Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur la Sfânta și Marea Luni

Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur despre Evanghelia de la Matei (Matei 24, 3-35), care se citește în Sfânta și Marea Luni, la Liturghia darurilor mai înainte sfințite:

„După ce Hristos a vorbit despre nenorocirea ce avea să vie asupra Ierusalimului și despre aceea că Apostolii vor birui toate piedicile, iar Evanghelia se va predica în toată lumea, se întoarce iarăși la descrierea ticăloșiei ce va veni peste iudei, pe când ucenicii vor predica strălucit Evanghelia în toată lumea. „Atunci cei din Iudeea să fugă la munți”. Atunci, când ? Când acestea se vor întâmpla, când urâciunea pustiirii va fi în locul cel sfânt. El prin aceasta înțelege, oastea romană. Atunci, zice el, să fugiți, căci nu va fi nici o nădejde de mântuire. Altădată iudeii din războaie grele se ridicaseră, ca în timpurile lui Sanherib și ale lui Antioh. Oastea lor fusese împrăștiată, templul cucerit; însă s-au ridicat macabeii împotriva vrăjmașului și a urmat o deplină schimbare. Dar pentru ca ei să nu aștepte și acum ceva asemenea, le curmă toată nădejdea. Abia viața singură, zice El, vor putea ei să-si mântuiască. De aceea, cei ce se vor afla pe acoperământul casei, să nu se mai pogoare în casă spre a-și lua hainele. El prin aceasta le arată nenorocirea de care nu vor putea scăpa și prin care oricine se va afla acolo neapărat va pieri.

Pentru aceasta adaugă el: „Cel ce va fi în câmp să nu se întoarcă înapoi să-și ia haina sa”; căci dacă cei ce se aflau în cetate trebuia să fugă din ea, cu atât mai puțin puteau să vină în ea cei ce se aflau afară din dânsa. „Vai celor însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea”; celor dintâi pentru că ele, cu povara pântecului lor, nu vor putea fugi atât de repede; iar celorlalte pentru că vor fi oprite de dragostea pruncilor lor și nu se vor putea mântui.

A părăsi banii și hainele este ușor, dar cine va părăsi ceea ce i-a dat firea ? însemnând mai departe mărimea ticăloșiei. Domnul zice: „Rugați-vă ca să nu fie fuga voastră iarna sau Sâmbăta; căci va fi atunci necaz mare cum nu a mai fost de la începutul lumii până acum, și nici nu va mai fi”. Bagă de seamă că el vorbește către iudei și lor le descrie nenorocirea ce are să vină asupră-le. Căci atunci când Vespasian s-a arătat cu ostile înaintea Ierusalimului, Apostolii nu mai erau acolo, și nu serbau Sâmbăta. Pentru ce nu iarna sau Sâmbăta ? Nu iarna, pentru anotimpul cel rău; nu Sâmbăta, pentru că legea oprea a face o cale lungă, așadar a fugi departe. Si când Hristos zice că n-a mai fost un necaz așa de mare și nici nu va mai fi, aceasta nu este o exagerare a lucrului. Cine citește cărțile istoricului iudeu Iosif Flaviu, care viețuia pe atunci, va vedea că aceasta este adevărat.

Și să nu zică cineva că el poate a spus minciună spre a înfățișa profeția lui Hristos ca fiind adevărată. Desigur, nu; căci el nu era unul dintre credincioși, ci un iudeu foarte râvnitor. Iară el povestește că ticăloșia aceea a covârșit toată tragedia și nici un război n-a nenorocit vreodată un popor, într-o ademenea măsură. Așa de mare a fost foametea, încât mumele își sfâșiau copii și se certau pe carnea lor, morții se tăiau bucăți și se mâncau. Iudeii înșiși trebuie să spună, și încă mai mult spune adevărul, că această grozavă nenorocire a venit asupra Iudeii pentru omorârea lui Iisus Hristos.

Pentru că aceasta a fost cea mai mare fărădelege din câte s-au săvârșit pe pământ, de aceea și necazul acela a fost cel mai mare din câte a văzut pământul. „Și de nu s-ar fi scurtat zilele acelea, zice Domnul, n-ar mai scăpa nici un .trup, dar pentru cei aleși se vor scurta zilele acelea”. Prin aceasta El arată că iudeii ar fi meritat și mai mare pedeapsă, iar sub „zilele acelea” înțelege El timpul împresurării, ceea ce va să zică: dacă războiul romanilor ar fi ținut mai îndelung, toți iudeii ar fi pierit. Și el nu înțelege numai pe jidovii cei din Iudeea, ci și pe cei ce erau afară de această țară, căci pretutindenea pe unde ei viețuiau, au fost atuncea prigoniți și alungați, atâta erau ei ele urâți.

