Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu prilejul resfințirii Catedralei Patriarhale, 26 octombrie 2008

BINECUVNTAREA SFINȚILOR – IZVOR DE BUCURIE

O catedrală reînnoită și trei noi sfinți români

au primit pe Sfântul Apostol Pavel

„Minunat este Dumnezeu întru

sfinții Lui” (Psalm 67, 36)

Mare, binecuvântată și plină de bucurie este ziua aceasta pentru Catedrala Patriarhală din București și pentru mulțimea pelerinilor aici prezenți. Acum când moaștele Sfântului Apostol Pavel se află în București, a fost resfințită această biserică după 350 de ani de la zidirea ei de către Voievodul Constantin Șerban Basarab (1656-1658) și terminarea și sfințirea ei în timpul Voievodului Mihnea III Radu, în anul 1658, ambii voievozi fiind Domnitori ai Țării Românești. La sfințirea acestei biserici din anul 1658 a participat și Patriarhul Macarie al Antiohiei împreună cu nepotul său, ierodiaconul Paul de Alep, alături de Mitropolitul Ștefan al Țării Românești și episcopii de Buzău și Râmnic. Însă după zece ani de la sfințirea acestui sfânt lăcaș, el era deja pictat și devenea în 8 iunie 1668 catedrală mitropolitană ca urmare a faptului că mănăstirea de aici devine reședință mitropolitană prin hrisovul domnitorului Radu Leon, la cererea mitropoliților Ștefan și Teodosie ai Țării Românești.

Resfințirea de astăzi, 26 octombrie 2008, a Catedralei Mitropolitane din București, care din anul 1925 a devenit și Catedrală Patriarhală, este un moment solemn de pioasă recunoștință și prețuire față de ctitorii acestei Biserici și față de toți cei ce au păstrat-o, restaurat-o și înfrumusețat-o de-a lungul timpului, dar în mod deosebit resfințirea ei este o slujbă de invocare a harului Preasfintei Treimi, ca această biserică să fie din nou, după consolidare, restaurare și înnoire, casă a prezenței și lucrării Preasfintei Treimi, deoarece, așa cum se spune în slujba de sfințire a bisericii, „această casă, Tatăl a zidit-o, această casă Fiul a întărit-o, această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o, a sfințit-o și a sfințit sufletele noastre”. Sfânta Treime a zidit această biserică, dar Sfânta Treime a folosit mâinile credincioșilor harnici și darnici. În această Casă a Domnului cântăm după fiecare Sfântă Liturghie săvârșită în ea: „am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul Cel Ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi să ne închinăm, că Aceasta ne-a mântuit pe noi”.

Pe frontispiciul Catedralei Patriarhale au reapărut icoanele care împodobeau altădată această biserică în exterior, dar care n-au mai fost repictate după restaurarea din anii 1960-1962, poate și pentru că ele ar fi deranjat pe conducătorii comuniști care treceau pe lângă fațada acestei Catedrale pentru a intra în clădirea Marii Adunări Naționale din apropiere. Însă acum, în libertate, cu aprobarea înțeleaptă și binevoitoare a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, pe frontispiciul Catedralei Patriarhale au fost amplasate 26 de icoane noi, în mozaic, renunțând astfel la tehnica anterioară fresco, mozaicul fiind mai rezistent. Scena principală de pe latura de vest reprezintă într-o lumină și o solemnitate mistică, chemarea Domnului Iisus Hristos, Dreptul Judecător: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34), chemare pe care El o adresează celor ce în timpul vieții lor au ascultat Evanghelia iubirii lui Hristos, binevestită de Sfinții Apostoli, și au făcut din ea lumina vieții lor, arătând iubire milostivă și frățească față de toți oamenii, dar mai ales față de cei flămânzi, însetați, străini, bolnavi și întemnițați sau privați de libertate (cf. Matei 25, 35-40).

Deci scena principală a frontispiciului este o amplă vedere a Binecuvântării lui Hristos către cei milostivi. De o parte și de cealaltă a Dreptului Judecător, stau în poziție de rugăciune și mediere (mijlocire) Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul care imploră iubirea milostivă a Dreptului Judecător pentru ca El să-i ierte pe cei ce s-au pocăit de faptele lor rele, dar n-au mai avut timp să arate în fapte bune roadele pocăinței lor, asemenea tâlharului care s-a pocăit pe cruce, înainte de moarte, iar Hristos-Domnul i-a spus: „astăzi vei fi cu Mine în rai” (cf. Luca 23, 43).

Pe latura de sud-vest, icoanele noi în mozaic reprezintă cinci sfinți ierarhi ai Țării Românești între care și sfântul Ierarh Iachint de Vicina, primul Mitropolit al Țării Românești, azi proclamat solemn ca sfânt, după ce a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința sa de lucru din 8-9 iulie anul acesta (2008).

