De la Ierusalimul pământesc la Ierusalimul ceresc

Predică tematică la Duminica a VI-a din Postul Mare (Duminica Floriilor)

Ioan 12, 1-18

‘Înainte de Paști cu șase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morți. Și I-au făcut acolo cină și Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma mirului. Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari și să-i fi dat săracilor? Însă el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur și, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis, deci, Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu mă aveți totdeauna. Deci mulțime mare de iudei au aflat că este acolo și au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă și pe Lazăr, pe care-l înviase din morți. Și s-au sfătuit arhiereii ca și pe Lazăr să-l omoare, căci, din pricina lui, mulți dintre iudei mergeau și credeau în Iisus. A doua zi, mulțimea cea mare, care se adunase la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, a luat ramuri de finic și a ieșit întru întâmpinarea Lui și striga: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului, Împăratul lui Israel! Și Iisus, găsind un asin tânăr, a șezut pe el, precum este scris: ‘Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine șezând pe mânzul asinei’. Acestea nu le-au înțeles ucenicii Lui la început, dar, când S-a preaslăvit Iisus, atunci și-au adus aminte că acestea erau scrise pentru Dânsul și că ei I le-au făcut Lui. Așadar, dădea mărturie mulțimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt și l-a înviat din morți. De aceea L-a și întâmpinat mulțimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.’

Sfânta Evanghelie din Duminica Floriilor, care încheie Postul cel de 40 de zile al Sfintelor Paști, a fost rânduită de Biserică spre a fi citită în ziua sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, praznic numit în popor și Duminica Floriilor. În această Evanghelie se pomenește mai întâi de mirul de mare preț al recunoștinței Mariei față de Iisus pentru învierea din morți a fratelui ei, Lazăr din Betania, care era prieten al Domnului Iisus Hristos.

În al doilea rând, vedem în Evanghelia de astăzi că Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim este o sărbătoare a biruinței Sale asupra morții lui Lazăr și o prefigurare sau anticipare a biruinței Sale asupra propriei Sale morți, prin învierea Sa din morți.

În al treilea rând, această sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim este o deschidere spre Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, pătimiri sufletești pricinuite de învinuirile mincinoase ale mai-marilor cărturarilor și fariseilor care Îl invidiau și Îl urau, dar și pătimiri pricinuite trupului Său prin umilirile și lovirile dureroase pe care le îndură ca urmare a judecății nedrepte a lui Ponțiu Pilat și a brutalității violente a soldaților romani. Textul Evangheliei din această zi prevestește și conflictul dintre Iisus și căpeteniile cărturarilor și fariseilor care, în taină, s-au hotărât să-L omoare pe El și pe Lazăr, deoarece mulți iudei credeau în Iisus mai ales după ce El a înviat pe Lazăr, cel mort de patru zile.

Intrarea Domnului în Ierusalimul pământesc prefigurează intrarea Sa în Ierusalimul ceresc, după Înviere

Evanghelia evidențiază faptul că intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim a fost prezisă cu multe veacuri înainte de către prooroci (cf. Isaia 62, 11), îndeosebi de proorocul Zaharia, prin cuvintele: ‘Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te, fiica Ierusalimului, căci, iată, Împăratul tău vine la tine drept și biruitor; smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei’ (Zaharia 9, 9).

Evanghelia ne mai spune că, numai după ce Hristos S-a preaslăvit prin Învierea Sa din morți și prin Înălțarea Sa la ceruri, ucenicii Săi au înțeles că Intrarea Sa triumfală în Ierusalim nu era ceva întâmplător, ci în evenimentul respectiv se împlinea un plan al lui Dumnezeu. Prin urmare, vedem că între evenimentul Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalimul pământesc și preamărirea Sa cerească după Înviere există o legătură tainică. Mai precis, Intrarea Domnului în Ierusalimul pământesc prefigura sau anticipa trecerea Lui prin suferință și moarte, iar apoi Intrarea Sa cu trupul înviat în Ierusalimul ceresc, adică în slava Preasfintei Treimi. De aceea, Intrarea Domnului Iisus în Ierusalimul pământesc va fi urmată de trecerea Lui prin suferință și moarte. Acest adevăr îl descoperă Însuși Mântuitorul Iisus Hristos când explică de ce Maria, sora lui Lazăr, a turnat mir de mare preț pe picioarele Lui și le-a șters cu părul capului ei: ‘Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat’. În acest sens, trebuie precizat că Maria din Betania, sora lui Lazăr, care toarnă mir de mare preț pe picioarele lui Iisus și le șterge cu părul capului ei, nu este aceeași femeie cu femeia păcătoasă din Nain, despre care vorbește Sfântul Evanghelist Luca (cap. 7, 36-50), întrucât în Nain femeia păcătoasă adăuga la mirul de mare preț lacrimile pocăinței pentru păcatele ei, pe când mirul de mare preț al Mariei din Betania era ofrandă de mulțumire adusă lui Iisus pentru învierea lui Lazăr și prevestire a morții și îngropării lui Iisus Însuși.

Mirul de mare preț, gest profetic pentru îngroparea Domnului

Totuși, gesturile celor două femei amintite mai sus au în comun recunoștința: în Betania, recunoștință pentru învierea lui Lazăr; în Nain, recunoștință pentru iertarea păcatelor pe care Hristos o dăruiește femeii păcătoase, ca urmare a pocăinței și a dorinței ei de a-și schimba viața trăită în păcate.

Când Iuda Iscarioteanul, lacom de bani și viclean, a spus că trebuia vândut acest mir scump pentru a ajuta săracii, Mântuitorul Iisus Hristos îi răspunde: ‘Pe săraci pururea îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți pururea’ (cf. Marcu 14, 3-8, Ioan 12, 1-8). Adică, nu Mă aveți tot timpul prezent cu trupul acesta care poate fi uns cu mir de mare preț înainte de a fi îngropat.

De fapt, Maria, sora Martei și a lui Lazăr din Betania, prin gestul ei a arătat recunoștință față de Iisus și, totodată, prin inspirația Sfântului Duh, ea prevestea moartea și îngroparea lui Iisus. Totuși, numai Mântuitorul Iisus Hristos descoperă acest gest al Mariei ca având o semnificație mai profundă decât aceea a recunoștinței ei față de El.

Mirul de mare preț al Mariei – simbol al Sfântului și Marelui Mir din Biserică

Mirul de mare preț folosit de Maria, sora lui Lazăr, pentru a unge picioarele Mântuitorului Iisus Hristos, Care va trece prin suferință și moarte pentru a învia din morți, era și o preînchipuire a Sfântului și Marelui Mir compus din multe mirodenii și sfințit de către Sinodul unei Biserici Ortodoxe Autocefale, prezidat de întâistătătorul acelei Biserici. El este folosit la sfințirea unei biserici noi când se unge cu el mai întâi Sfânta Masă din Sfântul Altar, care reprezintă mormântul îngropării și Învierii lui Hristos, și apoi toată biserica. De aceea, când arhiereul cădește Sfânta Masă din Altar, spune: ‘În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul, pe tron împreună cu Tatăl și cu Duhul ai fost, toate umplându-le, Hristoase Dumnezeule, Cel ce ești necuprins’. Iar în altă rugăciune se spune: ‘Mormântul Tău, (este) izvorul Învierii noastre’. Cu Sfântul și Marele Mir se mai unge spre sfințire Antimisul, adică o icoană de pânză pe care este pictată sau imprimată punerea în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos, ca moment premergător al Învierii Sale din morți. Cu Sfântul și Marele Mir sunt unși de către preot și cei botezați (Taina Mirungerii), rostindu-se formula: ‘Pecetea darului Duhului Sfânt!’ Vedem deci că Sfântul și Marele Mir exprimă iubirea jertfelnică a lui Hristos ca legătură tainică dintre Moartea și Învierea Lui și ca lucrare harică pentru sfințirea vieții Bisericii în calitatea ei de Trup Tainic al lui Hristos plin de Duhul Sfânt.

Adevărul că ungerea cu mir de mare preț a picioarelor Mântuitorului era o prevestire a morții și îngropării Sale a fost confirmat când un fruntaș al iudeilor, pe nume Nicodim, împreună cu Iosif din Arimateea, a uns cu amestec de smirnă și aloe trupul lui Hristos, pentru îmbălsămare și ca semn de prețuire pentru El.

