Despre Botezul în Duhul Sfânt

Proorocia Sfântului Ioan Înaintemergătorul cu privire la Botezul pe care Hristos îl va administra creștinilor în Duhul Sfânt părea împlinită odată cu apariția tainei și importanța acesteia pentru Biserica primară. Însă odată cu secolele IV-V și dezvoltarea monahismului, Sfânta Scriptură a beneficiat de noi interpretări utile care au revelat și alte sensuri ce nu păreau posibile la prima vedere.

Așa s-a născut și ideea că Taina Botezului oferă harul Duhului Sfânt, dar, din cauza păcatelor noastre, această lumină ce sălășluiește în noi este acoperită de norul patimilor. Diadoh al Foticeii, Ioan Scărarul și Simeon Noul Teolog au fost cei care au dezvoltat această teologie baptismală ulterioară momentului botezării. Ne vom opri atenția asupra scrierilor Sfântului Simeon Noul Teolog.

Există două Botezuri diferite?

Trebuie remarcat încă de la început că Sfântul Simeon Noul Teolog nu vorbește despre două Botezuri care nu au legătură unul cu celălalt. Astfel, Taina Botezului ne oferă harul Duhului Sfânt, dar lipsa de atenție ulterioară ne determină să păcătuim și să pierdem astfel simțirea sa. Am observat în materialele anterioare dedicate Sfinților Marcu Ascetul și Diadoh al Foticeii această idee centrală. Lucrul deosebit adus de Sfântul Simeon Noul Teolog în discuție este acela că fiecare creștin este obligat să caute din nou simțirea harului în viața sa. Cei care nu fac acest lucru cad în categoria creștinilor căldicei, care nu pot fi plăcuți lui Hristos. Această căutare a harului se face în primul rând prin paza poruncilor, iar în această privință observăm din nou influența Sfântului Marcu Ascetul, care a pus un mare accent în direcția respectivă. Arhiepiscopul de vrednică pomenire Vasili Krivoșein ne-a oferit posibilitatea de a observa coordonatele principale ale gândirii Sfântului Simeon Noul Teolog privitoare la Botezul în Duhul Sfânt în studiul său dedicat operei acestuia (Archbishop Basile Krivocheine, In the light of Christ. Saint Symeon the New Theologian: Life, Spirituality, Doctrine, Saint Vladimirâs Seminary Press, New York, 1986, 411 pp.). În studiul său, el preciza: ‘În opinia Sfântului Simeon, faptul de a fi fost botezat nu este suficient pentru a atinge desăvârșirea vieții creștine. Ceea ce contează este să ai credință în Sfânta Treime și în dumnezeirea lui Hristos, dar totodată să ai dorința de a începe o nouă viață și, în mod special, să ai simțirea harului primit la Botez. În mod clar, în momentul Botezului, copiii mici nu o au, dar toți creștinii care au fost botezați încă din copilărie sunt într-o situație similară: ei l-au părăsit pe Hristos prin păcatele lor. Prin urmare, ei au nevoie de o nouă purificare prin pocăință și un nou botez prin Duhul Sfânt’ (In the Light of Christ…, p. 142).

