Denia din Sfânta și Marea Joi la Catedrala Patriarhală

La Catedrala Patriarhală din București s-a oficiat în această seară Denia din Sfânta și Marea Joi. Pericopa evanghelică ce s-a citit astăzi ne-a prezentat spălarea picioarelor Sfinților Apostoli și Cina cea de Taină.

Sfânta Slujbă a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși.

Preasfinția Sa a ținut la finalul Deniei din seara aceasta un cuvânt de învățătură prin care a subliniat importanța smereniei, dar și a împărtășirii cu Sfintele Taine în viața noastră.

„Mântuitorul Hristos dorește să fim oameni smeriți. Pe de o parte, oameni cu fermitate, cu credință puternică în El, cu dreaptă credință, neîndoielnică, dar în același timp oameni smeriți, oameni care numai prin fapte de smerenie vom putea să-i biruim pe vrăjmașii Crucii și Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. De asemenea, să medităm cu multă responsabilitate cât de mult înseamnă în viața creștinului în Biserică împărtășirea reală cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos în Sfânta Euharistie care se săvârșește la fiecare Liturghie. Prin aceasta Mântuitorul Hristos dorește să fim totdeauna împreună cu El, să fim uniți cu El. Atunci arată cât de importantă este comuniunea. Când a spus Eu sunt vița, voi sunteți mlădițe. Rămâneți întru Mine și Eu întru voi. Prin faptul că ne împărtășim cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos chiar dacă ele apar în forma văzută a pâinii și a vinului prin sfințirea de către preoți și arhiereu la Sfânta Liturghie Harul Sfântului Duh Se pogoară și le transformă așa încât noi ne împărtășim realmente cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. Și prin aceasta ne unim cu viața, sufletul nostru cu Însuși Mântuitorul Hristos”, a spus Preasfinția Sa, după cum ne informează Radio TRINITAS.

Comentarii Facebook


Știri recente