Deschiderea Așezământului social Sfântul Serafim de Sarov din Războieni, județul Alba

Duminică, 13 noiembrie 2011, va avea loc inaugurarea oficială a Așezământului Social „Sfântul Serafim de Sarov” din localitatea Războieni, județul Alba. Evenimentul se va bucura de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, care va sluji Sfânta Liturghie Arhierească în Biserica parohială, iar apoi va oficia slujba de binecuvântare a centrului, înconjurat de un sobor de preoți, după cum ne-a precizat Liviu Stanciu de la Departamentul de Relații Publice al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.

La acest eveniment de o importanță deosebită pentru viața socială din această localitate vor participa și Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, Sorin Chirilă, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, senatorul Nicolae Dobra (colegiul Ocna Mureș), precum și alte oficialități locale și județene.

Așezământul Social „Sfântul Serafim de Sarov” din Războieni dispune de două module de asistență socială, cu 50 de beneficiari: un centru de zi pentru un număr de 25 de copii și un serviciu socio-medical de îngijire la domiciliu pentru 25 de persoane vârstnice.

Așezământul Social a fost înființat la inițiativa Părintelui Vladimir Beregoi, parohul localității Războieni, prin Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, cu sprijinul Consiliului Local Ocna Mureș, care a pus la dispoziție spațiul în care așezământul să-și poată desfășura activitatea. Dotarea și amenajarea clădirii așezământului „Sfântul Serafim de Sarov” a fost posibilă datorită sprijinului financiar și material al Asociației Saint Péray din Franța, precum și ajutorului unui mare număr de sponsori, fii duhovnicești ai părintelui paroh, care au contribuit fiecare cu jertfa sa pentru a oferi o speranță celor pentru care viața normală, la frageda vârstă a copilăriei ori în pragul senectuții, a devenit un lux pe care nu și-l pot permite.

Așezământul social din Războieni va funcționa în parteneriat cu Consiliul Local Ocna Mureș, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia și Parohia Ortodoxă Războieni. Coordonatorul centrului va fi Părintele Vladimir Beregoi, inițiatorul proiectului și purtătorul de grijă al bunului mers al activităților.

Evenimentul festiv este întregit de un altul de-o importanță mai mare pentru cei mici: inaugurarea parcului de joacă destinat tuturor copiilor din localitatea Războieni, un parc amenajat de Parohia Ortodoxă Războieni cu sprijinul senatorului Nicolae Dobra.

Comentarii Facebook


Știri recente