Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre,
Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Iubiți frați creștini în Hristos, iubitori de sfinți și de mărturie creștină,
Când privesc această impunătoare și măreață adunare de credincioși în jurul acestui sfânt locaș istoric, întrezăresc în privirile dumneavoastră acea dorință sinceră și adevărată de a-l cinsti cum se cuvine pe cel sărbătorit astăzi, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, rodul și ocrotitorul faimoasei cetăți a Thesalonicului, unde se păstrează cinstitele sale moaște.
Intuiesc, totodată, și aud parcă în adâncul ființei dumneavoastră bătăile inimii manifestându-se printr-o evlavie și cinstire fără precedent, față de marele mucenic și izvorâtor de mir, dar și față de cinstitele moaște ale Sfântului dumneavoastră, Cuviosul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, precum și față de Sfântul Ierarh Nectarie, a cărui mână dreaptă am adus-o aici din sfânta sa mănăstire din Eghina, pentru binecuvântarea și Sfințirea dumnevoastră.
Cum toate acestea îmi trec prin fața ochilor, două gânduri îmi vin stăruitor în minte: primul este acela că martirii lui Hristos, toți sfinții reprezintă cu adevărat slava, lauda și măreția Bisericii noastre, iar al doilea gând este că oricât ar fi de prigonită credința creștină, oricât ar transforma lumea din jurul nostru concepțiile noi, obiceiurile noi, tehnologiile noi, poporul credincios și binecuvântat care locuiește în țările noastre ortodoxe nu va înceta niciodată să-L iubească pe Dumnezeu, să cinstească Biserica Sa și să dea lumii contemporane o puternică mărturie despre această credință și simțămintele sale.
În vremurile de persecuție, martiriul oamenilor din acea epocă era acoperământul (corolarul) mântuirii creștine. Jertfirea vieții omului, când aceasta se oferă pe altarul iubirii lui Dumnezeu, dobândește dimensiuni uriașe. Acel martiriu era, desigur, o mărturisire a lui Iisus Hristos în mijlocul unei lumi idololatre, dar, în același timp, reprezenta și un protest puternic și intens împotriva societății respective pe care, totuși, Izbăvitorul omului venise în lume ca s-o schimbe.
Astfel, sabiei și sulițelor, violenței și persecuției creștinii din acea epocă le-au opus o apărare eroică, o rezistență împotriva răului, motiv pentru care s-au și dovedit a fi strălucitori luminători ai Bisericii.
Din păcate, astăzi, lucrurile s-au schimbat. Locul sabiei, al armelor de foc sau al chinurilor îl dețin și îl evidențiază noile concepții de viață și progresul științei.
Într-adevăr, puterea omului, îndeosebi cea intelectuală, este uriașă. Niciodată nu s-a putut exprima în toată extinderea ei, ca în vremea noastră. Odată cu progresul științei, putem să interpretăm și să înțelegem aproape totul. Cu evoluția tehnologiei putem să dobândim lucruri altădată de neconceput. Acestea generează un sentiment de autosuficiență arogantă, un antropocentrism egoist și un materialism miop și lipsit de filosofie.
Depășim viteza sunetului, dezintegrăm puterea atomilor, am zdrobit, prin sistemul digital, hotarele cugetării și îmbătați de succesul tehnologizării lumii, am pierdut interesul nostru față de Cel ce a creat lumea și modul cum a fost aceasta creată. Slava deșartă a izbânzilor umane a diminuat slava lui Dumnezeu Creatorul. În final, s-a alterat și criteriul moral. Așa numitele valori universale, precum solidaritatea, respectul reciproc, demnitatea, dreptatea, democrația ș.a au înlocuit virtuțile sfintele ale credinței nădejdii și dragostei.
Într-o astfel de lume, suntem chemați, atât ca Biserică, dar și personal, în calitate de credincioși creștini ortodocși, să dăm o bună mărturie despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Nu este nevoie să avem sindromul fricii, nici să ne situăm pe poziții de apărare. Iată un frumos dialog între un tânăr om de știință și un părinte aghiorit contemporan:
Până unde ar trebui să meargă cineva cu știința și cunoașterea, părinte?
Până la ultima sa limită; până la descoperirea întregului adevăr.
Și dacă aceasta îl va pironi de zid pe Dumnezeu? Dacă se va descoperi că Dumnezeu este inexistent?
Dacă Dumnezeu există, atunci nu se teme de cercetare; dacă El nu există, atunci este bine s-o aflăm.
Un răspuns ferm, ortodox, încurajator și luminat de Dumnezeu.
Al doilea element la care trebuie să luăm aminte îl reprezintă autenticitatea vieții noastre creștine ortodoxe. Apa curată a adevărului este păstrată în recipiente ruginite, însă abaterile creștinilor care s-au înregistrat de-a lungul veacurilor nu trebuie să fie atribuite credinței înseși, ca și cum apa a fost cauza lor. Oare vom condamna un stejar din cauza faptului că lemnul luat din el a fost folosit pentru confecționarea de bâte? Nu! O apreciere corectă a adevărului credinței impune să privim la apa curată și pură, nu la recipientele ruginite.
Iubiți frați și surori în Hristos Domnul nostru,
Suntem chemați în această lume să dăm mărturia cea bună despre Iisus Hristos; o mărturie nu doar a cuvintelor ci mai ales a întregii noastre vieți. O mărturie a identității dintre cuvinte și fapte.
Observați, iubiții mei, cât de mare, cât de uriașă este răspunderea pe care o avem în fața istoriei, față de Biserică, față de frații noștri, chiar față de noi înșine, pentru a da această mărturie lumii contemporane, din ce în ce mai secularizate și haotice. Într-o lume în care oamenii suferă din cauza lipsei de libertate, a sărăciei și a șomajului, va trebui ca viața noastră personală și viața Bisericilor noastre să fie în conformitate cu cuvântul Evanghelic. Comunicarea dintre Bisericile Ortodoxe, ca rod al comuniunii Sfintei Treimi, deschiderea brațelor părintești ale acestora și cooperarea noastră ecumenică, în calitate de ortodocși, constituie dovada concretă că Biserica este una, sfântă, sobornicească și apostolică. Exact acest adevăr îl evidențiază și prezența Sfântului Ierarh Nectarie aici; sfintele sale moaște sunt mărturia unității noastre în Hristos, deoarece sfinții ne unesc, anulând granițele și dimensiunea istorică a timpului.
În încheiere, doresc să exprim călduroase mulțumiri Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mare teolog și vrednic Întâistătător al Bisericii Ortodoxe a lui Hristos din România, pentru invitația onorantă, ospitalitatea și dragostea sa generoasă arătată față de noi și vă doresc tuturor ca, împreună, să dăm cu toții mărturia cea bună despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în faptă și cuvânt. Amin!
