Cuvantul Prea Fericitului Parinte Patriarh TEOCTIST la sesiunea omagiala consacrata implinirii a 25 de ani de pontificat ai Papei Ioan Paul al II-lea

Cuvantul Prea Fericitului Parinte Patriarh TEOCTIST

la sesiunea omagiala consacrata implinirii

a 25 de ani de pontificat ai Sanctitatii Sale,

Papa Ioan Paul al II-lea

– Academia Romana, 20 octombrie 2003 ?

Academia Romana, 20 octombrie 2003 , Domnule Presedinte al Academiei Romane, Excelenta Voastra, Jean Claude Perisset, Nuntiu Apostolic la Bucuresti, Inalt Prea Sfintite Parinte Mitropolit Ioan Robu, Presedintele Comisiei Episcopilor Catolici din Romania, Onorati membri ai Academiei Romane, Onorata si distinsa asistenta,

Va rog sa-mi ingaduiti ca, in primul rand, sa-l felicit pe Domnul Presedinte al Academiei Romane pentru gandul inspirat de a proclama pe Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea membru de onoare al Academiei Romane si pentru organizarea acestei sesiuni solemne de catre cel mai prestigios for de cultura al tarii noastre. Este in firea noastra, a romanilor, sa ne aratam cinstitori de valori. A cinsti valorile universale, a cinsti personalitatile lumii contemporane inseamna, de fapt, a cinsti insasi fiinta umana; asa cum noi, romanii, stim sa cinstim cuvantul, familia, istoria si trecutul nostru.

Toate aceste vrednicii stramosesti sunt indeobste cunoscute la acest inceput de secol si de mileniu, insa se cuvine sa le readucem in fiinta si viata noastra, a institutiilor noastre, a tarii, dar si a lumii intregi. Aceste valori fac parte din fondul de spiritualitate al existentei noastre ca popor crestin dintru inceputurile noastre istorice, valori care isi au izvorul existentei lor si al valorilor binefacatoare in dumnezeire.

Faptul ca noi, reprezentantii Bisericilor, suntem prezenti astazi in aceasta aula, asa cum am fost invitati si cu alte asemenea ocazii, este marturia faptului ca, impreuna, ne indreptam spre Adevarata Lumina, care constituie scopul vietii noastre. Pentru aceasta invitatie, ca si pentru scopul ei, suntem recunoscatori Academiei Romane si, in mod special, Presedintelui ei, Domnului Academician Eugen Simion.

Personalitatea acestui mare slujitor al Bisericii din zilele noastre, Papa Ioan Paul al II-lea, este cunoscuta, intrucat, ca pelerin al pacii si al dialogului, a strabatut lumea de la un capat la altul. Este greu de a vorbi despre o asemenea personalitate si de a caracteriza darul vietii sale pe care l-a folosit si l-a raspandit in intreaga sa lucrare si in zbaterea in folosul umanitatii si al Bisericii, pe care a fost chemat sa o slujeasca.

Vizita Sanctitatii Sale in Romania, prima intr-o tara majoritar ortodoxa, a dat roade binefacatoare in toate domeniile vietii noastre sociale, cu prioritate in cel al dialogului. Caldura si ospitalitatea cu care romanii, indiferent de confesiune, l-au intampinat, au facut ca aceasta vizita sa ramana inscrisa pentru totdeauna in inima Episcopului Romei. Ori de cate ori se intalneste cu cineva din tara noastra sau chiar in imprejurari deosebite ce ii readuc in actualitate imaginea Romaniei, Sanctitatea Sa retraieste bucuria zilelor traite la Bucuresti. Este firesc, asadar, sa amintesc despre aceasta vizita, de altfel lucruri cunoscute de dumneavoastra, toti, cu precadere despre felul cum s-au reflectat adevarurile si invocarile de atunci in sufletele si in inimile noastre.

Drept urmare, cu bucurie si partasire frateasca specifice marilor sarbatori bisericesti, impreuna cu ierarhii, clericii si credinciosii Bisericii Ortodoxe Romane, aduc si cu acest prilej in aceasta marita adunare, marturie si cuvant de iubire personalitatii celui care acum 25 de ani a fost ales sa paraseasca frumoasa Cracovie spre a continua firul episcopilor martiri ai Romei in jiltul de Arhipastor cu numele emblematic de Ioan-Paul al II-lea, pentru a sluji Bisericii lui Hristos si prin aceasta omenirii de pretutindeni.