Pe latura de nord-vest s-au adăugat șase icoane noi în mozaic. Ele reprezintă doi sfinți cuvioși, doi mucenici și doi domnitori ai Țării Românești. Între acești șase sfinți se află și Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit) din Dacia Pontică, adică din Dobrogea, părintele erei creștine și al dreptului bisericesc, împreună cu Sfântul Voievod Neagoe Basarab, Domnitorul Țării Românești, voievod pașnic, om de cultură isihastă și mare binefăcător pentru toate Bisericile Ortodoxe din Orient. Icoanele sfinților români în mozaic adăugate recent pe frontispiciul Catedralei Patriarhale ne arată că Evanghelia iubirii și sfințeniei lui Hristos, pe care au propovăduit-o Sfinții Apostoli în lume, și în mod deosebit Sfântul Apostol Andrei pe teritoriul țării noastre, a rodit în credința sfinților din poporul român, mărturisitori și rugători, învățători și nevoitori, ierarhi și martiri, cuvioși și ctitori dreptmăritori.

Prezența icoanelor noi pe frontispiciul Catedralei Patriarhale din București ne cheamă la rugăciune și fapte bune, la apropierea de Dumnezeu și de oameni. Aceste sfinte icoane exterioare înseamnă că sfinții vin spre noi, au ieșit în căutarea noastră, ca și noi să ne apropiem de ei. Astfel icoanele noi ne arată și mai mult că Dealul Mitropoliei sau Colina Patriarhiei este o „Colină a Sfinților”, adică a Sfinților Împărați Constantin și Elena, cei întocmai cu Apostolii, a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și a multor Sfinți Români. Întrucât Hristos-Domnul, de pe această colină, binecuvântează și cheamă la fericire veșnică pe cei milostivi, ea este o „Colină a Binecuvântărilor” sau o „Colină a Bucuriei”, în mijlocul Bucureștilor, spre binecuvântarea întregului popor român dreptcredincios.

Mai trebuie să spunem că în timp ce se sfințește sau se resfințește o biserică ortodoxă, sfintele moaște ale martirilor sau mucenicilor sunt purtate în procesiune în jurul bisericii și apoi depuse în piciorul Sfintei Mese din Sfântul Altar, care se află în fața tronului din Altar, în amintirea faptului că primele biserici creștine au fost zidite pe mormintele martirilor, tocmai pentru că în acești oameni sfinți s-a arătat în modul cel mai intens puterea iubirii jertfelnice a lui Hristos Cel Răstignit, Biruitorul păcatului, al iadului și al morții, după cum ne învață și cartea Apocalipsei unde stă scris: „Și când s-a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiați pentru Cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia pe care au dat-o (…). Aceștia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare și și-au spălat veșmintele lor și le-au făcut albe în sângele Mielului. Pentru aceea sunt înaintea tronului lui Dumnezeu și Îi slujesc ziua și noaptea în templul Lui, și Cel ce șade pe tron îi va adăposti în cortul Său” (Apocalipsă 6, 9 și 7, 14-15).

Vedem cât de inspirați au fost Sfinții Părinți ai Ortodoxiei care au alcătuit slujba de sfințire a unei biserici și se folosesc de sfintele moaște ale martirilor pentru a arăta legătura dintre Hristos și sfinții Săi cei mai jertfelnici.

Astăzi, resfințirea Catedralei Patriarhale s-a făcut chiar în ziua de prăznuire a unui mare martir, și anume, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, care a pătimit pentru Hristos în secolul al 3-lea (†296), în timpul împăratului Maximian, dar și în prezența moaștelor unui alt martir, și anume, marele Apostol Pavel, care a pătimit pentru Hristos în anul 67 după Hristos, în timpul persecuției împăratului Nero. Așadar, sfinții martiri sau mucenici ne învață că trebuie să-L iubim pe Hristos și să ajutăm Biserica Sa în orice vreme, în timp de pace și în timp de prigoană, ca să dobândim viața veșnică, potrivit făgăduinței: „Fii credincios până la moarte și îți voi da cununa vieții” (Apocalipsa 2, 10).

La bucuria resfințirii bisericii Catedralei Patriarhale se adaugă azi și bucuria proclamării solemne a canonizării a trei noi sfinți români: un ierarh, un monah și un voievod, care în timpuri diferite și în mod diferit au iubit și au mărturisit pe Hristos-Domnul și au slujit Biserica Sa din poporul român cu credința puternică și convingerea profundă că „Hristos este Același, ieri, astăzi și în veci” (Evrei 13, 8).

Întrucât viața creștină este viața trăită în credință sfântă, adică în legătură duhovnicească cu Hristos-Domnul Cel Răstignit și Înviat, nevăzut cu ochii trupești, dar văzut cu ochii sufletești, ea este trăită ca dar și binecuvântare a lui Dumnezeu pentru oameni. Iar binecuvântarea lui Dumnezeu este izvorul bucuriei oamenilor. În acest înțeles, Sfântul Apostol Petru învață pe credincioși zicând: „Pe El (pe Hristos), fără să-L fi văzut, Îl iubiți; întru El, deși acum nu-L vedeți, voi credeți și vă bucurați cu bucurie negrăită și preaslăvită, dobândind răsplata credinței voastre, mântuirea sufletelor” (1 Petru 1, 9).

