Denia Canonului cel Mare la Biserica Buna-Vestire din Giurgiu

Miercuri, în Săptămna a V-a a Postului Mare, credincioșii Parohiei Buna-Vestire din Giurgiu și-au primit Arhipăstorul, pe Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului. Cu acest prilej, Preasfinția Sa, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba Canonului celui Mare, în biserica parohiei.

După cum ne informează episcopiagiurgiului.ro, în cuvântul de învățătură rostit elevilor seminariști și credincioșilor prezenți, Preasfințitul Părinte Ambrozie a explicat semnificația duhovnicească a pocăinței care înseamnă nașterea din nou, naștere din apă și din Duh, de care îi vorbea Mântuitorul lui Nicodim (Ioan II 3-6).

‘Prin pocăință omul păcatului, legat de patimile sale, iese la lumină, spre o viață independentă față de acelea. De asemenea, Preasfinția Sa a evidențiat și valoarea duhovnicească a rugăciunii arătând faptul că începând urcușul său duhovnicesc, omul își pune în valoare toate posibilitățile ființei sale, și, la început, el va antrena mai întâi materialul, trupul său, fără să uite scopul final al rugăciunii, și anume acela al sălășluirii ei definitive în inimă, în planul spiritual al umanului, și alipirea acestei rugăciuni curate de Dumnezeu, Care o va face desăvârșită’, a spus Preasfinția Sa.

Comentarii Facebook


Știri recente