Coplesit de insemnatatea responsabilitatii la care Duhul Sfant il chema atunci, dar si de simtamantul de a comunica multimii nerabdatoare primul sau cuvant, ca nou ales, cu fata si privirea luminate de harul dumnezeiesc, cum se obisnuieste in aceste momente, a rostit cu voce patrunzatoare dumnezeiescul indemn al Mantuitorului Iisus Hristos, cand a spus : Nu va temeti! (Luca 12, 7). Ca aurora diminetii, aceste scumpe cuvinte evanghelice vesteau mesajul si cuprinsul celor 25 de ani de Arhipastorire, dorinta de a inlatura teama strecurata in numeroase si neasteptate forme in fiinta umana si a sadi in locul acesteia pacea, linistea, curajul, mama a tuturor virtutilor crestine incununate cu iubirea care niciodata nu cade (I Corinteni 13, 8), pentru ca Dumnezeu este iubire (I Ioan 4, 8).

Dar, iata ca Dumnezeu Cel in Treime laudat, in intelepciunea si iubirea Sa de oameni, a randuit ca popasul acesta, al acestei rodnice slujiri apostolice a Sanctitatii Sale Papa Ioan Paul al II-lea, Apostol al pacii, al dialogului si al ecumenismului, sa aduca pe primul plan insemnatatea si forta aceluiasi mesaj atat de valabil si in zilele noastre, ?Nu va temeti!?. Acest indemn, reactualizat acum, vine cu insasi autoritatea si puterea Mantuitorului Hristos, singurul Care poate linisti valurile furioase ale raului din omenire, intrucat numai regasirea fortei crestinismului primar, aceea de restaurare a omului in Hristos si de regenerare a civilizatiei si tehnicii prin credinta in Evanghelie mai poate salva o lume aflata in deriva si indreptata cu repeziciune spre imperiul secularizarii, egoismului si nesocotirii semenului.

Implinindu-si dorul sau tainic de a construi, prin intermediul acestui mesaj, al iubirii si al pacii, o punte spirituala intre Orient si Occident, intre Ortodoxie si Biserica pe care o pastoreste si traind fiorul de a pasi pe pamantul Tarii-punte intre Orient si Occident, Sanctitatea Sa da prima marturie ca a descoperit in noi si tara noastra punctul de rascruce intre Europa Rasariteana si cea Apuseana, numindu-ne Gradina Maicii Domnului.

Aceasta traditionala metafora denumeste insusi locul de intalnire si sinteza al celor doua universuri spirituale crestine, aria culturala si civilizatia unica a acelui Bizant dupa Bizant, depozitata de secole in tara si Biserica noastra si exprimata in marturisirea si doxologia credintei, in graiul romanitatii orientale, in arta construirii si zugravirii sfintelor locasuri, in splendoarea Liturghiei ortodoxe si in stralucirile ei fara de asemanare, amintite des de Sanctitatea Sa in calduroasele-i aprecieri facute fata de Biserica si de tara noastra, Romania, dar valabile pentru intreaga Ortodoxie.

Facand parte din marele trunchi al romanitatii, continuata de popoarele neolatine din Apus, noi am inteles intotdeauna Ortodoxia noastra, nu ca pe un factor de izolare si de antagonisme intre crestini, ci ca pe izvorul principal al bogatiei noastre duhovnicesti launtrice privita si primita acum cu un viu interes de lumea apuseana, care are aceleasi radacini latine ca si noi, romanii. De aici socotim ca izvoraste si vocatia noastra pentru deschiderea ecumenica si dialogul rodnic cu intreaga lume crestina de toate confesiunile si in primul rand cu Biserica Romano-Catolica.

