De Sărbătoarea Sfintei Varvara Liturghie la Târgu Ocna, județul Bacău

La Salina Târgu Ocna din Bacău, la 240 de metri sub pământ, se află singura Biserică Ortodoxă din Europa, făcută dintr-un perete imens de sare. Mâine, 4 decembrie, în ziua de prăznuire a Sfintei Varvara, cu binecuvântarea PS Episcop Ioachim Băcăuanul, un sobor de preoți și corala „Ieroteos” a Protopopiatului Onești, vor fi prezenți pentru o slujbă deosebită în acest locaș, după cum ne informează părintele Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret și mass-media al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

„Biserica, situată la 240 de metri față de suprafață, a fost ridicată între aprilie – decembrie 1992, și a fost concepută și proiectată de personalul salinei. Tot ceea ce se poate vedea, adică iconostasele, masa din Altar, abajurii, este făcut din sare de către oamenii care lucrează în mină. Inclusiv picturile realizate în bolnițele sculptate în pereții din sare. Singura noutate este catapeteasma din lemn, veche, însă foarte bine conservată, care a fost adusă aici de starețul mănăstirii de la Tg. Ocna, părintele Epifanie, cel ce a avut în grijă această biserică, până în 1997”, a explicat preotul Vasile Panțîru.

Sfinția sa are în grijă spirituală acest lăcaș din anul 1997, iar de atunci, nu puține au fost momentele când a avut parte de bucurii, alături de lucrării din această salină.

„Am multe amintiri frumoase aici. Îmi amintesc cum, în 2001, am venit să fac o slujbă, la trecerea dintre ani. Au venit toți angajații minei și ne-am rugat împreună. A fost un moment deosebit de emoționant. În rest, mai facem rugăciuni în anumite momente ale anului, deoarece sunt condiții speciale. Iar de ziua hramului, în fiecare an, oficiem Sfânta Liturghie”, a mai spus părintele Panțîru.

Cu alte cuvinte, popasul de rugăciune al minerilor din Târgu Ocna este o scară către cer ridicată de ei înșiși, de care se bucură acum toți cei care ajuns aici, fie ca simpli turiști, fie pentru tratamentul din sanatoriu.

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopia Canadei: Conferințele Postului Mare, online

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei vă invită la seria de întâlniri duhovnicești „Conferințele Postului Mare 2021 – «Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii»”. Întâlnirile vor fi transmise online (via Zoom/Facebook) în primele cinci duminici ale…