Cuvantul IPS Mitropolit Daniel la deschiderea cursurilor pentru muzeografii din manastiri

Ne bucuram foarte mult de faptul ca aceasta a treia convocare este si ultima convocare si, deci, ea se incheie cu obtinerea Diplomei de supraveghetor muzeu – atestat potrivit normelor europene in vigoare. Muzeografii din manastirile noaste care vor avea acest atestat sunt deodata oameni competenti in muzeografie, dar si competenti in a evidentia si pune in valoare patrimoniul cultural-national religios, care este cel mai mare patrimoniu din tara noastra si care arata pe de o parte spiritualitatea izvorata din credinta crestina, iar pe de alta parte arata pasiunea poporului roman pentru frumos, pentru arta. Aceasta pasiune de creativitate, ca expresie a laudei, a doxologiei adusa lui Dumnezeu, in arta religioasa este prin ea insasi si o lucrare misionara.

Noi consideram ca toti muzeografii din manastiri si din bisericile de mir, de la parohii, sunt deodata oameni ai culturii si oameni ai cultului, oameni ai misiunii frumosului, dar si ai misiunii credintei. Foarte adesea arta sustine si amplifica, intensifica si imbogateste expresia credintei.

In Biserica Ortodoxa, artele vizuale si mai ales aceasta pretuire a icoanei, a miniaturilor, a tot ceea ce este frumusete ca expresie a teologiei, merita o grija deosebita, atat in privinta conservarii valorilor cultural-religioase, cat si in punerea lor in valoare si anume in evidentierea mesajului spiritual pe care-l transmit. Desigur, noi, prin aceasta lucrare pe care a inceput-o Ministerul Culturii si Cultelor, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, in cooperare cu Centrul de Pregatire si Informare a Personalului din Institutiile de Cultura, am intrat intr-o etapa noua. O etapa a unei competente mai mari si a unei coresponsabilitati mai mari intre Stat si Biserica. Felicitam pe organizatorii acestor cursuri, acestor convocari de pregatire si formare a personalului din manastiri si parohii, si rugam pe Hristos Domnul sa va daruiasca bucuria de a fi in comuniune cu cei care au creat valorile, in comuniune cu cei care le cunosc si le apreciaza. Aceasta bucurie a liturghiei artei este cel mai mare dar pe care il veti putea transmite celor care stiu sa aprecieze sau vor fi ajutati, mai bine zis, sa aprecieze valorile care se transmit de la generatiile trecute. Aceasta pomenire a creatorilor de valori religioase, din generatie in generatie, este un fel de liturghie a memoriei, a culturii si a demnitatii noastre. Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va daruiasca aceasta frumoasa sansa de a fi muzeografi romani si europeni in acelasi timp’.

Daniel,

Mitropolitul Moldovei si Bucovinei

Comentarii Facebook


Știri recente