Despărțiți de hotare, dar împreună în rugăciune

Cea mai mare suferință a unui om, poate mai mare decât cea fizică sau decât un necaz propriu-zis, este durerea bucuriei neîmpărtășite. O bucurie neîmpărtășită este, în fond, un nonsens.

De aceea, oamenii își doresc ca atunci când au o bucurie să o împartă cu cei dragi sau cu oricine altcineva. Important e să existe cineva care să consimtă la starea ta, să se bucure de bucuria ta, pentru că, atunci când este împărțită, o bucurie de moment se prelungește, după care se permanentizează. Din păcate, tot mai mulți români aflați departe de casă, la sute sau mii de kilometri distanță de cei dragi, trăiesc anual această dramă: aceea de a nu avea binecuvântarea bucuriei împărtășite în ziua de Crăciun.

Tuturor ne-ar plăcea să vorbim despre sărbătoarea Nașterii Domnului în cei mai frumoși termeni, ca nu cumva să umbrim în vreun fel acest moment, pe care românii cel puțin îl trăiesc cu o intensitate și o profunzime nemaiîntâlnite la alte popoare. Din păcate, realitatea din afara granițelor țării diferă puțin de realitatea pe care ne-o dorim. Contextul în care s-au regăsit mulți dintre românii plecați în afară, la muncă sau la studii, nu le mai permite trăirea Crăciunului ca pe pământurile natale. „Este o diferență totală între Crăciunul petrecut în țară și cel din străinătate, pentru că nu ai familia aproape și aici mă refer la întreaga familie. În țară mergeai cu colindul, primeai colindători, pe când aici dacă colinzi ești ridiculizat. Dacă nu ai un brad în casă și nu mergi în prima zi de Crăciun la biserică – pentru că în celelalte două zile trebuie să mergi la serviciu – nici nu simți că este Crăciunul”, ne-a mărturisit Ioan Gabor, din Bruxelles (Belgia). Aceleași gânduri le împărtășesc milioane de români răspândiți pe toate meridianele lumii, dar, chiar și în această perspectivă care poate părea sumbră, răsare discret o rază de lumină care mângâie inimile celor ce trăiesc drama bucuriei neîmpărtășite. Despre felul în care poate fi depășită această dramă ne-a mărturisit Aurel Păunescu, din Velletri, Italia, enoriaș al Parohiei Ortodoxe Românești „Sfânta Anastasia” din Genzano di Roma: „Înainte de toate, cel mai tare simțim dorul de țară și de cei dragi care au rămas în România. Lipsește acel «ceva» care ne este specific nouă, românilor. Aici, ne străduim să petrecem praznicul Nașterii Domnului așa cum e creștinește, mergând la biserică, după care venim acasă și ne bucurăm de sărbătoare alături de familie și de prietenii de aici. Dar chiar dacă petrecem în același fel ca acasă, atmosfera nu e aceeași. Cu toate acestea, biserica românească și preotul de aici au reușit un lucru deosebit, acela de a ne uni și de a ne face să ne simțim cât mai aproape de spiritul autentic românesc al Crăciunului”.

Crăciunul nu e Crăciun fără familie și biserică

Zăpada catifelată, frumoasele obiceiuri de iarnă, delicioasele bucate tradiționale, bradul împodobit cu fructe și dulciuri sunt lucruri care multor români din diaspora le lipsesc și de care au învățat încet-încet să se lipsească. Un Crăciun fără brad e un Crăciun mai sărac. Un Crăciun fără familie și fără biserică, însă, nu poate fi conceput. Foarte puțini dintre românii din afară au familiile cu ei. Ceilalți au rămas doar cu biserica, încercând prin participarea la slujbe să recupereze atmosfera din familie împreună cu alți semeni aflați în aceeași suferință. {i se pare că și reușesc! „Nașterea Domnului este sărbătoarea familiarității lui Dumnezeu cu oamenii și a oamenilor cu Dumnezeu. Sărbătoarea este percepută ca atare de către credincioși și de aceea ei se bucură să trăiască această familiaritate cu Dumnezeu în cadrul intim al familiilor lor. Cei care trăiesc departe de familii fac tot posibilul să ajungă de Crăciun acasă, să sărbătorească Nașterea Domnului împreună cu familia lor. Cei care nu pot face acest lucru extind pe cât posibil spiritual cadrul familial asupra locului unde se află, prin faptul că se încadrează în tradițiile și atmosfera duhovnicească a sărbătorilor, așa cum sunt ele înțelese și trăite acasă, astfel că și aici, în Germania, creștinii ortodocși români participă în Postul Crăciunului mai intens la viața Bisericii, se spovedesc, țin să se împărtășească, se bucură foarte mult să poată asculta colinde și încearcă să facă o bucurie apropiaților sau familiilor lor trimițându-le ceva din cele necesare”, ne-a spus Preasfințitul Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului.

După mărturiile preoților din parohiile diasporei românești, se pare că tot mai mulți români au descoperit această posibilitate de a se reîntâlni în rugăciune cu cei dragi, chiar dacă aceștia se află la câteva zile distanță. În rugăciunea adâncă, membrii familiei se întâlnesc și trăiesc, ca de la inimă la inimă, bucuria pe care au aflat-o magii la ieslea Pruncului născut în Betleem. Părintele Alexandru Nan păstorește două parohii românești în două țări occidentale: Parohia „Sfânta Parascheva” din estul Elveției și Parohia „Nașterea Domnului” din landul austriac Vorarlberg, încercând în fiecare an să aducă bucuria Nașterii Domnului românilor din ambele țări. „Sărbătoarea Nașterii Domnului, în ciuda caracterului comercial dobândit în ultimele decenii, rămâne una dintre cele mai iubite sărbători din Occident. Pentru lumea occidentală, praznicul Nașterii Domnului rămâne prin excelență o sărbătoare a familiei. În această situație, românilor le lipsesc mersul la colindat, atmosfera de bucurie din orașele românești, dar mai ales de pe ulițele satului, unde toți se bucură, înce-pând cu cei mai mici, și-și manifestă bucuria prin intonarea colindelor tradiționale. Departe de casă, românii ortodocși încearcă să retrăiască bucuria sărbătorii, participând la sfintele slujbe, cântând colindele învățate de la părinți și bunici și gustând bucatele tradiționale. Fiind o comunitate mică, în anii trecuți credincioșii parohiei împreună cu preotul paroh mergeau pe la familiile de români pentru a le aduce vestea cea bună. Fiind o comunitate împrăștiată în mai multe cantoane elvețiene și-n landul austriac Vorarlberg, iar distanțele fiind mari, ne-am gândit cum am putea suplini și mai bine atmosfera de sărbătoare din România. Astfel, de trei ani de zile am început să săvârșim slujba Vecerniei în ajunul Crăciunului, în biserica Seminarului Catolic din orașul Chur, după care ne adunăm într-o sală de lângă biserică. Aici, adulții, alături de copii de diferite vârste, cântă colindele tradiționale și retrăiesc atmosfera Crăciunului. Tot în acest cadru, copiii recită poezii și cântă colinde în limba germană, sau în dialect, dar și în limba română, învățate fie la cateheză, fie în familie. Familiile mixte și chiar cele elvețiene apreciază acest frumos obicei și așteaptă cu nerăbdare sosirea Crăciunului, pentru a retrăi momentele de bucurie în această «familie» mai mare a parohiei din estul Elveției. Sărbătoarea continuă pe data de 25 decembrie, la Feldkirch, unde comunitatea din vestul Elveției își serbează hramul. După Acatistul Mântuitorului, se săvârșește Sfânta Liturghie, la care se împărtășesc mulți copii, dar și adulți care au făcut pregătirea necesară. Conform tradiției, în cadrul Sfintei Liturghii se citește scrisoarea pastorală a Înalt Preasfințitului Mitropolit Serafim și se înmânează credincioșilor de altă limbă o traducere în limba germană a scrisorii pastorale. După Sfânta Liturghie, de obicei, urmează o agapă la care participă toți cei prezenți la slujbă. Aici sunt gustate bucatele pregătite cu multă osteneală de către gospodinele parohiei, dintre care nu lipsesc sarmalele și cozonacii tradiționali. În această atmosferă de bucurie sunt interpretate din nou colinde, fiind trăită astfel acea «Liturghie de după Liturghie», de care vorbea atât de frumos regretatul părinte profesor Ion Bria, care a trăit ultimii 20 de ani de viață în Elveția, la Geneva. Sărbătoarea continuă a doua zi de Crăciun, la St. Gallen, unde se citește Acatistul Mântuitorului și apoi se săvârșește Sfânta Liturghie, la sfârșitul căreia sunt intonate din nou colindele tradiționale și sunt gustate dulciuri, într-o atmosferă de pace și bucurie duhovnicească”, ne-a povestit pr. Alexandru Nan.

Pe aripile rugăciunii către cei de acasă

Cătălin Balan este unul dintre credincioșii foarte implicați în viața liturgică și socială a Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Grigorie Decapolitul” din Aveiro, Portugalia. Își petrece pentru prima dată Crăciunul în această comunitate și nădăjduiește cu tot sufletul că va putea trăi marea sărbătoare a Nașterii Domnului în prietenie cu ceilalți membri ai parohiei astfel încât dorul de cei dragi să fie ostoit prin comuniune. „Sper să ne apropiem cu sufletul cât mai mult unul de altul, ceea ce sincer se întrevede deja printre cei mai mulți dintre noi. Anul acesta, vrem să mergem cu colindul pe la fiecare dintre cei pe care îi cunoaștem, atât români, cât și portughezi și să participăm la serbarea cu copiii la care aceștia recită poezii și cântă colinde, bineînțeles în așteptarea cadourilor de la Moș Crăciun, care deja și-a anunțat prezența printre cei mici. În ziua Crăciunului, după săvârșirea Sfintei Liturghii, nădăjduim să ne unim cu toții la o agapă creștină, așa cum procedăm la fiecare eveniment mare din viața parohiei, în cadrul căreia avem ocazia să ne cunoaștem cât mai bine și să ne împărtășim gândurile și sentimentele unii față de alții. Nădăjduim să petrecem în biserică toate momentele importante pe care sfintele sărbători de iarnă ni le aduc spre bucurie și spre mântuirea sufletelor noastre, iar Bunul Dumnezeu să ne ajute în a merge mai departe pe această cale”, ne-a spus Cătălin Balan.

Cel care a cunoscut atmosfera de Crăciun din țara natală nu poate să gândească și să simtă această sărbătoare altfel decât românește. Pe noi, românii, ne-a binecuvântat Dumnezeu cu inimi mari și nu putem să nu iubim momentele frumoase din viața noastră. Contează foarte mult ca atunci când simpla întâmplare ne privează de aceste momente, să nu deznădăjduim, să nu cădem în deprimare, să nu lăsăm Crăciunul să se transforme din bucurie în nostalgie. Tocmai pentru că avem inimi mari putem iubi mai mult și putem face ca multa noastră iubire să treacă dincolo de hotare, să călătorească milioane de Kilometri pentru a ajunge la cei dragi. Pe aripile rugăciunii iubirea pentru ai noștri se înalță în văzduh și coboară în inimi împreună cu bucuria împărtășită a Nașterii Domnului. (Articol publicat în săptămânalul Lumina de Duminică din data de 25 decembrie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente