Cuvântul Înaltpreasfințitului Nectarie, Mitropolit de Corfu la sărbătoarea Sfântului Andrei, Galați-România

„A doua zi iarăși stătea Ioan și doi dintre ucenicii lui. 36. Și privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu! 37. Și cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta și au mers după Iisus. 38. Iar Iisus, întorcându-Se și văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutați? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuiește: Învățătorule), unde locuiești? 39. El le-a zis: Veniți și veți vedea. Au mers deci și au văzut unde locuia; și au rămas la El în ziua aceea.” (Ioan 1, 35-40)

Preafericirea Voastră,

Preafericite Părinte Daniel, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române,

Înaltpreasfinția Voastră,

Înaltpreasfințite Părinte Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos,

Înaltpreasfințiile Voastre,

Preasfințiile Voastre,

Preacucernici și Preacuvioși preoți și diaconi,

Binecuvântat popor ales al lui Dumnezeu,

Întreaga Biserică Ortodoxă prăznuiește astăzi pomenirea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat. El a fost cel dintâi care a răspuns chemării Domnului nostru Iisus Hristos de a veni și a vedea nu numai locul, dar mai ales modul și conținutul vieții pământești și slujirii Lui. El a fost cel care nu a ținut pentru sine bucuria întâlnirii și comuniunii cu Fiul lui Dumnezeu, ci cu glas mare a strigat cunoscuților „am aflat pe Mesia” (Ioan 1, 42). El a propovăduit această veste mântuitoare grecilor (elenilor), adică tuturor închinătorilor la idoli și păgânilor, care căutau adevărul, ca să-și aducă contribuția prin slujirea sa, la slăvirea Domnului, Fiului lui Dumnezeu, cel Întrupat (Ioan 12, 23). El a devenit apostol care a binevestit Împărăția lui Dumnezeu în foarte multe locuri, de la Biserica Constantinopolului, unde se află Tronul cel dintâi până în ținuturile îndepărtate ale Pontului, învrednicindu-se să ajungă și aici, pe teritoriul jurisdicției Bisericii Ortodoxe Române de astăzi, la țărmul Mării Negre. El și-a împlinit apostolia în Grecia continentală, în orașul Patra, capitala Peloponezului, unde și-a încredințat sufletul lui Mesia, pe care L-a iubit „mai mult decât pe sine„. Astfel a ajuns să fie podoaba și bucuria întregii lumi, a întregii Biserici.

Apostolul Andrei a căutat Adevărul. Pescar de profesie, nu s-a limitat la munca și la traiul de pescar. A vrut să găsească răspuns la neliniștile sale existențiale, care îl apropiau și îl puneau în legătură cu Dumnezeu. El se problematiza în primul rând cu privire la păcat și la încălcarea voii adevăratului Dumnezeu de către om. Și a aflat răspunsul în predica pocăinței pe care Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului o formula astfel: „pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor” (Matei 3,2). În viața Înaintemergătorului, a găsit modelul de viață demn de urmat. Așa s-a deschis calea pe care Dumnezeu a pătruns în inima lui. În rugăciunea, postul și integritatea morală a Botezătorului a descoperit autenticitatea după care umbla. Având dispoziție sufletească de ucenic, s-a grăbit să îi urmeze.

Deci, exemplul apostolului ne învață, pe de o parte, că nu trebuie să facem concesii păcatului și încălcării sau îndepărtării de vrerea lui Dumnezeu, iar, pe de altă parte, că omul poate să caute Adevărul indiferent de nivelul culturii sau de treapta socială pe care se află. Ne mai învață că, în viață, avem nevoie de modele de integritate, de modele de viață ascetică, de modele de autenticitate și curăție sufletească, nu numai pentru că singuri nu putem duce lupta pentru aflarea răspunsurilor la problemele noastre existențiale, dar și pentru că suntem creați de Dumnezeu să trăim în comuniune. Aceasta înseamnă că trebuie să ne îndemnăm unul pe altul pe calea progresului duhovnicesc și să împărtășim unul cu altul, în dar, cele ce Dumnezeu ne-a dat și ceea ce reușim să dobândim prin trudă personală. Și acestea, tot într-o epocă de îndepărtare și lepădare generalizată de voia lui Dumnezeu, când „s-a înmulțit păcatul„, când exploatarea oamenilor și a popoarelor de către puternicii pământului ia dimensiuni cu fiecare zi tot mai inumane și brutale, în numele economiei și al progresului material, în numele drepturilor, în numele acelei puteri care cere omului să rămână prins în cârligul cu momeala „veacului acestuia„, și nu îl lasă să caute „cetatea ce va să fie” (Evrei 13, 14).

Dar trăsătura sufletească și dorința de a fi ucenic nu l-au făcut pe Apostolul Andrei să rămână lângă primul său învățător. Lângă Sfântul Ioan Botezătorul a pus începutul pocăinței și al pregătirii vieții. Inima Sfântului Andrei nu răbda să rămână la stadiul pocăinței proprii, al progresului duhovnicesc propriu, al realizării morale personale. Când l-a auzit pe învățătorul său spunând despre Domnul nostru „Iată mielul lui Dumnezeu„, îndată întreaga sa existență s-a cutremurat. Luminatu-i-s-a inima și a înțeles bine că oricare învățător, chiar dacă ar fi vorba despre „cel mai mare născut din femeie” (Stihira de la Vecernia Praznicului Tăierii capului Înaintemergătorului), nu este de ajuns, dacă nu există comuniunea și legătura inimii cu însuși Dumnezeu. Oamenii nu mântuiesc, oricât de importanți ar fi! Numai Dumnezeu și comuniunea cu adevăratul Dumnezeu mântuiește! Oamenii pot fi doar soli prin care se transmite vestea Împărăției lui Dumnezeu. „Ei pot vesti pe Hristos tuturor” (Troparul Praznicului Intrării Maicii Domnului în Biserică). Răspunderea fiecăruia este să-L găsească pe Hristos și să-L urmeze. Să se împărtășească de El în viață, să se transfigureze și să devină vas al alegerii lui Dumnezeu, să facă parte nu numai din cei chemați, ci și din cei aleși. Iar Sfântul Apostol Andrei L-a întrebat pe Domnul: „Învățătorule unde stai?„, nu din simplă curiozitate sau din dorința de a comunica cu El. Prin întrebarea aceasta el a dat expresie celor mai intime căutări și aspirații ale existenței sale. Întrezărea în Persoana lui Hristos pe Dumnezeu cel adevărat. Această întrezărire l-a determinat să vrea să-L urmeze la locul unde stătea și să urmeze modul de viață propovăduit și trăit de Hristos. A aflat „mărgăritarul de mult preț” (Matei 13, 45-46), adică pe Domnul, și a renunțat la tot ceea ce a realizat în viață, numai și numai ca să-L dobândească și să trăiască bucuria comuniunii cu El. Aceasta a însemnat deschiderea sa spre viața veșnică și angajarea pe calea Împărăției. Așadar, pilda Apostolului ne învață că nu este suficient să te schimbi în bine, din punct de vedere moral, sau să schimbi societatea, oricât de necesară ar fi această schimbare, mai ales astăzi. Ceea ce dă adevăratul sens al vieții fiecăruia dintre noi este numai relația iubitoare cu adevăratul Dumnezeu, comuniunea cu El, transformarea noastră existențială, transfigurarea ființei noastre în persoană îndumnezeită. Putem realiza această transformare numai dacă găsim mărgăritarul de mult preț, dacă ne ținem după Hristos și-L urmăm acolo unde stă. Hristos stă în Biserica Ortodoxă, în lăcașul de închinare ortodox, ca loc, și în credința ortodoxă ca mod de viață. În Biserica Ortodoxă se odihnește Dumnezeu cu adevărat! Acolo unde se împărtășește ca „Pâinea Vieții, Care s-a pogorât din cer„(Ioan 6, 33). Aici, în Biserica Ortodoxă nu ne schimbăm doar la suprafață, moral, social, ci ne transformăm integral, ne transfigurăm spiritual, ne sfințim și viețuim împreună cu sfinții. Când se petrece această transfigurare, iată, toate noi se fac, fiecare dintre noi realizează apostolia pe care o are în lume, dar descoperă sensul adevărat al vieții.