Botezul lacrimilor

Acest al doilea Botez de care vorbește Sfânta Tradiție prin scrierile Părinților filocalici constă în două aspecte importante. Primul dintre ele constă în plângerea propriilor păcate, iar cel de-al doilea în iluminarea plină de har a sufletului nostru de Sfântul Duh (a se vedea un rezumat cuprinzător la Alexander Golitizin, On the Mystical Life: Life, Times, Theology, vol. III, Saint Vladimirâs Seminary Press, New York, 1997, pp. 117-119). Acest plâns al păcatelor este numit încă din timpul secolului VI drept al doilea Botez de către Sfântul Ioan Scărarul. În cursul timpului, Taina Pocăinței a fost declarată și ea drept un al doilea Botez pentru că șterge păcatele pe care le-am făcut din momentul curățirii noastre sufletești inițiale. De aceea, în încheierea imnului cu numărul 15, Sfântul Simeon Noul Teolog precizează următoarele: ‘Dar, o, copii, adunați-vă! Dar, o, femei, haideți! Dar, o, părinților, veniți înainte de a sosi sfârșitul și jeliți și plângeți împreună cu mine toți șcf. Ioil 2, 16; 1, 5ț, pentru că primind pe Dumnezeu în Botez pe când eram mici sau, mai bine zis, făcându-ne fii ai lui Dumnezeu pe când eram prunci, păcătuind am fost numaidecât azvârliți afară din casa lui David și am pățit aceasta fără să simțim ceva și să alergăm prin pocăință! Căci pe acolo intră toți cei azvârliți afară, iar altfel nu este cu putință a intra înăuntru – să nu vă amăgiți! -, nici a vedea cele săvârșite în ea și care se săvârșesc acum și în vecii nesfârșiți în Hristosul și Dumnezeul meu’ (Scrieri: Imne, Epistole și Capitole, vol. III, trad. diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2001, pp. 96-97). Pocăința și plânsul păcatelor care o însoțește fidel sunt considerate drept căile prin care putem să recâștigăm simțirea harului dobândit la Botez. Precizam în debutul materialului că Sfântul Simeon Noul Teolog a fost influențat de literatura ascetică existentă la momentul respectiv. În mod cert el a lecturat scrierile Sfinților Marcu Ascetul, Diadoh al Foticeii (și în mod sigur Ioan Scărarul, deși acest lucru nu este specificat în fragmentul respectiv), un fapt precizat și de biograful său, Niketas Stethatos (vezi Scrieri: Viața și epoca, vol. IV, trad. diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2006, p. 247). Probabil că, pe lângă experiențele sale duhovnicești deosebite, descrise cu lux de amănunte în cadrul Imnelor, Sfântul Simeon Noul Teolog a păstrat conceptele teologico-ascetice ale predecesorilor săi importanți din istoria Bisericii. Însă partea sa originală este constituită de dezvoltarea celui de-al doilea aspect amintit la începutul acestei secțiuni: Botezul în Duhul Sfânt.

Botezul în Duhul Sfânt

Arhiepiscopul Vasili Krivoșein declara destul de clar că expresia Botez în Duhul Sfânt nu apare decât o singură dată în scrierile Sfântului Simeon, dar el face o distincție între Taina Botezului și iluminarea Duhului Sfânt pe care o primesc cei râvnitori pe drumul desăvârșirii. ‘Cei ce au primit de prunci Botezul Tău și au dus o viață nevrednică de el au mai mare osândă decât cei nebotezați, cum ziceai șEvr. 10, 29ț, fiindcă au ocărât haina Ta sfântă. Și Tu, Mântuitorule, cunoscând aceasta ca pe un lucru sigur și adevărat, ai dat pocăința spre a doua curățire și drept definiție a ei ai pus harul Duhului Sfânt pe care l-am primit mai întâi în Botez, căci harul este, ai spus șMt. 3, 11ț, nu numai prin apă, ci mai degrabă prin Duhul cu chemarea Treimii’ (Imne, Epistole, Capitole, pp. 283-284). Însă spre deosebire de predecesorii săi care nu au extins cerințele unei vieți duhovnicești înalte asupra tuturor, Sfântul Simeon afirmă destul de direct că fiecare om trebuie să facă experiența Duhului Sfânt pentru a putea spera la mântuire. Nu este de mirare așadar că, făcând o comparație între scrierile sale și cele ale Sfântului Siluan Athonitul, arhiepiscopul Nicolae Velimirovici spunea că Noul Teolog te înfricoșează uneori prin radicalismul său eshatologic. Însă lucrurile nu trebuie luate neapărat astfel, deși cuvintele Sfântului Nicolae Velimirovici nu sunt departe de realitate. Adevărul este că, atât timp cât un creștin se străduiește să țină poruncile Domnului și să cinstească mai presus de toate iubirea ca virtute esențială a vieții duhovnicești, el are o anumită simțire a harului. Trebuie să distingem aici viziunile minunate și harismele de simțirea harului. Pentru unii creștini, această simțire a harului este destul de slabă atât calitativ, cât și cantitativ, dar acest lucru nu înseamnă automat o imposibilitate a mântuirii lor. Orice om care se pocăiește și încearcă să păstreze o simțire a harului prin paza poruncilor Domnului, atât cât îi este posibil, nu este un om pierdut și condamnat la chinuri, chiar dacă nu este învrednicit de harisme și descoperiri minunate. Aceasta este singura cheie interpretativă care ne permite să citim scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog fără a ne îngrozi de faptul că șansele noastre de mântuire sunt aproape nule dacă le raportăm strict la iluminarea Duhului Sfânt prezentă în viața noastră. În materialul următor vom observa ce înseamnă mai clar acest Botez al Duhului Sfânt, în opinia Sfântului Simeon Noul Teolog, și cât de accesibil ne este acesta fiecăruia dintre noi astăzi. (Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția din data de 29 aprilie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente