Darurile Sfântului Nicolae pentru copiii Parohiei Slimnic

În Parohia Slimnic a devenit o tradiție, din 2006, să se organizeze o manifestare dedicată Sfântului Nicolae, ocrotitorul copiilor, la care participă toți copiii din localitate. După cum informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania. Mai multe grupuri, însumând peste 400 de copii, au interpretat colinde și au primit daruri. Bunătatea Sfântului Nicolae s-a arătat și prin dărnicia unor binefăcători din Slimnic, a celor care fac posibil evenimentul organizat de biserică, după cum a arătat pr. paroh George Cosmin Piț. „Dumnezeu va răsplăti pe donator, mai ales pentru bucuria copiilor nevoiași, pentru care acest mic dar primit la biserică e singura mângâiere de Moș Nicolae”, a spus părintele paroh.

În fiecare duminică, câte un grup de copii susține un concert de colinde, până la praznicul Nașterii Domnului. O mare parte dintre aceștia participă la repetiții la Centrul Parohial pentru copii și tineri „Sfinții Timotei și Mavra”. Daruri a primit și un grup de copii din localitatea învecinată Alămor, care au vizitat biserica din Slimnic, însoțiți de învățătoarea Marilena Floare și profesoara Vera Piț. Aceștia se întorceau de la o acțiune de binefacere din Sibiu, la Complexul de servicii comunitare ‘Prichindelul’ din Sibiu, unde au oferit dulciuri și au cântat colinde copiilor cu probleme din centru.

Comentarii Facebook


Știri recente