Dar pe cine numește Iisus în acest loc: „cei aleși” ? Pe credincioșii care locuiau între iudei. Adică pentru ca iudeii să nu poată zice că acea nenorocire este o pedeapsă pentru predicarea și închinarea lui Hristos, de aceea Domnul arată că credincioșii nu numai că n-au fost pricina acelei nenorociri a iudeilor, că mai vârtos aceștia ar fi pierit cu totul, dacă între ei n-ar fi fost nici un creștin. Căci dacă Dumnezeu ar fi lăsat războiul să dureze mai îndelung, n-ar fi rămas nici un iudeu, însă Dumnezeu a scurtat războiul, pentru ca cei credincioși dintre iudei să nu piară împreună cu cei necredincioși. Si cu privire la aceasta zice Domnul: „Pentru cei aleși se vor scurta zilele acelea”. Zice aceasta spre a da mângâiere credincioșilor ce locuiau printre iudei, ca să nu se teamă că și ei vor pieri cu dânșii. Iar dacă Dumnezeu are o astfel de îngrijire pentru cei credincioși, că pentru dânșii chiar si alții s-au mântuit, și pentru creștini au rămas în viață și iudei, de ce cinste mare se vor împărtăși ei în timpul cununilor (adică în cer) ? Și el nu numai că îi mângâie, dar îi și abate treptat de la obiceiurile iudaicești; căci când templul nu mai există, firește încetează și legea. Aceasta însă nu o zice lămurit, ci numai arată la ea, vorbind despre pierirea Ierusalimului.

Atunci de vă va zice vouă cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-1 credeți. Că se vor scula hristoși mincinoși și profeți mincinoși, si vor da semne mari și minuni, cât să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși. Iată, mai înainte v-am spus. Deci de vă vor zice vouă: Iată este în pustie, să nu ieșiți; iată este în cămări, să nu credeți. Că precum iese fulgerul de la răsărit, și se arată până la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului”.

După ce Iisus a vorbit despre pierirea Ierusalimului, acum El aduce vorba despre venirea sa cea de-a doua și descrie ucenicilor Săi semnele aceleia; dar nu numai lor, ci și spre folosul nostru și al neamurilor viitoare. El zice „atunci”. Acest „atunci” nu va spună că cele următoare sunt legate după timp cu cele înainte mergătoare, sau au să se întâmple îndată după , aceea, ci numai că ele au să se întâmple în viitor.

De asemenea, prin cuvintele: „în zilele acelea venit-a Ioan Botezătorul” (Mt. 2, 1), nicidecum nu arată timpul cel mai de aproape ce a urmat, ci arată ceva ce s-a întâmplat cu mulți ani mai târziu. Cuvintele „în zilele acelea” nu înseamnă timpul în care s-au întâmplat cele dinainte, ci când s-au întâmplat cele următoare, pe care el voia să le povestească. în cele dinainte vorbise el despre nașterea lui Hristos, despre venirea magilor și despre moartea lui Irod. La aceasta unește nemijlocit cuvintele: „în zilele acelea a venit Ioan Botezătorul”, povestind ceea ce s-a întâmplat cu 30 de ani mai târziu. Acest chip de povestire adeseori se află în Sfânta Scriptură. Așa și aici ea lasă toată întinderea cea mare de timp dintre surparea Ierusalimului si sfârșitul lumii, povestind ceea ce are să se întâmple cu puțin înainte de pieirea lumii.

Atunci, de va zice vouă cineva: „Iată aicea este Hristos, sau acolo”, să nu credeți. Când a grăit despre pieirea Ierusalimului, el a vorbit si despre profeții cei mincinoși, care vor amăgi oamenii în timpul Apostolilor; dar cu mult mai rău descrie el pe profeții cei mincinoși care se vor arăta cu puțin timp înainte ele pieirea lumii; „ei vor da semne mari și minuni, cât să amăgească, de va fi cu putință, pe cei aleși”. Aici vorbește el de Antichrist și de slugile lui, despre care și Pavel zice: „a căruia venire este dinspre lucrarea Satanei, întru toată puterea și semne și minuni ale minciunii, și cu toată amăgirea pentru cei pieritori” (II Tes. 9, 10).

