Cuvioasa Eufrosina va fi prăznuită mâine la Cornu, în județul Prahova

Mănăstirea „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” și „Cuvioasa Eufrosina” din localitatea Cornu, județul Prahova, își va sărbători mâine, 25 septembrie, cel de-al doilea hram. Slujba Sfintei Liturghii va fi săvârșită de Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Lucrările de amenajare a Mănăstirii Cornu au demarat în anul 2004. Începând din luna aprilie a acestui an, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a constituit și obștea mănăstirii din care fac parte maica stareță Parascheva Bâgu, Părintele Arsenie Muscalu, care este duvohnicui mănăstirii, și 8 viețuitoare.

Biserica Mănăstirii Cornu a fost înălțată provizoriu, urmând ca pe aceeași structură să fie construit, în anii viitori, un lăcaș de cult mai mare. Credincioșii care doresc să sprijine material finalizarea lucrărilor așezământului monahal de la Cornu se pot adresa Exarhatului Arhiepiscopiei Bucureștilor sau direct la mănăstirea din apropierea orașului Câmpina, județul Prahova.

Sursa: TRINITAS TV

Comentarii Facebook


Știri recente