ce stau la masă și spune și acum fiecăruia, prin conștiința sa: Prietenilor, cum stați aci în Biserică, fără să aveți haină de nuntă? Nu a zis: De ce stai la masă? ci înainte de ședere îi zice că nu este vrednic nici să intre înlăuntru, deoarece nu i-a spus că de ce a intrat.

Pe toate acestea le strigă și acum Hristos cătră noi toți, Pentru că stăm nerușinați și cu obrăznicie. Că cel ce nu se împărtășește este nerușinat.

Din pricina aceasta, diaconul întâi îndepărtează pe cei ce se află în păcate. Căci precum când un stăpân vrea să meargă la masă, nu trebue să fie de față slugile care au greșit, ci sunt îndepărtate, tot așa se întâmplă și aici, când se săvârșește Liturghia și se jertfește Mielul și Oaia stăpânului.

Când auzi: să ne rugăm toți împreună; când vezi că se deschid ușile altarului, să socotești că se deschide și cerul și coboară îngerii. Deci nu trebue să fie nici unul din cei nebotezați, dar nici unul botezat însă necurat sau spurcat.

Rogu-te să-mi spui dacă cineva invitat la o masă, merge, intră înlăuntru, se spală pe mâni și se așează dar apoi nu mânâncă, oare nu jignește pe împăratul, care l-a chiemat? Nu era mai bine să nu se fi dus deloc? Așa și tu, ai venit la masă, ai cântat cu ceilalți, ai mărturisit că ești vrednic, deoarece nu ai ieșit cu cei nevrednici, atunci de ce ai rămas, dacă nu se împărtășești din masă?

Dar zici că ești nevrednic! Atunci ești nevrednic și să asculți sfintele rugăciuni, deoarece Duhul Sfânt coboară nu numai în Sfintele Taine, ci și în cântările acelea. Nu vezi pe slugile stăpânului că în primul rând spală masa, curăță casa și pe urmă așează farfuriile. Așa se întâmplă și cu rugăciunile; cu glasul diaconului, spălăm ca și cu un burete Biserica, Pentru că tainele să se săvârșească în Biserica curată și fără de pată. Ochii necurați sunt nevrednici de această priveliște. Urechile întinate nu sunt vrednice să audă aceste cântări, Pentru că așa poruncește Legea. Chiar dacă un animal se apropia de muntele Sinai, el era ucis cu pietre. Cu atât mai nevrednici au fost, că nici la poalele muntelui nu le-a îngăduit să stea, chiar dacă pe urmă s-au apropiat și au văzut locul unde a stat Dumnezeu.

Așa și tu, creștine, dacă nu ești vrednic să te apropii și să vezi pe Dumnezeu la Sfânta Liturghie, pleacă împreună cu catehumenii, Pentru că cu nimic nu te deosebești de ei. Deoarece nu este același lucru ca omul să greșească înaintea lui Dumnezeu, înainte de botez sau după ce s-a botezat și să se facă nevrednic de împărtășire. Aș fi vrut să vă spun lucruri mai multe și mai înfricoșate, dar ca să nu vă împovărez mintea, sunt deajuns acestea. Căci cei ce nu se înțelepțesc cu acestea, nici cu mai multe nu se pot îndrepta.

Spune-mi, te rog, dacă un împărat ar porunci: Cine va face cutare rău, acela să nu se apropie să mănânce la masa mea, oare nu ți-ai fi dat toată silința să te păzești ca să nu pierzi această cinste? Preotul ne chiamă să mergem să ne împărtășim și noi ne lenevim, întârziem și nu alergăm repede să primim acest dar? Oare ce altă nădejde de mântuire ne-a mai rămas? Nu putem spune că ne împiedică boala sau firea, ci neglijența ne face nevrednici (Omilia a treia la epist. cătră Efeseni).

