Cuvântul Preafericitului Daniel rostit la Sfânta Liturghie oficiată împreună cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, 31 mai 2009

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit la Sfânta Liturghie oficiată împreună cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, în biserica Sfântul Teodor din localitatea Malakopis, Capadocia, duminică, 31 mai 2009:

SFINȚII PĂRINȚI – APĂRĂTORI AI DREPTEI CREDINȚE ȘI AI UNITĂȚII BISERICII

În prima duminică după sărbătoarea Înălțării Domnului, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea Sfinților Părinți de la cel dintâi Sinod Ecumenic din anul 325. Sensul teologic-duhovnicesc al cinstirii celor 318 Sfinți Părinți, care s-au adunat în cetatea Niceea la chemarea Sfântului Împărat Constantin, este acela că învățătura de credință despre Hristos-Domnul și despre Preasfânta Treime este stabilită, pe temeiul Sfintei Scripturi și al Tradiției Apostolice, numai de către Biserică în plenitudinea ei, reprezentată prin vocea și prin conglăsuirea episcopilor ei din toată lumea. Iar această lucrare de dogmatizare și de tâlcuire a dreptei credințe o săvârșește Biserica prin insuflarea tainică a Preasfântului Duh, Duhul Adevărului, adică Duhul lui Hristos-Domnul, Cel ce din ziua Cincizecimii nu părăsește nicio clipă Biserica pe care a constituit-o prin trimiterea Sa în lume de către Tatăl, la cererea Fiului (cf. Ioan 14, 16).

Un alt sens sau motiv al pomenirii Sfinților Părinți de la Niceea îndată după Înălțarea Domnului îl constituie afirmarea prezenței continue, neîntrerupte a Mântuitorului în Trupul Său tainic, adică în Biserică, conform făgăduinței făcute Apostolilor Săi: „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20), nu în sensul că ucenici vor fi nemuritori, ci pentru că și urmașii acestora, episcopii, vor fi întăriți și înnoiți în întreita lor lucrare, de însuși Mântuitorul Hristos prin Duhul Sfânt. Cu această conștiință puternică și vie s-au adunat Părinții din toate zările lumii creștine pentru a salva unitatea Bisericii, aflată în pericol de dezbinare din pricina ereziei lui Arie din Alexandria. Dar tot din Alexandria Egiptului va străluci și primul mare apărător al Ortodoxiei ecumenice, și anume Sfântul Atanasie cel Mare, prin al cărui cuvânt inspirat a fost mărturisită dumnezeirea sau deoființimea Fiului cu cea a Tatălui ceresc.

Dar nu un singur Părinte, oricât de înțelept și plin de har ar fi fost el, trebuia să mărturisească nașterea din veci a Fiului și deoființimea Ipostaselor divine, ci vocea păstorilor celor mulți, a celor rămași în comuniunea Bisericii, episcopi care nu pregetau să-și pună viața pentru oile lor duhovnicești, după chipul și cu ajutorul Păstorului cel Bun și veșnic (cf. Ioan 10, 11). Printre aceștia s-a arătat atunci și Sfântul Nicolae al Mirelor Lichiei, cel blând cu inima dar nestrămutat în apărarea dreptei credințe, și Sfântul Spiridon al Trimitundei, cel smerit în cuget dar purtător al darului facerii de minuni, care prin rugăciune a făcut să se arate, prin materia cea neînsuflețită, taina Preasfintei Treimi. Deși diferiți ca origine etnică și geografică, episcopii ortodocși s-au arătat uniți în cuget ca adevărate turnuri de pază ale Ortodoxiei, faruri prealuminoase ale creștinătății universale, aprinse din lumina cea neînserată a Sfintei Treimi.

Având în ei de-a pururi lucrătoare mintea sau gândirea lui Hristos și călăuziți fiind de lumina Duhului Sfânt, Părinții Arhipăstori ai Bisericii dreptmăritoare ne învață și pe noi, cei de astăzi, cum se păstrează unitatea Bisericii, cea după chipul Treimii Celei veșnice. Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic au arătat că în ei lucrează cuvântul evanghelic al rugăciunii lui Iisus din noaptea sfintelor și mântuitoarelor Sale pătimiri: „Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi” (Ioan, 17, 11).

Dar unitatea Bisericii pentru care S-a rugat Hristos nu se păstrează oricum, ci prin împărtășirea continuă de sfințenia Lui, a Capului nevăzut al Bisericii, prin lucrarea și cu venirea tainică a Duhului Sfânt. Tocmai pentru acest motiv, în cuprinsul aceleași rugăciuni arhierești, Mântuitorul a cerut Tatălui Său ceresc și veșnic ca să-i sfințească pe ucenici întru adevărul Său, adică prin cuvântul Său (cf. Ioan 17, 17). La această rugăciune de sfințire a ucenicilor, Hristos-Domnul va adăuga, câteva ceasuri mai târziu, Jertfa Sa de pe cruce, prin care „S-a sfințit pe Sine însuși, ca om, pentru ca și ei să fie sfințiți în adevăr” (Ioan 17, 19). Fără participarea continuă la sfințenia dumnezeiască, împărtășită oamenilor de către Tatăl prin Fiul în Sfântul Duh, nici Apostolii, nici urmașii acestora și nici cei ce cred în Dumnezeu prin cuvântul lor (cf. Ioan 17, 20), n-ar fi putut păstra unitatea Bisericii. De ce? Pentru că păcatul orgoliului nemăsurat, al mândriei, care întunecă mințile ereticilor, se află la baza rătăcirilor și dezbinărilor, care, aidoma unor valuri dezlănțuite lovesc necurmat corabia Bisericii. Așa trebuie să înțelegem alăturarea în Simbolul de credință a primelor două atribute ale Bisericii, „una” și „sfântă”, care stau sau cad împreună; ele izvorăsc din Persoana cea Una și Sfântă a Mântuitorului Hristos și se comunică Bisericii prin lucrarea Duhului Sfânt, „Duhul Adevărului” și al unității „în legătura păcii” (cf. Ioan 16, 13; Efeseni 4, 3), pentru a arăta că Biserica este icoana iubirii Presfintei Treimi.

Întorcându-ne în timp, la „veacul de aur” al Bisericii creștine, vom observa că, îndată după Sinodul de la Niceea, erezia ariană va reînvia sub alte forme. Dușmanii dreptei credințe se luptă acum nu cu Fiul veșnic al Tatălui, ci cu Duhul Sfânt, Care purcede din Tatăl. Din nou se învolburează marea istoriei, pe care navighează ca o corabie Biserica lui Hristos. Iarăși orgoliile nemăsurate ale unor clerici sau teologi raționaliști și fără evlavie dezlănțuie patimi omenești, iscând certuri și dezbinări. Să-l ascultăm însă pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, luptător neobosit pentru dreapta credință și unitatea Bisericii, vorbindu-ne despre pericolul cel mare al ereziilor din vremea sa: „Tulburarea Bisericilor este mai violentă decât o furtună pe mare. Din pricina ei toate granițele fixate de Părinți sunt mutate din loc, toate temeliile, tot ceea ce constituie zid de apărare a învățăturilor este zdruncinat!…Biserici întregi au căzut în capcanele eretice, lovindu-se ca de niște stânci…O noapte întunecoasă, adâncă și tristă s-a lăsat peste Biserică, pentru că „luminile lumii”, puse de Dumnezeu să lumineze sufletele popoarelor, au fost izgonite…” (Traité du Saint Esprit, cap. XXX, col. 212, 213).

În focul disputelor teologice, ereticii răstălmăceau Scriptura, falsificau Tradiția și tulburau viața și unitatea Bisericii. Dacă Sfinții Apostoli au fost numiți de Hristos-Domnul „luminile lumii” (cf. Matei 5, 14), urmașii lor, episcopii, sunt chemați să fie purtători de lumină, adică ai luminii dreptei învățături de credință și a dreptei viețuiri. Ei trebuie să vegheze asupra teologiei Bisericii și a comuniunii din Biserică.

Erezia pnevmatomahă care nega dumnezeirea Sfântului Duh a izvorât din arianism și indirect din gnosticism. Ereticii pnevmatomahi negau, de fapt, și lucrarea sfințitoare și îndumnezeitoare a Duhului Sfânt în Biserică. De aceea, atât Sfântul Vasile cel Mare, cât și fratele său, Sfântul Grigorie de Nyssa, s-au ridicat în mod viguros împotriva ereticului Eunomiu și au apărat dumnezeirea, identitatea și egalitatea Persoanelor Sfintei Treimi. Atunci, salvarea Bisericii a venit de aici, din Capadocia. Glasurile ierarhilor ortodocși Capadocieni au fost mai puternice decât învățăturile viclene ale ereticilor, iar credincioșii sinceri au văzut pe adevărații păstori ai Bisericii și s-au ferit de înșelători (cf. Ioan 10, 5).

În acele timpuri grele pentru Biserică, Sfântul Vasile, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, a cerut tuturor creștinilor unitate de credință, iubire reciprocă, înțelegere și ajutor reciproc, „prin care toți se unesc și mărturisesc credința Părinților noștri de la Niceea” (Epistola CXIV, P.G. XXXI, 529). Fidelitatea față de Părinții anteriori, al căror lanț neîntrerupt urcă până la Sfinții Apostoli, reprezintă în fond fidelitatea față de Însuși Hristos-Domnul, deoarece credința „ținută acum nu este deosebită de cea primară, ci este una și aceeași de-a pururi. Cum am primit-o de la Domnul, așa botezăm și cum botezăm, așa credem”, după afirmă hotărât Sfântul Vasile cel Mare (Epistola CCLI,4, P.G. XXXI, 937).

Astăzi, când Biserica Ortodoxă Universală este amenințată de neoarianism, de gnosticism și agnosticism, de neoiconoclasm și de secularism, grija Păstorilor ei trebuie să fie aceea de a păstra și adânci unitatea de credință, liturgică și canonică, pentru ca rugăciunea Mântuitorului Hristos pentru unitate să se realizeze deplin, pentru ca „toți cei care se împărtășesc dintr-o pâine și dintr-un potir să fie uniți unul cu altul prin împărtășirea Aceluiași Sfânt Duh”, cum se spune în Anaforaua din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Unitatea Bisericii este, deodată, un dar al lui Dumnezeu și o fructificare de către noi a darului comuniunii Sfântului Duh, prin frățietate, jertfelnicie și iertare reciprocă. Tocmai din cauza păcatelor, primejdia dezbinării este permanent prezentă în lume. De aceea, Biserica se roagă folosind cuvintele Sfântului Vasile cel Mare: Doamne, „fă să înceteze dezbinarea Bisericilor; potolește întărâtările păgânilor; răzvrătirile eresurilor strică-le degrab, cu puterea Sfântului Tău Duh…Pacea Ta și dragostea Ta dăruiește-ni-le, Doamne, Dumnezeul nostru, că Tu toate ne-ai dat nouă” (Anaforaua Liturghiei a Sfântului Vasile cel Mare).

Comemorând și omagiind anul acesta pe Sfântul Vasile cel Mare și pe ceilalți Sfinți Capadocieni, suntem datori să apărăm în mod statornic credința ortodoxă pentru care ei au luptat cu ereziile și au înfruntat pe prigonitorii Bisericii. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va fi solicitat de către Noi să declare următorii doi ani, 2010 și 2011, ca ani ai Crezului Ortodox Niceo-Constantinopolitan, formulat la Sinoadele I (325) și II (381) Ecumenice, tocmai pentru a cinsti pe Sfinții Părinți Capadocieni și din alte țări care au contribuit la apărarea și promovarea credinței ortodoxe.

Astfel, cinstirea arătată Sfinților Părinți ai Bisericii ne ajută să ne întărim în credință și în viață de sfințenie, să creștem duhovnicește și să ne bucurăm de prezența și lucrarea Sfântului Duh în Biserică spre slava Preasfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin.

†DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Comentarii Facebook


Știri recente