Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a deschis astăzi, 4 octombrie, porțile noului an academic 2010-2011. La festivitatea academică a fost prezentă conducerea Universității, reprezentată de prof. Viorel Mânzu, rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, înconjurat de decani și profesori ai altor Facultăți, alături de studenți și masteranzi la Sfânta Liturghie, oficiată în Catedrala arhiepiscopală, în prezența a numeroși slujitori și rugători. La Sfânta Liturghie au slujit preoții profesori ai Departamentului Teologic al Facultății de Istorie, Filosofie, Sociologie și Teologie din Galați. A fost oficiată și Slujba de Te Deum, în cadrul căreia Înaltpreasfințitul Părinte Casian s-a rugat Bunului Dumnezeu pentru luminarea minților tuturor studenților, pentru sănătatea profesorilor și a tuturor cadrelor didactice, informează Biroul de Presă și Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a subliniat împortanța derulării acestui eveniment imediat după sărbătoarea Sfântului Dionisie Areopagitul, unul dintre promotorii spiritualității creștinismului și isihasmului. Programul zilei a continuat cu festivitatea academică a deschiderii oficiale a noului an universitar într-unul din amfiteatrele Universității, la care au participat studenți, masteranzi și profesori ai Departamentului Teologic al Facultății de Istorie, Filosofie, Sociologie și Teologie din Galați.