În perioada modernă au existat suficiente voci teologice care au afirmat că, în Ortodoxie, egalitatea femeii și a bărbatului este doar proclamată, fără a fi respectată. Etosul ortodox nu a susținut niciodată extremele hirotoniei femeilor sau disprețuirii lor așa cum au fost promovate fie de curentul protestant, fie de rigiditatea instituțională romano-catolică. În cadrul primei Epistole către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel se vede nevoit să reglementeze câteva aspecte practice legate de activitatea femeilor din Biserică (1 Corinteni 11, 3-17; 14, 34-35), iar aceste porunci pot fi luate drept etalon în privința problemelor de mai sus, dar și pentru relația tainică a Căsătoriei.
În materialele dedicate anterior Tainei Cununiei și centrate asupra contribuției pauline remarcam echilibrul consistent abordat de Apostolul neamurilor cu privire la Taina Căsătoriei. Într-o perioadă în care femeile erau considerate drept net inferioare bărbaților și beneficiau de drepturi legale mult sub cele ale bărbaților (dacă ne referim fie și numai la pedepsirea adulterului atât în aplicarea legii iudaice, cât și în cea bizantină), Apostolul neamurilor făcea apel la egalitatea creștină a celor două sexe. Însă, în perioada modernă, mai mulți teologi protestanți consideră că femeile nu au beneficiat de o atitudine echilibrată din partea Apostolului Pavel și îl acuză pe acesta din urmă inclusiv de misoginism. Desigur, privind printr-o optică strict modernă, în aceste vremuri în care femeile au un rol social infinit superior perioadei respective, textele pauline par a fi puțin exagerate în anumite aspecte. Însă a suferit Taina Căsătoriei de asemenea transformare de care o acuză teologii protestanți sau chiar și unii ortodocși (așa cum este exemplul lui Elisabeth Behr-Sigel)? Sau echilibrul paulin chiar poate fi păstrat și astăzi cel puțin în această privință? Începem analiza de astăzi cu un text cel puțin delicat. ‘Dar voiesc ca voi să știți că Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul, iar capul lui Hristos: Dumnezeu. Orice bărbat care se roagă sau proorocește, având capul acoperit, necinstește capul său. Iar orice femeie care se roagă sau proorocește, cu capul neacoperit, își necinstește capul; căci tot una este ca și cum ar fi rasă. Căci dacă o femeie nu-și pune văl pe cap, atunci să se și tundă. Iar dacă este lucru de rușine pentru femeie ca să se tundă ori să se radă, să-și pună văl. Căci bărbatul nu trebuie să-și acopere capul, fiind chip și slavă a lui Dumnezeu, iar femeia este slava bărbatului. Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat. Și pentru că n-a fost zidit bărbatul pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. De aceea și femeia este datoare să aibă (semn de) supunere asupra capului ei, pentru îngeri. Totuși, nici femeia fără bărbat, nici bărbatul fără femeie, în Domnul. Căci precum femeia este din bărbat, așa și bărbatul este prin femeie și toate sunt de la Dumnezeu’ (1 Corinteni 11, 3-12).
