Cuvântul Preafericitului Daniel la parastasul de 15 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Dumitru Stăniloae

Părintele Dumitru Stăniloae –

un mărturisitor al Preasfintei Treimi și

un înnoitor al Teologiei Ortodoxe

(Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la parastasul de 15 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Dumitru Stăniloae, Mănăstirea Cernica, 3 octombrie 2008)

Părintele Dumitru Stăniloae s-a născut în data de 16 noiembrie 1903 în comuna Vlădeni, județul Brașov, și a trecut la Domnul în data de 4 octombrie 1993 în vârstă de aproape 90 de ani. Deci anul acesta se împlinesc 15 ani de la trecerea sa la viața veșnică. El este considerat ca fiind cel mai mare teolog ortodox al secolului al XX-lea.

În mod surprinzător, însă, teologia sa cea mai creatoare și mărturisitoare a fost elaborată în timpul regimului comunist din România începând cu anul 1946, iar lucrările sale de sinteză au fost scrise în cei 20 de ani pe când era pensionar (1973-1993). Între 4 septembrie 1958 și ianuarie 1963, Părintele Dumitru Stăniloae a fost cercetat, judecat și întemnițat mai întâi la București (închisorile din strada Uranus și strada Plevna), iar apoi la Aiud. Anii grei de închisoare au fost trăiți de marele teolog român ca fiind pentru el o școală a rugăciunii și a suferințelor cu speranța eliberării. „În închisoare am învățat să mă rog” – spunea el uneori pentru a arăta că adevărata rugăciune este izvor de putere pentru a purta Crucea cu nădejdea Învierii.

Nu este deci întâmplător faptul că în teologia sa Părintele Dumitru Stăniloae accentuează mult legătura profundă care există între Crucea și Învierea lui Hristos, precum și importanța cunoașterii lui Dumnezeu, nu numai din făpturi (Creație) și din Scripturi, ci și din împrejurările vieții proprii și ale vieții comunității bisericești pătimitoare și mărturisitoare. O cunoaștere dureroasă sau bucuroasă, după împrejurări, adesea dramatică, uneori dinamică, cunoaștere neînțeleasă în timpul grelelor încercări, dar luminoasă după ce au fost biruite ispitele și asumate suferințele. Astfel, teologia mărturisitoare a Părintelui Dumitru Stăniloae nu este una estetică, ci una existențială, în care taina iubirii jertfelnice a lui Hristos devine, prin credință și suferință, prin nevoință și speranță, taina vieții creștinului, luminat și ajutat de Duhul lui Hristos Cel Răstignit și Înviat din morți, Care a coborât la iad, înainte de-a se ridica din mormânt și de a se înălța la cer. Iar puterea și lumina Învierii lui Hristos s-au arătat atât în viața Părintelui Dumitru Stăniloae, prin tăria sa de a ierta pe cei ce l-au întemnițat și pe cei ce l-au părăsit pe când era în suferință, cât și în zelul său misionar și mărturisitor din teologia sa, pe care a elaborat-o după ce a suferit și a fost eliberat din închisoare, fapt apreciat nu numai în România, de către monahi, preoți și simpli credincioși, ci și de către mulți intelectuali români și teologi creștini din străinătate. Astfel, institute universitare sau facultăți de teologie ortodoxă din Paris, Belgrad și Atena i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa, iar, după revoluția din 1989, Academia Română l-a ales membru corespondent al ei în anul 1990 și membru titular în anul 1991.

Părintele Stăniloae rămâne veșnic un teolog al iubirii Preasfintei Treimi, un prieten fidel al Sfinților Părinți ai Bisericii și un înnoitor al teologiei ortodoxe, pe baza tradiției din trecut și a creației intelectuale și duhovnicești din prezent. Toată teologia sa are în centrul ei lumina și iubirea Sfintei Treimi sau legătura sfințitoare și mântuitoare a Persoanelor divine cu persoanele umane, chemate prin Biserică la îndumnezeire, viață și fericire veșnică.

Teologia Sfinților Părinți, pe care Părintele Dumitru Stăniloae i-a iubit, i-a tradus și explicat, este baza tradițională a teologiei sale creatoare și mărturisitoare. El, însă, nu numai a citat din operele Sfinților Părinți, ci și le-a continuat și le-a aprofundat, în mod fidel și creator, arătând, pentru timpul nostru, permanenta frumusețe și frăgezime sau prospețime a teologiei Părinților Sfinți, luminați de Duhul Sfânt, Care arată mereu Bisericii că „Iisus Hristos, ieri și azi și în veci, este același” (Evrei 13, 8).

Cu aceste gânduri de permanentă admirație, recunoștință și pioasă prețuire, rugăm pe Hristos Domnul Cel Răstignit și Înviat să dăruiască pururea sufletului Părintelui nostru Dumitru Stăniloae bucuria comuniunii cu Preasfânta Treime și cu toți sfinții lui Dumnezeu, iar pe noi să ne ajute să fructificăm lumina vieții și teologiei lui, spre slava lui Dumnezeu, binele Bisericii și mântuirea oamenilor.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

†D A N I E L

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Comentarii Facebook


Știri recente