Domnul îndeamnă la pază. El zice: „Să nu vă duceți nici în pustie, nici în cămări”. El nu zice: „Duceți-vă la dânsul, dar să nu-1 credeți”, ci „să nu ieșiți”, căci vicleșugul lui Antichrist este mai mare și susținut prin minuni. Mai departe El descrie cum va veni iarăși, prin cuvintele: „precum iese fulgerul de la răsărit”… Așadar, El nu va întrebuința nici un trimis, nici un vestitor, ci într-o clipă Se va arăta El tuturor, în toată lumea. El zice: „Unde este stârvul, acolo și vulturii”; aceasta însemnează că îngerii, Mucenicii și Sfinții îl vor înconjura. Mai departe pomenește de semnele cele înfricoșătoare. „îndată după necazul zilelor acelora, soarele se va întuneca”. Prin „zilele necazului” înțelege el pe cele ale lui Antichrist și ale profeților lui mincinoși, când mare necaz este de a fi mulți amăgiți. Dar acest necaz nu va dura îndelung. Căci, dacă pentru cei aleși s-a scurtat și războiul iudaic, cu atât mai vârtos se va scurta pentru dânșii și acest necaz. De aceea zice el „îndată”, căci mai toate se vor întâmpla deodată.

Abia va sosi Antichrist și profeții săi, și Hristos Se va arăta. „Soarele se va întuneca” aceasta nu va să zică se va desființa, ci va fi covârșit de strălucirea venirii Sale; „și stelele din cer vor cădea”, căci ele atunci nu vor mai fi trebuincioase, nemaifiind noapte.

„Si puterile cerului se vor clăti” pe bună dreptate, când ele vor vedea o așa de mare schimbare. Căci dacă îngerii, precum zice Iov (Iov 38, 7), s-au uimit și-au lăudat pe Dumnezeu când s-au făcut stelele, mai vârtos se vor uimi ei când vor vedea o așa de mare prefacere; și vor privi toată lumea înaintea scaunului judecății lui Dumnezeu și, împreună cu slujitorii lor, pe acei oameni supuși pedepsei.

„Atunci se va arăta semnul Fiului Omului pe cer”, adică crucea mai strălucită decât soarele. Soarele se va întuneca, iară crucea va străluci, căci ea este mai luminoasă decât razele soarelui. Si acest semn se va arăta spre a rușina cu totul nerușinarea iudeilor. „Și toate semințiile lui Israel vor plânge”, când vor vedea crucea, căci ele nu au tras nici un folos din moartea lui Hristos și au răstignit pe Acela căruia ar fi trebuit să I se închine. Iar după ce a amintit crucea, adaugă: „Și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere și cu slavă multă”. El va să zică: pentru că ai auzit de cruce, să nu crezi că a doua venire a lui Hristos va fi ceva trist, ci mai vârtos El va veni cu putere și cu slavă multă. Iară crucea o poartă El, pentru ca prin ea păcatele acelora de sine să se osândească, așa precum un bătut cu pietre ar arăta pietrele și petele de sânge de pe haine.

Și vine pe nor, precum s-a înălțat la cer pe nor. Văzând acestea, semințiile vor plânge, pentru că înșiși își rostesc hotărârea, înșiși se osândesc. „Și va trimite pe îngerii Săi, cu glas mare de trâmbiță, și vor aduna pe cei aleși al Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini”. Când auzi aceasta, gândește la aceia care așteaptă osânda, încă si aceasta auzind ei, va fi pentru dânșii o pedeapsă. Dar pentru ce îi cheamă El pe îngeri, când, precum zice, se va arăta tuturor de năprasnă ca un fulger? Pentru ca ei, cei aleși, si prin aceasta să se cinstească. Pavel zice: „Ei se vor răpi în nori” (I Tes. 4, 16). El va zice aceasta când grăiește despre înviere și adaugă: „Domnul întru poruncă, cu glasul arhanghelului, se va pogorî din cer” (II Tes. 4, 15). Așadar la înviere, îngerii vor aduna pe cei drepți, și adunați fiind, vor fi răpiți în nori, iar acest lucru se va face într-o clipă. Dar la ce slujesc trâmbițele si sunetele ? Spre deșteptare, spre arătare de bucurie, dar și spre arătarea durerii celor osândiți.