‘Unii sunt mai egali decât alții’
În romanul său intitulat Ferma animalelor, George Orwell explică, la un moment dat, inegalitatea crasă promovată de falsul comunism prin fraza-cheie ‘unii sunt mai egali decât alții’. Dacă privim istoria creștinismului, ne putem lăsa influențați de această optică atunci când interpretăm frazele Sfântului Apostol Pavel de mai sus. Adevărul este că, dacă rupem din context prima parte a fragmentului citat anterior, nu avem nimic altceva decât o concepție strict utilitaristă a femeii, care a fost creată pentru bărbat, ca un fel de instrument adecvat de slujire a lui. Exegeza mai mult rabinică a Sfântului Pavel exprimată în prima parte a fragmentului tinde să încline balanța în favoarea considerării sale ca promovând un fel de egalitate doar aparentă a bărbatului și a femeii. Ce facem însă cu fraza crucială care amintește atât
de mult de Taina Cununiei și care sună astfel: Totuși, nici femeia fără bărbat, nici bărbatul fără femeie, în Domnul? Aici are loc o reală rupere de orice tradiție iudaică a inferiorității femeii, a vinii sale cosmice pentru căderea lui Adam, a considerării ei drept un simplu instrument de plăcere sau de ajutor al bărbatului. Cei doi, uniți în Taina Căsătoriei, sunt nu numai un trup, ci și un duh. Mai vorbim de egalitate aici sau trecem direct la eshatologia împlinirii desăvârșite în Hristos? Atât femeia, cât și bărbatul sunt creștini și au același scop în Taina Cununiei ca și orice monah sau celibatar care trăiește în curăție: îndumnezeirea (mântuirea). Tot Sfântul Apostol Pavel își contrazice aparent viziunea oarecum utilitaristă exprimată anterior și mai propune o frază revoluționară pentru perioada respectivă: Căci precum femeia este din bărbat, așa și bărbatul este prin femeie și toate sunt de la Dumnezeu. Eva s-a născut din Adam, dar toți oamenii ulteriori s-au născut din femeie. Într-o Cununie nu avem un stăpân (bărbatul) și un rob (femeia), ci o minunată intercomuniune creativă care reprezintă, după cuvântul Sfinților Părinți (în special Clement Alexandrinul și Sfântul Ioan Hrisostom), mica Biserică.
Discuția duhovnicească a familiei creștine
Ruperea versetelor scripturistice de context a reprezentat întotdeauna un pericol extrem în cursul istoriei creștine. Următorul text este un astfel de exemplu. ‘Ca în toate Bisericile sfinților, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice și Legea. Iar dacă voiesc să învețe ceva, să întrebe acasă pe bărbații lor, căci este rușinos ca femeile să vorbească în biserică’ (1 Corinteni 14, 34-35). Cum poate fi interpretat acest text altfel decât în literă, ne-ar întreba persoanele riguroase scripturistic. Ne-am putea întreba ce rol mai au diaconițele enumerate în epistolele pauline sau fetele Sfântului Apostol Filip care prooroceau de vreme ce femeile sunt condamnate la o tăcere perpetuă în Biserică, iar acasă sunt nevoite să ceară sfatul stăpânului (bărbatului)? Din punctul nostru de vedere, Sfântul Apostol Pavel condamnă aici lipsa de măsură și guralivitatea unor femei care se erijau în veritabili conducători de comunități (un fapt total ieșit din comun în perioada respectivă!), dar în nici un caz nu interzice proorocia femeilor, care a fost un fapt în perioada respectivă (vezi exemplul fetelor Sfântului Filip), sau misiunea socială a acestora (exemplul diaconițelor). Ce extragem de aici pentru Taina Căsătoriei? Sfatul discuțiilor duhovnicești, atât de importante în familia creștină. Bărbatul și femeia trebuie să își comunice reciproc învățăturile mântuitoare ale Bisericii pentru a crește armonios spre statura hristică la care sunt chemați. Încă nu trebuie să credem că doar bărbații pricep ce se întâmplă, iar femeile sunt depășite de situație. Și bărbații trebuie să ceară părerea soției lor, deoarece, așa cum remarca tot Apostolul neamurilor anterior: nici femeia fără bărbat, nici bărbatul fără femeie, în Domnul. Orice soț are multe de învățat de la soția sa și acest fapt nu trebuie trecut cu vederea așa cum se întâmplă adesea, dintr-o râvnă rigoristă de a demonstra cine știe mai multe și care este de fapt învățatul casei. Ce putem înțelege din următorul text adresat atât bărbaților, cât și femeilor: ‘Căci vă râvnesc pe voi cu râvna lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfățișez lui Hristos fecioară neprihănită’ (2 Corinteni 11:2)? Atât bărbații, cât și femeile sunt chemați la îndumnezeire în mod direct. Îndumnezeirea femeii întru Hristos nu vine prin bărbat, ci în mod direct. Egalitatea este depășită aici, transfigurată. În creștinismul adevărat, fraza lui Orwell nu are, așadar, nici o aplicabilitate practică… (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 13 august 2011)