Auzi, frate, ce spune acest mare dascăl as Bisericii, că nu sunt vrednici să se ducă la Liturghie, acei care fără motiv nu sunt pregătiți să se împărtășească.

Dar tu ce răspunzi? Apoi, dacă așa stau lucrurile, nu mai merg deloc la Liturghie!

Nu, fratele meu, nici aceasta să nu o faci, căci cazi sub afurisenie, așa cum hotărăște și sfântul Sinod ecumenic II Trulan, care zice: „Cel ce nu merge la biserică trei Duminici, dacă este preot să se caterisească, iar dacă este mirean să se afurisească”. Așa hotărăste și Sfântul Sinod local, din Sardica, în canonul 11.

Deci cazi sub afurisenie, iubite, dacă nu faci aceste două: adică să mergi la Sfânta Liturghie și să te pregătești cât poți ca să te împărtășești, dacă nu ești oprit. Nu trebue să nesocotești nici pe una, nici pe alta.

Făcând astfel, păzești toate sfintele lucrări ale Dumnezeestii Liturghii, asa cum am spus mai înainte, si nu calci Rânduiala pe care a primit-o Biserica dela însuși Domnul nostru, de la Sfinții Apostoli, dela Sinoade și de la toți sfinții. Si Rânduia-la aceasta este: Să se sfărâme Sfânta Pâine la fiecare Liturghie și credincioșii, care nu au oprire, să meargă să se împărtășească.

Pentru că, precum spune Sfântul Simeon Tesaloniceanul „Dumnezeeasca Liturghie este o lucrare sfântă pentru pregătirea Preasfântului Trup si Sânge a lui Hristos, ca să fie dat spre împărtășire tuturor credincioșilor. Acesta este întreg scopul și rostul Liturghiei: împărtășirea credincioșilor”.

Sfântul Nicolae Cabasila, episcopul Dirahiului, scrie: „Lucrul Dumnezeeștii Liturghii este să prefacă pâinea și vinul în Trupul si Sângele lui Hristos, iar scopul ei este sfințirea credincioșilor prin împărtășirea cu ele” (Tâlcuirea Sfintei Liturghii, cap. 1).

Ințeleptul Iov (pe care îl pomenește Sfântul Fotie în Nomo-canonul său) zice despre Sfintele Taine asa: „Rostul întregii Liturghii este împărtășirea cu Sfintele Taine, fiindcă scopul și lucrarea ei acesta este: împărtășirea credneioșilor cu deviată făcătoarele și înfricoșatele Taine”.

Gavriil al Filadelfiei, în cartea sa despre Taine, scrie că Dumnezeeasca Liturghie se săvârșește pentru trei pricini: întâi, pentru slava și lauda lui Dumnezeu și Mântuitorului nostru și pentru pomenirea morții și învierii Sale, precum însuși a zis: „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea”; al doilea, pentru odihna și sfințirea sufletelor binecredinciosilor creștini ortodocși adormiți; si al treilea, pentru cei vii. Astfel, când se săvârșește Dumnezeeasca Liturghie pentru slava și lauda si pomenirea morții și învierii Domnului, frații noștri adormiți în dreapta credință, primesc dela Dumnezeu odihnă si sfințire, pe cât este cu putință. Insă credincioșii cei vii, care nu se împărtășesc cu Sfintele Taine la Liturghie, nu mă pricep cum pot să se sfințească. Sfântul Cabasila zice că nu se sfințesc. Ci să-l ascultăm iarăși pe el:

„Dacă sufletele celor care se apropie sunt pregătite să se împărtășească, iar Domnul totdeauna dorește și voeste să sfințească și să se dăruiască pe Sine fiecăruia, atunci ce lucru îi mai poate despărți de împărtășanie? Bine ‘nțeles că nici unul.

Dar ar putea întreba cineva: Dacă un creștin, având pregătire sufletească, dar nu vrea să se împărtășească, oare poate și el primi sfințenie dela Sfintele Taine, așa cum primesc cei adormiți? Si răspunde că nu o poate primi decât numai acela, care nu se poate duce trupește să se împărtășească, așa cum sunt sufletele celor adormiți.

Dacă cineva putând să meargă să se împărtășească, nu se duce, acela nu poate deloc să se bucure de sfințirea Sfintelor Taine, nu numai Pentru că nu s-a dus, ci și Pentru că putând să se ducă, a nesocotit Sfintele Taine sau s’a lenevit și nu a mers.

4. Dar nu numai cele spuse până acum, îndatorează pe tot creștinul, care nu are împedimente, să se împărtășească des, ci și însăși Dumnezeeasca Taină și împărtășirea, dacă ne gândim bine, ne atrage să ne împărtășim des Pentru că este un element esențial al vieții sufletului. Să vedem ce însemnează acest lucru.

Teologii scolastici spun să esențial este acel element fără de care este cu neputință să se facă ceea ce se face. Pe pildă, element esențial în viața omului este răsuflarea, Pentru că fără de ea omul nu poate să trăiască. Tot așa este hrana pentru întreținerea trupului. Deci, așa cum este trebuitoare respirația neîncetată pentru a trăi, și hrana pentru alcătuirea firii trupești, tot așa și deasa împărtășire este necesară pentru viața sufletului și pentru susținerea ființei lui, sau ca să spun mai bine, este cu mult și fără de asemănare mai necesară.

Să vină în mijlocul nostru Marele Vasilie, temelia dreptelor învățături ale Bisericii și să ne-o spună. „Ca să se învrednicească omul de viața veșnică, zice, trebue să se împărtășească cu Trupul și cu sângele lui Hristos. Si iarăși: Este de trebuință celui ce s’a renăscut prin Botez să se hrănească cu împărtășirea Sfintelor Taine. Deci toți dreptcredincioșii creștini avem nevoie să ne hrănim cu hrana vieții veșnice, pe care ne-a predat-o Fiul lui Dumnezeu celui viu. Si iarăși, este bine și de folos a se împărtăși omul în fiecare zi cu Trupul și Sângele lui Hristos, căci însuși Domnul o spune: Cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică”. Fără îndoială, împărtășindu-se omul des cu Viața, trăiește mai deplin viața cu toate puterile și simțirile sale trupești și sufletești”.

Iar monahul Iov mărturisitorul zice: „Este drept și cuviincios ca des și de multe ori să se sfințească Creștinul cu sfânta împărtășire. Să dorească și să alerge să se împărtășească mai des decât respirația. Dacă este cu putință și în fiecare zi, cei vrednici pot să se împărtășească”.

Iar Ghenadie, patriarhul Constantinopolului, foarte înțelept arată cât de trebuitoare este creștinilor Sfânta împărtășanie, zicând:

„Sfânta împărtășanie lucrează mare sporire a vieții cei întru Hristos, celor ce se împărtășesc. Fiindcă ceea ce lucrează în trup elementele cele din afară ale pâinii și vinului, aceeași lucrează în chip tainic și nevăzut Trupul Domnului la sufletul nematerial. Căci precum pâinea susține și hrănește trupul, tot așa Trupul lui Hristos hrănește sufletul nostru. Si precum prin sfântul Botez luăm viața Harului în loc de viața păcatului pe care am avut-o, tot așa hrănindu-ne cu Sfânta împărtășanie creștem și sporim în Harul lui Dumnezeu. Căci precum căldura cea firească a trupului ar putea usca umiditatea cea firească, dacă nu este ajutată de hrană (căci prin hrană și băutură se menține alcătuirea trupului și se împlinesc acele lichide, care s’au consumat din cauza căldurii și fără de care, viata omenească nu ar putea dura nici puțină vreme).