Iar Sfântul Apostol Pavel atât de mult identifică binecuvântarea lui Dumnezeu cu bucuria, încât arată că omul credincios, rugător și răbdător, păstrează bucuria credinței în sufletul său, chiar și atunci când trece prin necazuri sau încercări, deoarece rugăciunea fierbinte aduce în suflet o putere spirituală negrăită. Iată ce scrie el Corintenilor despre bucuria care este mai tare decât toate necazurile: „ca niște necunoscuți, deși, bine cunoscuți, ca fiind pe pragul morții, deși iată că trăim, ca niște pedepsiți dar nu uciși; ca niște întristați, dar pururea bucurându-ne” (2 Corinteni 6, 9-10) sau „cu tot necazul nostru, sunt covârșit de bucurie” (2 Corinteni 7, 4). De aceea, Sfântul Apostol Pavel îndeamnă adesea în epistolele Sale pe creștini zicând: „Bucurați-vă pururea întru Domnul. Și iarăși zic: Bucurați-vă.” (Filipeni 4, 4); „Bucurați-vă pururea. Rugați-vă neîncetat.” (1 Tesaloniceni 5, 16-17), arătând astfel că rugăciunea este izvor de bucurie, iar bucuria duhovnicească intensifică dorința de rugăciune. Cu alte cuvinte, adevărata bucurie vine din legătura vie a omului cu Dumnezeu, izvorul vieții veșnice și al bucuriei veșnice. Iată de ce sărbătorile sfinților, cinstirea sfinților, a moaștelor lor și a icoanelor lor, pelerinajele la locurile unde au trăit sfinții în nevoință și post, în rugăciune și fapte bune, aduc mare bucurie credincioșilor. Bucuria aceasta sfântă și negrăită pe care o primesc credincioșii din legătura lor vie cu Dumnezeu și cu sfinții Lui plini de har îi ajută să treacă prin nevoințe și suferințe, prin ispite și necazuri, prin prigoană și lipsuri, și chiar să înfrunte martiriul. Bucurie din bucuria sfinților primesc și pelerinii care au venit în aceste zile la București să-l întâlnească și să-l venereze sau să-l cinstească pe Sfântul Apostol Pavel, pe Sfinții Împărați Constantin și Elena și pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ale căror moaște se află acum aici, expuse spre închinare.

Toți cei ce caută sincer, cu credință și dragoste, cu speranță și răbdare, binecuvântarea lui Dumnezeu revărsată prin sfinții Lui, primesc „bucurie negrăită și preaslăvită” în inimi, pace în suflet și lumină pe chip, ajutor în viață și în casă.

În această bucurie a sfinților lui Hristos, aducem mulțumire tuturor celor care au contribuit la frumusețea zilei de azi, celor ce au înfrumusețat Catedrala și celor ce au înfrumusețat sărbătoarea.

Mai întâi mulțumim delegației Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Panteleimon de Veria, care ne-a adus o parte din moaștele Sfântului Apostol Pavel în acest an când se împlinesc 2000 de ani de la nașterea sa, și când noi în Patriarhia Română celebrăm Anul jubiliar al Sfintei Scripturi și al Sfintei Liturghii, el, Sfântul Apostol Pavel, fiind autorul celor mai multe scrieri biblice citite în viața liturgică a Bisericii Ortodoxe.

Cu alte cuvinte, lumina prezenței Sfântului Apostol Pavel la București ne sporește bucuria mai ales acum când celebrăm 500 de ani de la tipărirea primului Liturghier ortodox din lume și prima carte tipărită pe teritoriul României, adică Liturghierul din 1508, tipărit la Târgoviște, dar și 320 de ani de la tipărirea primei ediții integrale a Sfintei Scripturi în limba română, Biblia de la București (1688).

Mulțumim de asemenea Preafericitului Părinte Patriarh Ignatie Hazim al Antiohiei care a trimis ca delegat al său la această sărbătoare a resfințirii Catedralei noastre pe nepotul său, Preasfințitul Părinte Episcop Ghattas Hazim, vicar patriarhal, ca să refacem legătura comuniunii frățești peste timp cu Patriarhul Macarie al Antiohiei prezent la sfințirea acestei biserici cu 350 de ani în urmă (1658).

Mulțumim tuturor celor ce ne onorează azi cu prezența lor aici, mulți ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Domnul Traian Băsescu, Președinte al României, Domnul Prim Ministru al României, distinși membri ai Parlamentului și miniștri ai Guvernului României, Domnul Primar General al Capitalei și Domnii Primari ai Sectoarelor, reprezentanți ai Partidelor politice și ai diferitelor instituții și organizații, precum și mult cler și popor, pelerini din toată România și din străinătate.

Tuturor le mulțumim din inimă, cu aleasă prețuire și recunoștință, rugând pe Hristos-Domnul să îi binecuvinteze cu multă bucurie, cu pace și sănătate, fericire și mult ajutor în toată fapta cea bună.

Să purtăm în suflet binecuvântarea și bucuria sfinților, să le ducem cu noi în familie, în casă și în societate, spre slava lui Dumnezeu și binele oamenilor.

†D A N I E L

Patriarhul României

Comentarii Facebook


Știri recente