De Crăciun, liturghii arhierești la Sibiu și Brașov

Înalt Preasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie în prima zi de Crăciun în Catedrala mitropolitană din Sibiu, iar în a doua zi de praznic a binecuvântat credincioșii brașoveni. Ierarhul a poposit și la Parohia Sâmbăta de Sus, unde a fost colindat de copiii din sat, informează „Ziarul Lumina”.

În prima zi de praznic, sute de sibieni au venit la Catedrala mitropolitană din Sibiu pentru a participa la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoți și diaconi, condus de IPS Mitropolit Laurențiu. Alături de preoții slujitori la catedrală, din sobor au mai făcut parte profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Sfântul Andrei Șaguna’, printre care pr. acad. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu și arhid. prof. univ. dr. Constantin Voicu. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala ‘Timotei Popoviciu’ a Catedralei mitropolitane, iar colindele și cântările specifice praznicului au împodobit slujba religioasă. La momentul potrivit, IPS Laurențiu s-a adresat credincioșilor prin scrisoarea pastorală de Crăciun, în care a subliniat importanța praznicului pentru mântuirea omenirii și a îndemnat credincioșii să se întărească în credință pentru a face față acestor vremuri dificile.

La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Ardealului a oferit distincția ‘Crucea șaguniană pentru mireni’ ministrului economiei, comerțului și mediului de afaceri, Ion Ariton, și fostului prefect de Sibiu, Constantin Trihenea, pentru ajutorul oferit la organizarea marelui eveniment al canonizării primului mitropolit din Ardeal.

În aceeași zi, la Reședința mitropolitană, a avut loc o recepție oficială, unde preoții și o parte dintre autoritățile și oamenii de cultură din Sibiu s-au întâlnit pentru a se felicita cu ocazia Crăciunului.

A doua zi de praznic a fost deosebită pentru brașoveni, întrucât Mitropolitul Ardealului a poposit la Biserica ‘Înălțarea Domnului’ din centrul civic al orașului. Biserica din lemn construită aici provizoriu, până la obținerea tururor autorizațiilor pentru zidirea unei biserici de piatră, a fost arhiplină. Lăcașul de cult a fost construit în perioada 1996-1998 și sfințit de Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, pe când era Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

Mulți copii, îmbrăcați în costume populare, au venit să colinde la biserica brașoveană unde a slujit IPS Laurențiu. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Răzvan Andrei Crăciun a fost hirotonit preot pentru Parohia Mălâncrav, Protopopiatul Mediaș, iar părintele Ciprian Ioan Robu de la biserica din Brașov a fost hirotesit iconom stavrofor. IPS Laurențiu a oferit distincția Ordinul ‘Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei’ domnului Ioan Olaru, ca semn de prețuire pentru sprijinul oferit activităților Arhiepiscopiei Sibiului.

IPS Laurențiu a vorbit despre lucrarea de mântuire a neamului omenesc începută prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, Maica Preacurata cinstită în a doua zi de Crăciun, la sărbătoarea ‘Soborul Maicii Domnului’ și a felicitat credincioșii cu ocazia marelui praznic: ‘A rânduit Dumnezeu-Tatăl în planul Său cel veșnic ca Fiul Său să se micșoreze pe Sine de bunăvoie. Cântările Crăciunului explică acest paradox cum Dumnezeu Cel nemărginit a încăput într-un Trup și cum Dumnezeu Cel neîncăput, Cel atotprezent, ajunge să fie înfășurat în scutece’.

IPS Mitropolit a mulțumit, în numele Preafericitului Părinte Daniel pentru contribuția esențială a credincioșilor din Ardeal la zidirea Catedralei Mântuirii Neamului, sumele strânse în Arhiepiscopia Sibiului plasând eparhia pe locul doi, după Arhiepiscopia Bucureștilor. Mulțumirile pr. paroh Victor Neamțu au încheiat sărbătoarea de la Brașov.

Tot în a doua zi de Crăciun, IPS Mitropolit Laurențiu a oficiat slujba Vecerniei în Biserica ‘Adormirea Maicii Domnului’ din Parohia Sâmbăta de Sus. Aici, ierarhul a vorbit credincioșilor despre praznicul Nașterii Domnului și a participat la momentele artistice oferite de copiii și tinerii din localitate. Nu au lipsit sceneta ‘Irozii’, colindele specifice Țării Făgărașului și poeziile, păstrate cu sfințenie de credincioșii de aici.

Crăciunul la Catedrala din Cluj-Napoca

La praznicul Nașterii Domnului, în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca a fost săvârșită, ca peste tot, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. În cadrul slujbei, Înalt Preasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a dat citire Pastoralei cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului Iisus Hristos, îndemnându-i pe credincioși să fie darnici cu cei aflați în suferință, precum au fost magii. IPS Andrei a prezentat proiectele social-filantropice demarate de Arhiepiscopia Clujului, printre care: construcția Centrului de îngrijiri paliative ‘Sfântul Nectarie’, Campusul teologic ‘Nicolae Ivan’, Așezământul misionar-social ‘Sfântul Apostol Andrei’. În cea de-a doua zi de Crăciun, de Soborul Maicii Domnului, IPS Andrei a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica ‘Sfinții Trei Ierarhi’ din Bistrița. ‘Maica Domnului, sărbătorită în a doua zi de Crăciun, primește inima curată și rugăciunile ce i le adresează creștinii. Dacă ne punem întrebarea ce vom da Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă, nu avem ce-I da decât pe Maica Domnului ca rugătoare pentru noi.’ Tot luni, de la ora 18:00, Înalt Preasfințitul Andrei a săvârșit slujba Vecerniei în Parohia ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ din Năsăud.

Comentarii Facebook


Știri recente