Vai nouă în acea zi înfricoșată ! Pe când noi ar trebui să ne bucurăm de auzirea sunetului trâmbițelor, ne umplem de tânguire și zdrobire. „Eu am venit să slujesc, nu să Mi se slujească” zice Hristos (Mt. 20, 28). Eu sunt prietenul tău, capul tău, sunt fratele tău, soră, mamă, toate, și nu voiesc alta decât să fii și tu prietenul Meu. Eu am fost sărac pentru tine, cerșetor pentru tine, am fost răstignit pentru tine, am fost pus în mormânt pentru tine, în cer mă rog Tatălui pentru tine și am venit pe pământ ca mijlocitor pentru tine la Tatăl. Tu ești Mie totul, frate împreună moștenitor, prieten, membru.

Ce dorești mai mult ?

Pentru ce te tragi îndărăt de la Acel ce atât de mult te iubește ?

Pentru ce lucrezi tu numai pentru lumea aceasta ?

Pentru ce torni tu apă într-un vas fără fund ?

Căci aceea face cel ce lucrează pentru lumea cea de acum.

Pentru ce voiești tu să apuci focul și să abați aerul ?

Pentru ce alergi în zadar ? Toate au sfârșitul lor; arată-mi, deci, și sfârșitul râvnei tale pentru lume. Dar tu nu poți aceasta. Toate sunt deșertăciune. Să mergem la morminte; arată-mi pe tatăl tău, arată-mi pe nevasta ta cea moartă. Unde este cel ce purta haine împletite cu aur, cel ce ședea în trăsură pompoasă, cel ce avea putere pe viață și pe moarte ? Eu nu văd nimic alta decât oase și viermi. Toate acele sunt pulberi și vis și umbră, un chip sec, ba nici măcar un chip.

Să dea Dumnezeu ca la sfârșit numai acesta să fie răul. Cinstea, traiul cel bun și bogăția sunt, negreșit, aici numai o umbră, dar cele ce au fost legate cu ele, cele ce au urmat din ele: zgârcenia, desfrânarea, acestea nu sunt umbre, ci sunt scrise în cer, fie cuvinte, fie fapte.

Cu ce ochi vom privi noi la Hristos în Ziua Judecății ?

Hristos, mai departe, aduce pilda smochinului, spre a însemna timpul. Precum vara este aproape ,, când frunzele smochinului cresc, așa și sfârșitul lumii va fi aproape, zice el, când vor veni profeții cei mincinoși și Antihrist, si se vor întâmpla acele senine. Totodată, aceasta înseamnă că viața din acea lume este pentru cei drepți vara cea duhovnicească; pe când pe păcătoși îi așteaptă iarna. El zice mai departe: „Nu va trece neamul acesta până ce toate aceste se vor întâmpla”.

Ce înțelege El prin „toate acestea” ? Atât cele ce privesc Ierusalimul, războaiele, foametea, ciuma, cutremurele de pământ, hristoșii cei amăgitori, profeții cei mincinoși, răspândirea Evangheliei în toată lumea, cât și celelalte numărate mai sus, care se vor săvârși până la a doua venire a lui Hristos.

Dar atunci, cum putea El să zică: „neamul acesta” ? El prin aceasta nu înțelege pe cei ce trăiau atunci, ci neamul credincioșilor; căci Sfânta Scriptură întrebuințează zicerea „neam” nu numai spre a arăta o știută perioadă de timp, ci spre a rosti felul și chipul cucerniciei și al purtării, ca Psalmistul când zice: „Acesta este neamul celor ce-1 caută pe Dumnezeu” (Ps. 23, 6). Hristos voiește să spună, că Ierusalimul va pieri și o mare parte din iudei se vor prăpădi, dar neamul celor credincioși va rămâne, nu se va birui de foamete și de ciumă, de cutremure și de războaie, de profeții cei mincinoși și de amăgitori, în sfârșit, spre a-i întări și mai mult în credință, El adaugă: „Cerul și Pământul vor trece, iar cuvintele Mele nu vor trece”, adică mai degrabă se va nimici cerul și pământul, cu toată tăria lor cea mare, decât să nu se împlinească ceva din cuvintele Sale. El cu aceasta voiește să arate, totodată, că Biserica, pe care El a întemeiat-o, este mai înaltă și mai trainică decât cerul și pământul, iar El este Plăsmuitorul a toată lumea, Domnul și Stăpânul cerului și al pământului”. (Preluat de pe site-ul www.ioanguradeaur.ro)

Comentarii Facebook


Știri recente