Daruri pentru copiii de la Grădinița nr. 4 din Lugoj

Ieri, în ajunul praznicului Sfântului Ierarh Nicolae, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, Parohia ‘Pogorârea Sfântului Duh’ din Lugoj, în colaborare cu Arhiepiscopia Timișoarei au organizat o acțiune de împărțire a cadourilor pentru copiii de la Grădinița cu program prelungit nr. 4 din Lugoj. Prin purtarea de grijă a pr. paroh Caius Capotescu, cei aproximativ 240 de copii au primit din partea organizatorilor pachete constând în iconițe și dulciuri. Campania face parte dintr-un șir de activități religioase și artistice realizate de parohia lugojeană în parteneriat cu Grădinița nr. 4 din oraș, care au drept scop promovarea unei educații religioase timpurii în rândurile celor mici.

‘Cu acest prilej, ne-am bucurat să fim nu numai în mijlocul copiilor, ci să și-l personificăm pe Sfântul Ierarh Nicolae, oferindu-le daruri. Sfântul Ierarh Nicolae, cunoscut ca bun prieten al copiilor, reprezintă pentru noi toți un model al iubirii lui Hristos și al aproapelui’, a precizat pr. Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei, după cum ne informează Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente