Cuviosul Dimitrie cel Nou, sfântul cel mult prețuit al bucureștenilor

De 237 de ani, în preajma zilei de 27 octombrie, credincioși din toate colțurile țării vin în București, să se roage Sfântului Dimitrie pentru vindecarea trupului și sufletului lor. Indiferent că este frig sau plouă, credincioșii stau ore în șir, ziua și noaptea, mânați de dorința de a-L găsi pe Dumnezeu, pentru a simți și a păstra cât mai mult harul Lui, revărsat peste Sfinții Lui.

După marea sărbătoare din Cetatea Moldovei, prilejuită de prăznuirea Cuvioasei Parascheva, în Cetatea lui Bucur încep pregătirile pentru sărbătorirea ocrotitorului Bucureștilor, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. De când Sfântul Dimitrie cel Nou a poposit în mijlocul credincioșilor din Muntenia, el devenit mângâietorul lor în clipele de deznădejde. De-a lungul vremii, când s-a întâmplat ca bucureștenii să nu aibă acces la sfântul lor cel scump, ele fiind ascunse, de teama păgânilor, sau când au fost furate de către soldații bulgari, mare tristețe cuprindea sufletele oamenilor când se vedeau lipsiți de ceea ce aveau ei mai de preț. De peste două secole, sfântul așteaptă pe cei care au evlavie la el și își pun nădejdea prin el la ajutorul Bunului Dumnezeu când sunt împresurați de necazuri și nevoi.

Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost aduse în București în urma războiului ruso-turc din 1769-1774, când generalul rus Petru Saltîcov ocupând o regiune, în care se afla și localitatea Basarabov, a aflat acolo moaștele sfântului, pe care le-a adus pe 13 iulie 1774 în Catedrala mitropolitană, cu scopul de a fi păstrate aici până se va întoarce în Rusia. Dar la rugămintea mitropolitului Grigorie al II-lea și a boierului Hagi Dimitrie, biv vel sluger, moaștele au rămas la noi în țară, binecredinciosul general rus luând cu el doar o mână a Sfântului Dimitrie. Astfel, mitropolitul Țării Românești a hotărât ca prăznuirea Sfântului Cuvios Dimitrie să se facă în fiecare an pe 27 octombrie, iar pentru a nu fi confundat cu Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, prăznuit la 26 octombrie, Sfântul din Basarabov a fost numit „cel Nou”. Mai târziu, mitropolitul Ungrovlahiei, Filaret al II-lea, l-a numit pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Catedralei mitropolitane și al orașului București, după cum arată Melchisedec Ștefănescu, episcopul Romanului, în studiul „Schițe din viața Mitropolitului Ungrovlahiei Filaret al II-lea (1792) și ale altoru persone bisericesci cu cari elu a fostu în relațiuni de aprope”.

Încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în ziua de 27 octombrie, se organiza o procesiune cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou. În ziua de pomenire a Sfântului se făcea mare alai la mitropolie, adică pelerinaj cu boieri și popor, în frunte cu Vodă. Alaiul pornea de la Curtea Domnească, în sunetul clopotelor care băteau de sărbătoare, se urca pe Dealul Mitropoliei și era întâmpinat în ușa bisericii de mitropolit, cu Evanghelia și Crucea, înconjurat de arhierei, preoți și diaconi. Liturghia era săvârșită de mitropolit, împreună cu arhiereii și cu stareții mănăstirilor din București. După Liturghie, Vodă se întorcea la Curtea Domnească cu același alai cu care venise la mitropolie și împărțea caftane și slujbe la boieri, ierta pe osândiți și scădea pedepsele cele mari.

Izbăvitor de ciumă, secetă și holeră

Sfântul Dimitrie cel Nou de nenumărate ori, în chip văzut sau nevăzut, și-a arătat dragostea sa față de cei care prin el cinstesc harul lui Dumnezeu, se roagă și-L slăvesc. În timpul domniei lui Caragea Vodă, în anul 1812, ciuma s-a răspândit și la noi în țară. Vestita „ciuma lui Caragea” decima până la 300 de oameni pe zi și se pare că numărul morților în toată țara a fost mai mare de 90.000. Astfel, la cererea lui Vodă, călugării de la Catedrala mitropolitană au scos în procesiune moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou și împreună cu călugării, preoții și credincioșii au mers împrejurul Bucureștiului. Rugăciunile Sfântului Dimitrie cel Nou i-au scăpat pe bucureșteni de teribila plagă.