Evenimentul învierii lui Lazăr intensifică, pe de o parte, iubirea evreilor simpli și smeriți față de Iisus, iar pe de altă parte, ura fariseilor și cărturarilor față de El

În timp ce poporul simplu, având cuget curat și smerit, Îl iubește mai mult pe Mântuitorul Iisus Hristos după ce a înviat pe Lazăr din morți, cei mai mulți cărturari și farisei sporeau în invidia și ura lor față de El. Cu cât Iisus săvârșea mai multe minuni, vindecând pe cei bolnavi sau chiar înviind din morți pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair și apoi pe Lazăr din Betania, cu atât creștea mai mult ura celor care-L invidiau pe El. Deci vedem aici o tensiune și o confruntare între iubirea milostivă a lui Hristos față de oamenii suferinzi, pe de o parte, și invidia mai-marilor fariseilor și cărturarilor față de El, pe de altă parte. Conflictul se intensifică sau sporește mai ales după ce Lazăr din Betania a fost înviat din morți de către Iisus. În acest sens, Evanghelia ne arată că unii cărturari și farisei, robiți de invidie și mânie, considerau că împreună cu Iisus ar trebui ucis și Lazăr, pentru a nu mai fi o mărturie vie a puterii dumnezeiești și vindecătoare a lui Iisus. Această stare arată, de fapt, cum crește sau se amplifică întunericul păcatului, al răutății și al patimilor omenești egoiste, pentru a respinge lumina harului dumnezeiesc lucrător în Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om pentru mântuirea oamenilor.

Intrarea Domnului în Ierusalim aduce bucurie poporului credincios care iubește pe Iisus

Deși Mântuitorul Iisus Hristos intră triumfal în Ierusalim, El merge totuși spre suferință și moarte, pentru ca, prin Sfintele și mântuitoarele Sale Patimi sau Pătimiri, să vindece patimile omenești egoiste, întunecate și ucigătoare de iubire și de viață, adică: invidia cărturarilor și fariseilor, lăcomia de bani și trădarea lui Iuda, frica prea mare a lui Petru, lașitatea lui Pilat, violența soldaților romani, ignoranța gloatelor folosite de conducători cu viclenie, și altele în care se manifestă natura omenească bolnavă de păcat.

Pe de altă parte, Intrarea Domnului Iisus în Ierusalim aduce bucurie poporului evreu simplu și smerit, care primește pe Iisus Cel milostiv ca fiind deja biruitor asupra morții prietenului său Lazăr și prevestind, de asemenea, biruința Sa asupra propriei Sale morți, pricinuită de răutatea și nedreptatea oamenilor robiți de păcate.

Prin intrarea Sa în Ierusalim, Domnul Iisus Hristos împlinește un plan al lui Dumnezeu-Tatăl, și anume planul de mântuire a întregii omeniri, arătându-ne că nu se poate ajunge la Înviere fără Cruce. Nimeni nu poate, în lumea aceasta bolnavă de păcat și moarte, să ajungă la biruință fără lupta cu păcatul, care este germenele morții. De aceea, în ultima săptămână dinainte de Sfintele Paști, săptămână distinctă de Postul cel de patruzeci de zile al Sfintelor Paști, Biserica intensifică postul și rugăciunea, dar nu doar un post de pocăință ca postul din timpul celor patruzeci de zile, ci și un post al împreună-pătimirii noastre cu Hristos, pentru ca împreună cu El să și înviem, să fim biruitori. De aceea, în noaptea de Paști, Biserica poate cânta: ‘Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat’. Deci, când ascultăm cu evlavie tot ce spun Evangheliile despre faptele petrecute și cuvintele Mântuitorului rostite în zilele dinainte de moartea Sa, trăim și noi oarecum clipele acelea pe care le-a trăit Hristos Domnul. Acum le trăim împreună cu El în Duhul Sfânt, ca interiorizare a suferinței Crucii Lui, pentru a ajunge și noi la bucuria Învierii Lui. În Săptămâna Sfintelor și Mântuitoarelor Patimi sau Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos, trebuie să ne gândim și la păcatele noastre, prin care am răstignit, adesea, iubirea lui Hristos pentru semenii noștri, pe care i-am făcut să sufere din cauza păcatelor noastre. În acest sens, Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului este o săptămână în care cerem iertare Mântuitorului Iisus Hristos pentru toate relele pe care le-am făcut, pricinuind supărare și suferință altora. Să ne rugăm Lui, Celui mult-răbdător și întru totul smerit, să ne dăruiască puterea de-a birui patimile rele din noi: ura, mânia, lăcomia, trădarea, viclenia, duplicitatea, pentru a primi și cultiva în sufletul nostru smerenia, iubirea, răbdarea și sfințenia Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prin urmare, Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos ne ajută să înțelegem și să simțim că nu e suficient să avem multe cunoștințe teologice teoretice despre Hristos, ci trebuie să cerem și ajutorul lui Iisus Hristos pentru a trăi Evanghelia Lui așa cum ne-o cere El.

Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, care precede sărbătoarea Învierii Sale, este ultima săptămână de pregătire pentru cei care încă nu s-au spovedit și nu s-au împărtășit. E bine ca cei care nu s-au spovedit și împărtășit până acum să o facă mai ales în Sfânta și Marea Joi; nu în noaptea de Paști, deoarece Sfânta și Marea Joi este ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a instituit Cina cea de Taină, zicând: ‘Luați, mâncați, acesta este trupul Meu, Care se frânge pentru voi, spre iertarea păcatelor’ și ‘Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, Care pentru voi și pentru mulți se varsă, spre iertarea păcatelor’.

Ramurile înverzite și florile din Duminica Floriilor sunt simbolul virtuților din suflet adunate în timpul Postului Sfintelor Paști

Duminica Intrării Domnului în Ierusalim este și o zi care prevestește Învierea lui Hristos, ea fiind, într-un fel, un Paște anticipat, o arvună a biruinței iubirii smerite și jertfelnice a lui Hristos-Dumnezeu asupra păcatului și asupra morții, iubire mai tare decât răutatea izvorâtă din ură și invidie, trădare și lașitate, din lăcomie de bani și de putere lumească trecătoare, precum și din violență ucigașă.

De ce purtăm în această zi ramuri înverzite de copaci, în special salcie, și flori? Purtăm în mâini ramuri verzi de copaci (mai ales salcie) și flori pentru că ele simbolizează florile credinței cultivate prin post și rugăciune. Vecernia din Vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazăr spune clar în cântările ei că acum s-au împlinit cele 40 de zile de post. Iar Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor fac, așadar, trecerea spre o altă săptămână, care nu mai face parte din cele 40 de zile de post, ci este un timp mai sfânt și mai sfințitor, fiind timpul totalei participări mistice sau tainice a creștinilor ortodocși la Sfintele și Mântuitoarele Patimi ale lui Hristos, pentru ca noi oamenii să ne despătimim de patimile rele sau păcătoase din firea omenească, patimi care au pricinuit odinioară răstignirea și moartea lui Hristos. În acest sens, florile pe care le purtăm în mână în Duminica Floriilor reprezintă florile virtuților adunate în timpul postului, și anume: lumina rugăciunii, smerenia postirii, bunătatea inimii milostive și darnice, curăția minții dobândită prin pocăință, sfințirea sufletului și trupului. Toate acestea sunt florile iubirii smerite și sfinte a creștinului față de Dumnezeu și față de semeni. Florile duhovnicești cultivate în timpul postului sunt aduse lui Dumnezeu ca daruri cultivate în ogorul sfânt al Bisericii lui Hristos, cu harul Duhului Sfânt.

Să ne ajute Preamilostivul Dumnezeu ca și noi, care purtăm în mâini ramuri de salcie smerită, să ne smerim și să primim cu evlavie pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care intră acum nu numai în Ierusalim, ca odinioară, ci și în sufletul nostru și în casa noastră, aducându-ne pace și bucurie, spre slava Lui și mântuirea noastră. Amin!

†Daniel, Patriarhul României

Comentarii Facebook


Știri recente