Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul sfințirii noii catedrale ortodoxe, cu hramul Duminica Tuturor Sfinților din Negrești Oaș, duminică, 1 iulie 2012:
Trăim astăzi bucuria întâlnirii și a comuniunii cu toți clericii și credincioșii ortodocși români, mai ales oșeni și maramureșeni, care ne-au întâmpinat aici, în Țara Oașului, la Catedrala Ortodoxă Duminica Tuturor Sfinților din Negrești Oaș, cu ocazia sfințirii bisericii.
Piatra de temelie a Catedralei Ortodoxe din Negrești Oaș a fost sfințită în Duminica Tuturor Sfinților, prima duminică după sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, în anul 1990, de către vrednicul de pomenire Preasfințitul Părinte Ioan Mihălțan, Episcopul de atunci al Oradiei, trecut la cele veșnice în anul 2008. Hramul acestei biserici Duminica Tuturor Sfinților ne arată în același timp rodul lucrării Duhului Sfânt în lume și comuniunea veșnică a Sfinților din Împărăția lui Dumnezeu.
Ca spațiu sacru de rugăciune, biserica sfințită este în același timp darul oamenilor adus lui Dumnezeu și darul lui Dumnezeu pentru oameni, deoarece aceasta a devenit Casa Preasfintei Treimi care adună pe oamenii credincioși în iubirea milostivă a Preasfintei Treimi.
Prin urmare, o biserică în care se săvârșesc Sfintele Taine ale iubirii eterne a lui Dumnezeu pentru oameni este un semn de binecuvântare asupra comunității credincioșilor și asupra orașului în care a fost sfințită această biserică.
Biserica nouă pe care credincioșii o oferă Mântuitorului Iisus Hristos ca dar sau ofrandă a credinței, hărniciei, înțelepciunii, priceperii și dărniciei lor devine, prin sfințire, „Poartă a cerului și Casă a lui Dumnezeu” (Facere 28, 17), așa cum auzim în rugăciunile de sfințire a noii bisericii.
Prin această „poartă a cerului” intră Hristos – Împăratul Slavei, Care, după Învierea Sa din morți, S-a înălțat întru slavă la cer și a așezat umanitatea Sa pe tronul slavei Preasfintei Treimi. Prin sfințirea bisericii noi, Hristos intră în mod tainic în această biserică și rămâne mereu prezent în ea prin Sfintele Taine săvârșite aici, dăruind celor ce se roagă darurile Sale cerești: iertarea păcatelor și arvuna vieții veșnice din Împărăția lui Dumnezeu. Astfel, biserica nou sfințită devine Casa lui Dumnezeu sau Casa Preasfintei Treimi.
Dumnezeu este pretutindeni prezent, dar în modul cel mai direct și receptiv este prezent în biserică, în Casa Lui, în care vede, ascultă și binecuvintează pe cei care Îl cheamă în rugăciune și împlinesc voia Lui în viața lor. Biserica este „templul lui Dumnezeu, locașul sfânt, casă a rugăciunii (…) cerul pe pământ, în care locuiește Dumnezeul Cel ceresc„, cum spunea Patriarhul Gherman al Constantinopolului (PG 98, 384 ; citat de P. Stăniloae, în Spiritualitate și comuniune în Liturghia ortodoxă, ed. IBMBOR, 2004, p. 56). Noi cinstim biserica locaș de cult și ne închinăm în fața Sfântului Altar pentru că în biserică este prezent și lucrător prin harul Său Însuși Hristos Domnul, Care sfințește obștea credincioșilor „ca s-o înfățișeze Sieși, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă și fără de prihană” (cf. Efeseni 5, 23).
Prin intrarea în biserica sfințită, prin închinarea la sfintele icoane, prin participarea la sfintele slujbe, cu multă credință și evlavie, credinciosul se sfințește și se luminează, pentru a sfinții apoi locul în care trăiește și muncește. De aceea, se spune că „omul sfințește locul” dacă se sfințește mai întâi pe sine în biserica lui Dumnezeu prin rugăciune și împărtășire cu Hristos Cel Unul Sfânt.
După cuvintele Sfântului Irineu de Lyon, Biserica a fost „sădită în lume ca un paradis” fiind centrul liturgic al creației, deoarece creația întreagă, universul sau cosmosul, se sfințește prin Biserică. Duhul Sfânt – Sfințitorul, este Cel ce transformă creația în Biserică, întregul univers participând, prin Biserică, la pelerinajul sau trecerea umanității „de la moarte la viață și de pe pământ la cer” (Canonul Învierii). Biserica integrează deci întreaga diversitate a frumuseții lumii create în lucrarea de sfințire și de îndumnezeire a omului prin harul Preasfintei Treimi.
Astfel, ca „poartă a cerului” biserica în sensul de locaș de închinare exprimă vocația lumii de a participa la slava cerească și bucuria eternă a Preasfintei Treimi. Iar Sfintele Taine săvârșite în biserica sfințită sunt arvună a vieții și bucuriei veșnice din Împărăția lui Dumnezeu.
Această bogăție de sensuri spirituale a sfințirii unei biserici ortodoxe ne invită la un pelerinaj duhovnicesc către Împărăția cerurilor simbolizată de Sfântul Altar cu Ușile Împărătești și catapeteasma lui simbol iconic al venirii în slavă a lui Hristos la sfârșitul veacurilor, înconjurat de Sfinții Apostoli și Sfinții Îngeri (Cf. Matei 25, 31). Sfințirea bisericii ne invită, de asemenea, la sfințirea vieții noastre, ca înnoire a omului după chipul lui Hristos sau ca sălășluire a vieții lui Hristos în viața noastră (Cf. Galateni, 2, 20). Din acest motiv, după sfințirea noii bisericii, toți credincioșii ortodocși prezenți la acest eveniment primesc binecuvântarea să intre în Sfântul Altar pentru a săruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfânta Masă din Altar rugându-se lui Dumnezeu să sfințească viața lor așa cum a fost sfințită biserica aceasta.
Într-o lume din ce în ce mai secularizată, semnificațiile teologice și duhovnicești ale sfințirii bisericii, precum și întreaga bogăție a spiritualității creștine ne cheamă azi să redescoperim adevărul că omul este chemat la sfințire în relație cu Dumnezeu Cel Sfânt. Cu alte cuvinte, omul nu este făcut să sfârșească în mormânt, ci să trăiască veșnic în iubirea cerească a lui Dumnezeu.
Multe probleme grave de astăzi precum înstrăinarea omului de Dumnezeu, individualismul, consumul de droguri, violența, instabilitatea familiei, criza economică și financiară sunt în mare măsură semnele unei profunde crize spirituale, o slăbire a comuniunii în iubire a oamenilor față de Dumnezeu-Creatorul și față de semeni. Însă dacă rațiunea umană lucrează împreună cu Rațiunea divină prin harul Duhului Sfânt, toate valorile materiale pot deveni mijloc de comuniune în iubire sfântă. Iar dacă rațiunea este robită de patimile egoiste ale mândriei și lăcomiei materiale, viața umană se desfigurează sau se degradează până la ură și violență. Din acest motiv Sfântul Grigore Sinaitul afirmă: „Cu adevărat – dintre oameni – raționali s-au dovedit a fi numai sfinții„. De ce? Pentru că ei și-au cultivat și sfințit rațiunea prin rugăciune și fapte bune, prin iubire față de Dumnezeu și de semeni. Toți oamenii sunt chemați să devină sfinți, dar devin sfinți numai cei care cultivă comuniunea lor de iubire cu Dumnezeu, Cel Unul Sfânt, prin rugăciune, și cu semenii lor prin fapte bune de ajutorare a acestora.
În acest sens, viața spirituală sau religioasă este o necesitate permanentă pentru lume. Întrucât omenirea are mereu nevoie de iubire sau comuniune, nici știința și nici tehnica nu pot să înlocuiască viața spirituală sau duhovnicească, aceasta fiind izvor de iubire curată și sfântă, smerită și milostivă sau dezinteresată, ca bunătate arătată către ceilalți oameni, în familie și societate.
Cu ocazia sfințirii acestei biserici din Negrești-Oaș, felicităm pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian și pe Preasfințitul Părinte Arhiereu Vicar Iustin Sigheteanul, ierarhi înțelepți și harnici.
Totodată felicităm pe părintele paroh Mihai Feher dimpreună cu toți credincioșii acestei parohii, darnici și dinamici, luminați de evlavie creștină și simțire românească. Felicităm pe toți ctitorii, ajutătorii și binefăcătorii acestui sfânt locaș, precum și pe toți ierarhii, clericii și credincioșii prezenți la acest eveniment sfânt și solemn de spiritualitate creștin-ortodoxă și demnitate românească.
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Cel minunat întru sfinții Săi, să ocrotească această biserică și pe toți închinătorii și binefăcătorii ei, dăruindu-le pace și bucurie, sănătate și mântuire, spre slava Preasfintei Treimi și bucuria Bisericii.
†DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române