Denia Acatistului Bunei Vestiri

În săptămâna a V-a din Postul Mare vineri seara se oficiază Denia Acatistului Bunei Vestiri. În această seară la Catedrala Patriarhală din București Denia va fi oficiată începând cu orele 16:00.

Din punct de vedere liturgic, această slujbă face parte din rânduielile specifice ale Postului Mare, menite să-l pregătească sufletește pe credincios pentru marele praznic al Învierii Domnului.

Alături de profunzimea și frumusețea specifică a rugăciunii în sine, Imnul Acatist are și o istorie miraculoasă care, analizată în esență, constituie un real izvor de învățături duhovnicești ce-și pot găsi aplicarea în situații concrete din viața socială actuală, după cum informează „Ziarul Lumina”.

Cântarea Acatistului este corelată, potrivit sinaxarelor, cu eliberarea Constantinopolului de avari și perși, în 7 august 626, din timpul împăratului Heraclie. Pe când acesta se afla într-o expediție în Orient, departe de Constantinopol, barbarii au pornit atacul asupra capitalei. Deși situația părea a fi fără scăpare, Patriarhul Serghie, luminat de Duhul Sfânt, a organizat o serie de procesiuni pe zidurile cetății cu relicvele Sfintei Cruci, cu icoana ‘nefăcută de mână’ a lui Hristos și cu veșmântul Maicii Domnului. De asemenea, a încurajat tot poporul în luptă și a îndemnat clerul să intensifice rugăciunile de implorare către Născătoarea de Dumnezeu.

Poporul a cântat toată noaptea, în picioare, Imnul Acatist

Râvna locuitorilor, alimentată de nădejdea că Maica Domnului îi va ajuta, a fost atât de intensă, încât au reușit să respingă atacurile inamicului și au pregătit terenul pentru contraatacul decisiv al lui Heraclie, care avea să meargă din victorie în victorie, până la recucerirea tuturor provinciilor luate de perși.

În semn de recunoștință, poporul a cântat toată noaptea, în picioare, Imnul Acatist al Maicii Domnului în biserica Fecioarei din Vlaherne.

Din acel moment, ziua de 7 august a rămas zi de comemorare solemnă a ajutorului dat de Hristos ‘împotriva vrăjmașilor ce ne împresurau pe pământ și pe mare’. Ulterior, s-a adăugat acestei zile și memoria altor asedii ale Constantinopolului din anii 677, 717, 718 și 860, făcând astfel din Acatist imnul prin excelența al încrederii poporului bizantin în ocrotirea Maicii Domnului. Deși se consideră că acatistul datează din zorii Creștinismului, există o parte introductivă numită ‘proimion’ care a fost adăugat după asediul din 7 august 626, din a cărui traducere literală reiese un pronunțat caracter militar: ‘Generalissimei apărătoare, ca una ce am fost izbăvită din lucruri cumplite, cele de biruință îți aduc ție, Născătoare de Dumnezeu, ca niște mulțumiri, eu, cetatea ta. Ci ca una ce ai stăpânire nebiruită, din tot felul de primejdii slobozește-mă, ca să strig ție: Bucură-te Mireasă nemiresită!’

Frecvența simbolismului militar și patriotic în imnografia bizantină se datorează, pe de o parte, simfoniei existente dintre Biserica și Statul bizantin, pe de altă parte, faptului că însuși orașul Constantinopol era închinat Maicii Domnului și se afla sub ocrotirea ei. De aceea, în orice atac asupra cetății, bizantinii invocau ajutorul Maicii Domnului și orice victorie sau eveniment fericit se datora mijlocirii ei.

Cu timpul, simbolismul militar nu a dispărut, ci s-a interiorizat; lupta se dă acum împotriva patimilor sau a demonilor care atacă cetatea sufletului. În acest sens, eliberarea ‘cetății’ nu este altceva decât eliberarea omului de tirania patimilor, iar această înțelegere deosebită își găsește aplicare în tot timpul Postului Mare.

‘Spiritualitatea liturgică a asimilat aceste elemente istorice, cum sunt episoadele unor asedii barbare sau cutremure de pământ, pentru a face din ele elemente permanente ale vieții ortodoxe, chiar și după dispariția statului bizantin și a uitării motivelor precise care au dus la stabilirea lor. Aceste elemente nu sunt simple supraviețuiri ale unor comemorări care n-ar fi avut valoare decât pentru locuitorii Constantinopolului, ci au dobândit o valoare transistorică și universală, putând fi de acum supuse aceluiași tip de transpunere duhovnicească (anagogică) ca și faptele istorice ale Scripturii. Acatistul e extrem de revelator în această privință’, spune în ‘Triodul explicat’ Makarios Simonopetritul.

La început, prăznuirea eliberării miraculoase a Constantinopolului, cântată împreună cu Acatistul, se comemora anual la 7 august, iar în sec. VIII a fost transferată de Patriarhul Gherman, pe data de 25 martie, datorită strânsei legături cu sărbătoarea Bunei Vestiri. În sec. IX, era sărbătorită la sfârșitul Postului Mare, și abia ulterior s-a fixat pentru săptămâna a cincea din Post. Cu toate acestea, diferitele etape ale fixării Acatistului evidențiază o ezitare datorată, în primul rând, polarității semnificației sale: pe de o parte, este un oficiu votiv pentru eliberarea cetății, iar, pe de altă parte, este și un imn centrat în principal pe Buna Vestire.

Imnul Acatist, înflorire a poeziei liturgice

Pentru a putea da celebrării sâmbetei Săptămânii a VI-a din Postul Mare întreaga sa strălucire, Acatistului și canonului aferent li s-au adăugat piese imnografice ale praznicului din 25 martie. Acest adaos a permis totodată afirmarea clară a legăturii Imnului Acatist cu praznicul Bunei Vestiri și proiectarea acestuia din urmă în inima ciclului liturgic mobil. Astfel, Acatistul e cântat împreună cu canonul lui Iosif Imnograful, care i se aseamănă mai ales prin expresivitate și formă, amplificând salutarea îngerului (‘Bucură-te!’) și legând de ea expresii antinomice ce exprimă realizarea în Fecioara Maria a prefigurărilor Vechiului Testament și caracterul neînțeles al Întrupării. Prin întrebuințarea unor expresii de o îndrăzneală adeseori nemaiauzită, Maica Domnului este preamărită în principal ca instrument al Întrupării lui Hristos și ca auxiliar al înălțării și îndumnezeirii naturii umane.

Citându-i pe Sfântul Maxim Mărturisitorul și pe Sfântul Andrei Criteanul, părintele profesor Dumitru Stăniloae arată: ‘Maria este cea mai apropiată de Hristos și prin aceasta este cea dintâi dintre oameni care a ajuns la starea de îndumnezeire, la care toți suntem chemați să ajungem. Ea este modelul realizat. În ea

s-au revărsat mai întâi și mai mult decât în oricine darurile lui Hristos. De aceea pietatea creștină îi acordă hyperdoulia sau supracinstire.’

Analizat în profunzimea conținutului, Imnul Acatist este fără îndoială o înflorire a poeziei liturgice, nicio altă compoziție neegalând-o prin frumusețe și popularitate. Citirea Acatistului și asumarea încărcăturii sale duhovnicești poate transforma sufletul în totalitate.

O cântare pictată

Românii ortodocși au arătat față de această sublimă creație liturgică o afinitate deosebită, fapt dovedit prin reprezentarea sa în pictura murală a mai multor biserici și mănăstiri din nordul Moldovei din sec. al XVI-lea, cum ar fi: ‘Sf. Gheorghe’-Hârlău, 1530; Probota, 1532; ‘Sf. Gheorghe’-Suceava, 1534; Humor, 1535; Baia, 1535, Moldovița, 1537; Coșula, 1537; Bălinești, 1535-1538; Arbore, 1541; Voroneț, 1547. În reprezentările murale, ciclul Imnului Acatist se derulează începând cu patru tablouri ale Bunei Vestiri, continuând cu diverse scene ce reproduc momente din viața Maicii Domnului și a Mântuitorului Hristos și culminând cu impresionanta scenă ce reprezintă pe Maica Domnului ca mijlocitoare și ca Biserică vie. În continuarea imaginilor Imnului Acatist apare Asediul Constantinopolului, ca ilustrare a proimionului ‘Apărătoarei Doamne’. Dintre bisericile care au pictat Imnul Acatist, doar Voronețul nu are zugrăvită scena Asediului. În locul năvălitorilor perși și avari din 627, apar în frescele moldovene cuceritorii turci din 1453. Departe de a fi o eroare și un anacronism al pictorilor medievali, cum au susținut unii cercetători din trecut, prin introducerea turcilor și a tunurilor, zugravii lui Petru Rareș nu au făcut decât să adapteze tema Asediului și a întregului Imn Acatist realităților țării lor, transformată într-o invocație cu un caracter demonstrativ național: Așa cum Fecioara i-a ajutat pe bizantini să-i înfrângă pe asediatorii perși, tot așa să-i ajute pe moldoveni să-i învingă pe agresorii turci. După moartea lui Petru Rareș, în pictura exterioară de la Voroneț, executată în 1547, scena Asediului dispare cu totul și nu mai figurează nici mai târziu în cadrul programului iconografic. Doar la Mănăstirea Arbore, asediatorii Țarigradului sunt perșii conduși de Chosroes și este notată data bătăliei: 626.

Pictarea atât de amplă și constantă a Imnului Acatist pe pereții bisericilor moldovene din secolul al VI-lea, este încă o ilustrare a priceperii și ingeniozității iconografilor români din acele timpuri prin care au transpus în imagini ceea ce Biserica păstrează în tradiția ei: evlavia deosebită pentru Maica Domnului.

‘Akathistos’ înseamnă ‘a sta în picioare’

Acatistul (de la gr. Akathistos) este un imn de laudă alcătuit din 13 condace și 12 icoase, care descriu și omagiază episoade din viața și minunile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ale Maicii Domnului sau ale unor sfinți. În sens propriu, cuvântul ‘akathistos’ înseamnă ‘a sta în picioare’, ceea ce indica faptul că cei ce ascultau acest imn nu stăteau în genunchi (care este un alt fel de ședere), ci drepți, în picioare. Acatistul are la origine condacul bizantin, un poem alcătuit din 18-24 de tropare sau strofe, fiecare cu câte 20-30 de versuri, aranjate în acrostih (în ordinea alfabetică grecească), fiecare strofă având același număr de silabe și aceleași accente ca și prima strofă. Aceste tropare erau precedate de o strofă aparte, ce avea în comun doar glasul (nu și melodia) și refrenul. Reprezentantul prin excelență al acestui gen imnografic foarte cultivat în literatura bizantină este Sfântul Roman Melodul, în cântările căruia condacul bizantin atinge dezvoltarea maximă și perfecțiunea.

Comentarii Facebook


Știri recente