Daruri pentru copiii de la Grădinița nr. 4 din Lugoj

Luni, 5 decembrie, în ajunul praznicului Sfântului Ierarh Nicolae, Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Lugoj, în colaborare cu Arhiepiscopia Timișoarei a împărțit cadouri copiilor de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4 din Lugoj.

Prin purtarea de grijă a pr. paroh Caius Capotescu cei aproximativ 240 de copii au primit din partea organizatorilor pachete constând în iconițe și dulciuri, după cum ne-a menționat George Giurgiu.

Campania face parte dintr-un șir de activități religioase și artistice realizate de parohia lugojeană în parteneriat cu Grădinița nr. 4 din oraș, ce au drept scop promovarea unei educații religioase timpurii în rândurile celor mici.

„Cu acest prilej ne-am bucurat să fim nu numai în mijlocul copiilor, ci să și personificăm pe Sfântul Ierarh Nicolae, oferindu-le daruri. Sfântul Ierarh Nicolae, cunoscut ca bun prieten al copiilor, reprezintă pentru noi toți un model al iubirii lui Hristos și al aproapelui”, a precizat pr. Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei.

Comentarii Facebook


Știri recente