În luna martie a anului 1821, când Tudor Vladimirescu a intrat în București, racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost mutată din Catedrala mitropolitană și depusă sub pază în biserica „Sfântul Dumitru” de pe ulița Ilișcarilor (Sfântul Dumitru Poștă), mutarea fiind cauzată de ravagiile „zavergiilor, carjaliilor și altor lifte păgâne”. Când s-a restabilit liniștea, „Sfântul a fost întâmpinat la capul podului Mogoșoaiei de Grigore Vodă Ghica, de mitropolit și episcopi, preoți și călugări, de beizadele, de boierime, de neguțătorime și de toată obștea bucureșteană și a fost însoțit de acolo, de jos, cu capetele goale, de toți bucureștenii, cu Domnul în frunte, până sus pe colină, unde a stat trei zile sub cerul liber să i se închine și să-i sărute mâna toți bucureștenii, de s-au îngrozit și nemții. S-au făcut rugăciuni de mulțumire la intrarea în biserică, după care racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie a fost așezată la locul de unde, cu trei zile în urmă, cu necinste a fost luată. A urmat un mare pelerinaj al bucureștenilor, care a durat o lună”, se arată în Memoriul Dârzeanului, publicat în „Trompeta Carpaților” din anul 1865.

Mai târziu, în 1827, în timpul domniei lui Grigore Ghica, o secetă a lovit ținutul Munteniei. S-a făcut o procesiune cu moaștele ocrotitorului Bucureștiului, care, purtate pe umeri de către preoți, au fost duse pe câteva străzi ale orașului. „Când sosiră în capul podului Mogoșoaiei, începu să plouă. Vodă și boierii și norodul care erau după Sfânt fură udați până la piele. Și ploaia a ținut trei zile, cu mici întreruperi”, arată în Istoria fondării orașului București, colonelul Dimitrie Papazoglu. De asemenea, și în alte vremuri de necazuri și de nevoi moaștele Sfântului au fost purtate în procesiune, precum în 1831 când a apărut holera și mulți bucureșteni au fugit din București, lăsându-l aproape pustiu. La porunca generalului Kiseleff, președintele Divanului }ării Românești, moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost duse pe Câmpia Filaret, unde mitropolitul și călugării au făcut rugăciuni pentru încetarea molimei, în prezența generalilor și ofițerilor ruși, a boierilor, clerului și poporului care mai rămăsese în oraș. „Din ziua aceea și până la începutul lunii octombrie a scăzut repede numărul morților, care până atunci atinsese 160 pe zi”, arată în memoriile sale colonelul D. Papazoglu.

Ocrotitorul Bucureștilor, furat de soldați bulgari

În timpul ocupației germane din primul război mondial, un grup de soldați bulgari au răpit în noaptea dintre 17 și 18 februarie moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. „A doua zi, dis de dimineață, a năvălit la Mitropolie toată lumea ca să vadă jefuirea bisericii. Bătrâni, femei și copii plângeau cu mare jale că li s-a furat singura lor mângâiere în aceste clipe de desnădejde”, relatează ieromonahul Teofil Ionescu, de la Catedrala mitropolitană, opt ani mai târziu, când a scris cartea „Sfântul Dimitrie cel Nou. Viața, minunea săvârșită de Sfântul Dimitrie cu ocazia furării lui de bulgari în timpul ocupației”. În prefața acestei cărți, de asemenea, arhimandritul Iuliu Scriban relatează cum acea teribilă veste „i-a zguduit pe toți”. „Am rămas ca muți, fiindcă noi atunci, în vremea asupririi străine, nu aveam de ce ne lipi inima decât de puterile credinței creștinești, și acum iată că ne vedeam izbiți și în ce aveam noi mai scump”. În acel moment, mitropolitul primat Conon mărturisea arhimandritului Scriban: „Ne-a părăsit Sfântul Dumitru!… Am rămas singuri și fără ajutorul lui…”. După câteva zile de deznădejde, furii au fost prinși, iar ocrotitorul bucureștenilor a revenit în mijlocul lor. Mitropolitul, arhierei, preoți, călugări și numeroși credincioși s-au dus la bariera Bellu-ului pentru a întâmpina pe sfântul lor cel mult prețuit. „Am fost martori ai alaiului și a veseliei cu care Sfântul Dumitru a fost adus îndărăt și așezat cu cinste în locul său de la Mitropolie. Tot poporul a fost într-o tresăltare de mare bucurie, care a minunat și pe nemți de iubirea și cucernicia poporului către moaștele Sfântului. (…) Ce de lume apoi la Sfânta Mitropolie și ce mai închinări la moaștele Sfântului! Dealul Mitropoliei furnica de lumea care venea să-și arate în genunchi bucuria și cucernicia. Săptămâni întregi a dăinuit această izbucnire a veseliei poporului creștinesc și am fost destul plătiți de amărăciunea zilelor dintâi”, mărturisește arhimandritul Iuliu Scriban.

