Denia „Acatistului Bunei Vestiri” va fi săvârșită în bisericile ortodoxe în această seară de vineri, 3 aprilie. Este vorba despre primul acatist din tradiția liturgică a Bisericii lui Hristos. „Acatistului Preasfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria” este lecturat în cadrul slujbei Utreniei zilei următoare, a Deniei de Sâmbătă din a cincea săptămână a Sfântului și Marelui Post.
Sinaxarul Sâmbetei din a cincea săptămână a Postului Sfintelor Paști oferă amănunte despre datele istorice privind imnul „Acatist al Preasfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria”:
În timpul împăratului bizantin Heraclie, împăratul perșilor, Hosroe, văzând că împărăția bizantinilor era cu totul slăbită în urma domniei împăratului Foca, tiranul, a trimis pe unul din satrapii săi, pe nume Sarvar ca să supună întreg Răsăritul. Satrapul Sarvar, venind, a cucerit tot Răsăritul, ajungând chiar până la Hrisopole (Scutarii de azi).
Împăratul Heraclie, pentru că avea lipsă de bani în vistieria statului, a prefăcut vasele sfinte ale bisericilor, cu făgăduința că va da înapoi mai multe și mai desăvârșite sfinte vase. Heraclie pornește deci cu corăbiile prin Marea Neagră și intră în ținuturile Persiei; nimicește Persia; iar Hosroe, împreună cu întreaga sa oaste, este bătut cumplit. Nu după multă vreme Sirois, fiul lui Hosroe, s-a răsculat împotriva tatălui său, a luat el conducerea împărăției, a omorât pe Hosroe, tatăl lui, și a făcut pace cu Heraclie.
Hagan, conducătorul misienilor și al sciților, când a auzit că Împăratul Heraclie străbătea Marea Neagră spre a se duce în Persia, a stricat pacea cu bizantinii. A strâns nenumărate oști și a năvălit din părțile de miazănoapte asupra Constantinopolului, scoțând strigăte de hulă împotriva lui Dumnezeu. Marea s-a umplut îndată de corăbii și uscatul de pedeștri și călăreți. Patriarhul Serghie îndeamnă poporul Constantinopolului să nu-și piardă curajul, ci să-și pună din tot sufletul întreaga nădejde în Dumnezeu și în Preacurata lui Maică, Născătoarea de Dumnezeu. La fel și Bonos patriciul, care era pe atunci în fruntea cetății, pregătea tot ce trebuia pentru izgonirea vrăjmașilor. «Trebuie, spunea el, ca împreună cu ajutorul cel de sus să facem și noi cele ce se cuvin». Patriarhul, purtând împreună cu tot poporul dumnezeiasca icoană a Maicii Domnului, mergea împrejurul cetății, pe deasupra zidurilor. Iar când Sarvar dinspre răsărit și Hagan dinspre apus au început să dea foc locuințelor dimprejurul cetății, patriarhul umbla pe deasupra zidurilor cetății, purtând icoana cea nefăcută de mâna a lui Hristos, cinstitele și de viață făcătoarele lemne ale Crucii. Hagan a năvălit pe uscat asupra zidurilor cetății Constantinopolului cu o mulțime nenumărată de ostași, înarmați foarte tare, încât trebuia să lupte un soldat bizantin cu zece soldați sciți. Dar nebiruita Apărătoare a ucis pe cei mai mulți din sciți prin puținii ostași ce se găseau în biserica „Izvorul Tămăduirii”. Din astă pricină bizantinii, prinzând îndrăzneală și curaj, îi biruiau mereu sub conducerea Maicii lui Dumnezeu, cea nebiruită. Cu toate că sciții au văzut că sunt respinși, au cerut locuitorilor Constantinopolului să ceară pace; dar ei n-au vrut. Atunci Hagan le-a răspuns: «Nu va înșelați cu Dumnezeul în Care credeți! Neapărat mâine voi lua cetatea voastră!». La auzul acestor cuvinte, locuitorii cetății și-au întins mâinile către Dumnezeu. Hagan și Sarvar s-au înțeles să atace și pe uscat și pe mare. Dar au fost atât de cumplit bătuți de bizantini, încât nu mai dovedeau cei vii să îngroape morții. Corăbiile cele făcute dintr-un singur lemn pline cu soldați, care se îndreptau, prin golful numit Cornul de Aur, spre biserica din Vlaherne a Născătoarei de Dumnezeu, din pricina unei puternice furtuni ce s-a pornit pe neașteptate pe mare, le-a despărțit pe unele de altele și le-a sfărâmat împreună cu toate corăbiile dușmanilor. Și se putea vedea minunata lucrare a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, căci pe toți i-a aruncat la țărmul mării lângă Vlaherne. Poporul, deschizând iute porțile, cu femei și cu copii, navălind vitejește asupra lor, i-a ucis pe toți, fără deosebire. Conducătorii vrăjmașilor s-au întors plângând și tânguindu-se. Poporul cel iubitor de Dumnezeu al Constantinopolului, dând mulțumire Maicii Domnului, a făcut privegheri și a cântat toată noaptea imnul Acatist, ca uneia ce a privegheat pentru ei și a biruit pe dușmani prin puterea ei cea mai presus de fire.
Și de atunci, spre pomenirea acestui fapt și a minunii acesteia mai presus de fire, Biserica a rânduit să se afierosească Maicii Domnului această sărbătoare în acest timp când a avut loc biruința prin ajutorul Maicii Domnului. L-a numit Acatist, pentru că întreg poporul și clerul Constantinopolului au cântat atunci acest imn stând în picioare.
După trecerea a treizeci și șase de ani, pe timpul împărăției lui Constantin Pogonatul, agarenii venind cu nenumărată oaste au atacat din nou Constantinopolul. Și au ținut înconjurată cetatea timp de șapte ani, în care timp au iernat în părțile Cizicului, și au murit mulți de-ai lor. Apoi au plecat și s-au întors cu corăbiile lor; când au ajuns la locul numit Sileo, cu ajutorul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, au fost toți înecați în mare.
Dar a mai făcut Născătoarea de Dumnezeu și o a treia minune. Pe timpul lui Leon Isaurul, mahomedanii, urmașii lui Agar, în număr de foarte multe zeci de mii, au nimicit mai întâi împărăția perșilor, apoi Egiptul și Libia și au atacat pe indieni, etiopieni și spanioli. Mai pe urmă au pornit cu opt sute de corăbii pline de ostași și împotriva orașelor Împărăției. Au înconjurat Constantinopolul și aveau de gând să-l nimicească îndată. Poporul credincios al cetății a luat cinstitul lemn al sfintei și de viață făcătoarei Cruci și cinstita icoană a Maicii lui Dumnezeu-Călăuzitoarea și au mers de jur împrejurul zidului cetății, rugând pe Dumnezeu cu lacrimi să se îndure de ei. Agarenilor le-a venit în gând să-și împartă oștile în două părți: o parte au pornit-o împotriva bulgarilor, unde au căzut mai mult de douăzeci de mii, iar altă parte a rămas ca să cucerească Constantinopolul. Fiind însă împiedicați de un lanț de fier care se întindea de la Galata până la zidurile cetății, au ocolit și au ajuns aproape de locul numit Sosten. Acolo a izbucnit un vânt de la miazănoapte, încât cele mai multe din corăbiile lor s-au sfărâmat și s-au înecat. Cei care au mai rămas au căzut în mare foamete, încât au mâncat și carne omenească și muiau bălegar și-l mâncau. Apoi au plecat și când au ajuns în Marea Egee, toate corăbiile lor împreună cu toți ai lor s-au dus în fundul mării, căci căzând din cer grindină puternică și înfierbântând marea, a topit corăbiile lor și așa acel stol nenumărat de corăbii au pierit și au rămas numai trei ca să dea de veste.
Așadar prăznuim sărbătoarea de astăzi pentru toate aceste minuni mai presus de fire ale Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. Se numește Acatist, pentru că atunci întreg poporul a cântat în noaptea aceea imnul Maicii Cuvântului stând în picioare, și pentru că la toate celelalte icoase obișnuim să ședem, în timp ce icoasele acestea ale Maicii lui Dumnezeu le ascultăm toți în picioare.
Pentru rugăciunile Apărătoarei și nebiruitei Maicii Tale, Hristoase Dumnezeule, scapă-ne și pe noi de nenorocirile ce ne înconjoară, și ne miluiește pe noi, ca un singur Iubitor de oameni.
Textul imnului „Acatist al Preasfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria” a fost alcătuit în prima jumătate a secolului al VII-lea de către Patriarhul Serghie I al Constantinopolului. Despre istoricul acestei slujbe speciale din săptămâna a cincea a Sfântului și Marelui Post mai multe detalii a prezentat Academicianul Emilian Popescu la Radio TRINITAS.
