Deniile din săptămâna a V-a din Postul Mare

În Biserica Ortodoxă Română este săvârșită astăzi Denia din Postul Mare, în cadrul căreia se citește integral Canonul de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul. Vineri seara, se săvârșește Denia Acatistului Bunei Vestiri. La Catedrala patriarhală din București, aceste slujbe vor fi oficiate începând cu ora 16:00.

Deniile sunt slujbe speciale care se săvârșesc numai în timpul Postului Mare. Acestea sunt Utreniile care nu se mai oficiază dimineața, ci în ajunul zilei, seara. În săptămâna a 5-a a Postului Paștilor, Biserica a rânduit două Denii. Miercuri seară se săvârșește Denia în cadrul căreia se citește tot Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, iar vineri seară, Denia Acatistului Bunei Vestiri. Canonul de pocăință alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul a fost citit fragmentat în primele patru zile ale Postului Mare, la slujba Pavecerniței Mari. Acum este adunat și citit integral, pentru a aminti credincioșilor de chipurile drepților și sfinților care s-au înălțat la Dumnezeu prin pocăință și smerenie. ‘Canonul ne aduce aminte de toți cei care, în diferite etape ale istoriei mântuirii, s-au depărtat de Dumnezeu, dar s-au întors. Lectura ne prezintă și pe cei care s-au făcut vrăjmași ai lui Dumnezeu, care nu și-au salvat sufletele prin pocăință, dar și pe cei care, deși au greșit, prin multele lor lacrimi au biruit stricăciunea firii și au câștigat milostivirea lui Dumnezeu. Se vorbește despre pocăință, despre întoarcere, despre lacrimi, de aceea a fost numit de teologul Olivier Clément ‘Cântecul lacrimilor”, ne-a spus părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale și Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Pedagogia duhovnicească a canonului arată că oamenii trebuie să se asemene sfinților care s-au pocăit. Pocăința și smerenia sunt căi universal valabile în toată istoria umană, arme cu care se biruie păcatul, firea omului neputincioasă este însănătoșită, iar ispititorul diavol alungat. ‘Cu mulți ani în urmă, am cunoscut un monah care spunea că ar trebui ca în fiecare zi monahii să citească, mai ales în timpul Postului Mare, câte un fragment din acest canon de pocăință. Este un canon inspirat, foarte frumos, în care ne regăsim fiecare dintre noi, iar cuvintele folosite sunt ale unui om al lui Dumnezeu, care a fost pătruns de acest duh al pocăinței și de dorința întoarcerii. Sfântul Andrei Criteanul a fost un om smerit și care a iubit pocăința și a căutat-o, și a întocmit acest canon dorind să călăuzească duhovnicește pe fiii lui duhovnicești. Prin rânduiala lui Dumnezeu această lumină nu a rămas ascunsă, ci a luminat pe toți credincioșii din Biserică pentru a se putea întoarce din drumul păcatului în casa Părintelui celui Bun’, a explicat pentru „Ziarul Lumina” părintele arhimandrit Timotei Aioanei.

Denia Canonului cel Mare și Denia Acatistului Bunei Vestiri sunt săvârșite în Catedrala patriarhală de la ora 16:00, pentru a oferi posibilitatea elevilor, studenților și celor care încheie ziua de muncă de a participa la aceste slujbe.

Comentarii Facebook


Știri recente