In același chip si căldura răutății, care roade sufletul pe dinlăuntru, Pentru că usucă puterea evlaviei, ar vrea s’o mistue cu totul, dacă sufletul nu s’ar împărtăși cu o hrană duhovnicească, care se împotrivește puterii distrugătoare a răului și crește în noi Harurile și Darurile Sfântului Duh.

Iar Trupul lui Hristos, adică Sfânta împărtășanie, fiindcă pe deoparte hrănește trupul, iar pe de alta este unită cu firea dumnezeească, curăță și sfințește pe cei ce se împărtășesc și ne aduce multă hrană duhovnicească. Astfel, fiind bine hrăniți cu această hrană, ne redobândim sănătatea duhovnicească și curăția, din care ne-a scos atunci din Rai, gustarea din pomul oprit.

Se cuvenea deci ca si noi, care cu mâncarea trupească am pierdut curăția și sănătatea cea dintâi, tot cu hrană trupească să o recăpătăm și cele asemenea să fie vindecate cu cele asemenea, iar cele protivnice, cu cele protivnice. Adică: hrană trupească a fost aceea care ne-a scos din Rai, hrană trupească este si Sfînta împărtășanie, care ne păzește acum. Si aceeași viață este aceea, care atunci s’a stricat, iar acum se păzește.

Totuși din aceea Dumnezeu ne oprea să nu mâncăm, pe când Sfânta împărtășanie El însuși ne-o dă și ne îndeamnă la ea. Hrănirea aceea ne-a învățat-o diavolul cel viclean iar pentru Sfânta împărtășanie, nu numai învățător și sfătuitor este Fiul lui Dumnezeu, ci El însuși s’a făcut slujitor al ei și ne-a dat-o. Pe aceea a luat-o Adam ca un fur, iar la Sfânta împărtășanie ne îndeamnă Dumnezeu și ne poruncește în mod vădit să o gustăm. In aceea era ascunsă otrava neascultării, iar în Sfânta împărtășanie se ascunde o comoară de nenumărate bunătăți.

Deci fraților, de vreme ce împărtășirea deasă este necesară tuturor creștinilor, precum am dovedit cu mărturiile pe care le-am adus până acum, este de mare nevoie ca si noi să ne împărtășim des, ca să avem în voi Viața, care este Iisus Hristos și ca să nu murim moarte sufletească. Căci acei care nu se hrănesc adesea cu această hrană duhovnicească, cu adevărat mor. Si deși se arată că trupește trăiesc, sufletește însă sunt morți, Pentru că s’au îndepărtat de viața cea duhovnicească și adevărată, pe care o face Sfânta Împărtășanie.

Si așa cum pruncul, când s-a născut, plânge și cere cu multă stăruință hrana și laptele lui, iar dacă nu suge și n’are poftă este semn că este bolnav si în primejdie să moară, tot așa și noi trebue să stăruim ca să ne alăptăm din hrana cea duhovnicească, Sfînta împărtășanie, ca să viețuim, iar dacă nu o facem ne primejduim de moartea sufletească.

Zice si Sfântul Ioan Gură de Aur: „De vreme ce ne-am învrednicit de atâta iubire si cinste de la Hristos, ca să ne împărtășim cu Trupul si cu Sângele Lui, să nu ne lenevim a face acest lucru. Nu vedeți pe copii cei mici cu câtă grabă apucă sânul mamei lor? Cu câtă repezeală pun buzele la sân? Cu așa grabă ar trebui ca și noi să ne apropiem de această Sfântă Masă si de acest sân al duhovnicescului Potir, ca să ne împărtășim. Sau mai bine zis, cu mai mare grabă să ne alăptăm din Sfânta împărtășanie, ca niște prunci care se alăptează cu Harul Sfântului Duh, și singura noastră mâhnire să fie neîmpărtășirea cu aceasta hrană De viață făcătoare” (Omil. 82, la cap. 26 de la Matei).

(Articol publicat pe site-ul doxologia.ro la data de 3 august 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente