Delegație elvețiană la Caransebeș

În perioada 5-12 noiembrie 2012, Centrul eparhial din Caransebeș a primit vizita reprezentaților Asociației „Zukunft mit Rumanien” din Elveția, informează „Ziarul Lumina”.

Cu sprijinul asociației elvețiene, Sectorul Social-misionar al Eparhiei Caransebeșului, în parteneriat cu Societatea Femeilor Ortodoxe din Caransebeș, desfășoară proiecte sociale pentru persoanele defavorizate din orașul de pe Timiș și Sebeș.

Reprezentanții asociației elvețiene fac vizite periodice în Caransebeș pentru a se convinge de buna desfășurare a proiectelor sociale realizate în parteneriat cu Episcopia Caransebeșului și Societatea Femeilor Ortodoxe și pentru a afla noi oportunități de colaborare pentru ajutorarea persoanelor cu probleme sociale.

Printre numeroasele colaborări amintim: „Masa pe roți”, proiect în cadrul căruia un număr de 33 de bătrâni primesc masa de prânz la domiciliu; microbuzul cu care se asigură transportul hranei, primit cadou din partea asociației elvețiene; cantina socială a Centrului „Filaret Musta” din cadrul Parohiei „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeș, în cadrul căreia 15 copii au asigurată masa de prânz; cantina socială de la Societatea Femeilor Ortodoxe, unde 23 de copii primesc masa de prânz în sala de mese a asociației. Șaptezeci de persoane defavorizate se bucură de serviciile unei spălătorii sociale în cadrul căreia acestora li se spală hainele, iar mașinile de spălat au fost primite gratuit din partea asociației elvețiene. În fiecare an se fac cadouri de sărbători pentru 75 de familii. Acestora li se oferă pachete în ajunul sărbătorilor de Crăciun și de Paște. Școala duminicală a Parohiei „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Caransebeș a fost amenajată tot cu sprijinul partenerilor elvețieni.

Asociația Femeilor Ortodoxe din Caransebeș desfășoară cu ajutorul partenerilor elvețieni mai multe proiecte, care includ programul de prevenire a abandonului școlar la Grupul Școlar Forestier din Caransebeș, prin care elevii din localitățile rurale sunt sprijiniți de familii din Elveția care le plătesc cazarea la internat și masa la cantină. Elevii sunt monitorizați în ceea ce privește prezența la școală și rezultatele la învățătură. De asemenea, se pregătesc pachete de Crăciun care conțin ciocolată, pixuri, caiete, căciuli și fulare pentru copii de grădiniță și de școală. În fiecare an se pregătesc și se distribuie cel puțin 3.200 de pachete, elevii care beneficiază de aceste cadouri sunt copii de la grădinițele din oraș și elevii din clasele I-IV. Programul de igienă dentară prin care în fiecare an se distribuie la elevi de clasele primare periuțe și pastă de dinți, iar un cadru didactic alături de un medic stomatolog le prezintă copiilor importanța acestei igiene.

Comentarii Facebook


Știri recente