Apoi, racla cu moaștele sfântului a fost așezată la locul ei, „în lacrimile de mulțumire ale credincioșilor”. „Înturnarea moaștelor Sfântului Dimitrie ni s-a părut tuturor ca un început de îndurare dumnezeiască, și prin toate inimile au trecut fiorii cucerniciei și ai bunelor speranțe. Toată lumea exclama în acele zile: «Dumnezeu nu le-a ajutat. Sfântul Dimitrie n-a voit să ne părăsească, ci a voit să rămână cu noi»”, mai relatează ieromonahul Teofil Ionescu. Și într-adevăr așa s-a întâmplat, deoarece cei care l-au furat pe Sfântul Dimitrie au făcut ocolul capitalei până la venirea zorilor, iar când au aflat drumul, de trei ori li s-a stricat automobilul până când au fost nevoiți să-l poarte într-o căruță.

Prezența moaștelor Sfântului Dimitrie s-a arătat a fi providențială și în timpul regimului comunist. În primul rând, acest lucru s-a arătat în hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care a decis generalizarea cultului său în întreaga Biserică Românească Ortodoxă începând cu ziua de 27 octombrie 1955. De asemenea, în anul 1984, autoritățile vremii, deranjate de prezența zilnică și în număr mare al credincioșilor pe Dealul Patriarhiei, la racla cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, au plănuit mutarea sfintelor moaște la una din mănăstirile din afara orașului, deodată cu închiderea și demolarea Catedralei și mutarea Reședinței patriarhale de pe actualul loc. Dar rugăciunile credincioșilor depuse la racla cu moaștele Sfântului Dimitrie au zădărnicit planurile reprezentanților autorităților comuniste.

De 237 de ani, în fiecare an pe 27 octombrie, credincioși din toate colțurile țării vin la Sfântul Dimitrie să se roage pentru vindecarea trupului și sufletului lor, indiferent că este frig, plouă sau stau ore în șir ziua și noaptea pentru a se închina la racla lui.

Pelerinul conștientizează că osteneala pentru cele sfinte îi aduce mai multă putere duhovnicească, că sufletul lui fiind însetat după Dumnezeu, prin pelerinaj Îl regăsește. Pelerinul trebuie să se asemene cu Sfântul Dimitrie cel Nou, să fie lucrător în răbdare, trezvie și iubire jertfelnică, precum l-a arătat Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului, prezent anul trecut la sărbătorirea ocrotitorului Bucureștilor: „Cuviosul Dimitrie s-a caracterizat prin răbdarea în tăcere, privegherea în rugăciune și spiritul de sacrificiu în dumnezeiasca sihăstrie”.

CASET|: Viața Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ilustrată pe raclă

Viața sfântului este prezentată în ilustrații pe racla unde se păstrează odoarele sale sfinte. Pe capacul raclei este reprezentat chipul Sfântului, în mărime naturală, cu camilafcă și schimă. Pe părțile laterale ale raclei sunt opt iconițe realizate în relief, care înfățișează scene din viața Cuviosului Dimitrie cel Nou, despărțite de câte un stâlp de argint. Multe minuni s-au săvârșit la racla cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou. Așa s-a întâmplat când două surori, Aspra și Ecaterina, din satul Cernavodă, închinându-se la moaștele cuviosului, au luat în taină o părticică din ele, cu scopul să o ducă în biserica lor. Dar, urcându-se în căruță, caii n-au putut să pornească până când cele două surori n-au dus părticica la loc și și-au cerut iertare cu lacrimi de la Sfântul Dimitrie. Altădată, un monah cu numele de Lavrentie, închinându-se, a rupt o părticică din mâna sfântului și a fost pedepsit pe loc, rămânând cu gura căscată și pierzându-și graiul. Numai după multe rugăciuni cu lacrimi a fost iertat și vindecat. Din această pricină, în 1879, moaștele Sfântului au fost mutate într-o raclă din argint masiv, confecționată din inițiativa și cheltuiala episcopului Ghenadie Petrescu al Argeșului.

Comentarii Facebook


Știri recente