Vorbind despre noi, Sanctitatea Sa a remarcat cu emotie si pretuire cultura si latinitatea noastra, istoria, vrednicia, evlavia si blandetea romanilor, forta lor de creatie in toate domeniile artei, neuitand nici de frumusetea stravechii vieti monahale care a inflorit in primele secole crestine pe plaiurile noastre dintre Dunare si Pontul Euxin, prin sfintii binecunoscuti Ioan Casian, Dionisie cel Smerit si ceilalti, numiti in istorie ca monahii sciti. Si-a indreptat atentia Sanctitatea Sa spre domnitorii nostri, evlaviosi, ctitori de biserici sau martirizati pentru credinta, retine cu veneratie o seama de personalitati prestigioase ale culturii noastre romanesti, care i-au incantat sufletul amintindu-i cu adanca admiratie pe martirii neamului nostru si pe toti cei care au stralucit pe bolta crestinatatii intru lumina Invierii lui Hristos. Pe smeritul patimitor poet si graitor de Dumnezeu, monahul Nicolae Steinhard l-a aflat in chilia rugaciunii lui neincetate de la manastirea Rohia Maramuresului.

Rostite in fata multimilor din capitala noastra sau la Roma, aceste aprecieri au fost incununate de precizari istorice facute de Sanctitatea Sa spunand : Cum e cunoscut, potrivit traditiei, credinta crestina a fost purtata in aceste tinuturi de fratele lui Petru, Apostolul Andrei, precizare asteptata de secole de noi romanii, prin care se recunoaste increstinarea noastra, a romanilor, prin predica Intaiul chemat la apostolie, Andrei. Asemenea rostiri marturisesc fata de poporul nostru iubire, pretuire si nadejde vie. Oricare dintre urmasii urmasilor nostri, citind aceste pagini inchinate Bisericii noastre si tuturor romanilor de catre Sanctitatea Sa Ioan Paul al II-lea, le vor pastra in inima lor ca pe niste cuvinte profetice. Prin puntea de iubire, de rugaciune si de cunoastere in duhul lui Hristos, punte zidita in sufletele romanilor, Sanctitatea Sa ne-a aratat nu numai incredere, ci ne-a si incurajat pe noi, romanii, ca pe niste urmasi de sfinti, de eroi si aparatori ai credintei la care s-a referit deseori in cuvantarile sale de la Bucuresti. Ca fii si slujitori ai Bisericii Ortodoxe Romane si ca romani, se cuvine sa cinstim pe acest mare facator de Punti, de obarsie poloneza, pentru sensibilitatea Sa impresionanta fata de noi, atat de cordial exprimata in cuvantul pe care mi l-a adresat la plecare din Roma zicand : ‘Intorcandu-va acum in Patrie, fiti sigur ca Romania este in inima episcopului Romei, care se roaga in fiecare zi pentru iubitul popor roman’.

Asadar, cele doua decenii si jumatate de pontificat ne apar in acelasi timp si ca o deschidere a unei ere de curaj si entuziasm, legate de speranta si inceputul unitatii crestine atat de anevoios cuprinsa, continuata si consolidata. Se cuvine noua, slujitorilor Bisericii din Romania, sa insotim dialogul dintre noi cu mai multa iubire, sinceritate, realism pastoral si fratietate, spre a-l face rodnic in viata credinciosilor nostri.

De aceeasi sfanta iubire si chemare trebuie sa se invredniceasca si credinciosii Bisericii noastre si intelectualitatea noastra, pentru ca numai asa vom constitui un popor binecuvantat, unitar in cultura, in gandire, in civilizatie si in viata sa, demn de o Europa care speram sa aiba aceeasi imagine. In aceasta incercare a binelui, in confruntarea lui cu dusmanii sai si a lui Dumnezeu, sa nu uitam ca misiunea ce caracterizeaza al III-lea mileniu este aceea de a conlucra pentru a reda Europei etosul sau cel mai profund si chipul sau autentic uman. Este expresia unirii gandului si dorintei noastre, a tuturor, de a le pastra si a face sa rodeasca prin fapte lucrarea noastra neincetata.

Este gandul nostru, al tuturor si trebuie sa-l pastram si sa-i dam roade prin faptele, gandirea si lucrarea noastra.

Cu aceste ganduri, onorati membri ai Academiei si distinsa asistenta, rog pe Bunul Dumnezeu sa daruiasca Sanctitatii Sale Papei Ioan Paul al II-lea multi si binecuvantati ani spre pacea, bunastarea si inmultirea binelui si a sfinteniei in lume.

La multi ani!

Comentarii Facebook


Știri recente