Apostolul L-a aflat pe Mesia. Însă nu L-a ținut numai pentru sine. S-a grăbit să vestească „evanghelia”, acest mesaj aducător de bucurie tuturor cunoscuților, mai întâi celor din casă, fratelui său Petru, dar și altora. Aceasta va face pe tot parcursul vieții sale pământești. Va propovădui „pe Hristos Mesia„. Va întemeia biserici locale, în care va consolida trăirea Adevărului în Har hirotonindu-le episcopi, ca succesori ai săi, și oferindu-le comoara învățăturii „sănătoase”, a credinței, spre trăire și mărturisire. Și își va pecetlui apostolia întru Duhul Sfânt, urmând Mântuitorului și Domnului său la moarte mucenicească, pe cruce, ca „să trăiască împreună cu El în Împărăția Cerurilor” (Stihira de la Lunea Mare), și să fie mândrie și slavă a Bisericii, Sfântul Andrei nu s-a mulțumit să dobândească mântuire doar pentru el. Comuniunea cu Mesia nu poate fi ținută ascunsă. El s-a făcut „cetate aflată pe vârf de munte” (Matei 5, 14), „a mers și a învățat toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-i să păzească toate câte Domnul i-a poruncit. El a trăit prezența Domnului în toate zilele vieții. Domnul este cu el până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 19-20), dar și după aceea.

Deci, pilda Apostolului ne învață că mesajul mântuirii nu poate fi ascuns sub brazda ogorului, el devine „bunăvestire” la toată lumea, se împarte tuturor. Bucuria comuniunii cu Dumnezeu te face să înțelegi ce înseamnă să fii mădular al trupului lui Hristos, devine izvor de nemurire pentru întreaga lume, mărturia virtuții, statorniciei, stăruinței și îndelung răbdării, dar mai ales, mărturie a dragostei pentru toți. Cel care propovăduiește vestea bună a venirii lui Mesia poate întâmpina multe primejdii. Cei care se luptă să nu lase talantul îngropat în pământ, pot fi așteptați în orice zi de mucenicie. „Pentru Domnul pot fi uciși toată ziua, socotiți ca niște oi de înjunghiere” (Ps. 43) de către duhul lumesc, de oamenii aceia, care pun sub semnul îndoielii și resping propovăduirea apostolică, preferând idei străine de aceasta. Oamenii aceștia pot considera că cuvântul duhovnicesc și mesajul credinței sunt depășite, nu mai corespund spiritului raționalist, nu se potrivesc ci se împotrivesc dorinței omului de a trăi în plăceri și constituie o reminescență pe care omul a simțit-o dintotdeauna atunci când s-a aflat în fața morții. Hristos Domnul ne cere dragostea pe care El însuți ne-a dăruit-o din belșug. Ne cere să-I slujim, slujind astfel fraților noștri, să conștientizăm misiunea noastră de creștini, care decurge din chemarea primită, adresată nouă de Hristos să împărtășim celor care nu se mulțumesc cu cele de aici și de acum, ci caută, au nevoie și vor să nădăjduiască în Înviere.

În cele din urmă Apostolul Andrei ne arată necesitatea re-evanghelizării societății noastre în toată lumea. Ne arată că, la nivelul vieții personale este necesar să nu ne adaptăm, prin concesii și compromisuri, duhului acestui veac înșelător. Este clar că duhul veacului ne înșeală și ne amăgește, în ciuda promisiunilor pe care ni le face. Ne arată că, prin trăire ascetică, prin integritate morală și întrând pe ușile pocăinței putem să ne întâlnim cu Hristos. Ne aduce aminte că în viața Bisericii există mărgăritarul de mult preț, comoara inimii noastre, Dumnezeu Care S-a făcut om, ca pe om să-l îndumnezeiască, Care nu vrea să fim numai oameni buni, oameni de omenie, ci să fim sfinți, mădulare vii ale Trupului tainic al lui Hristos, ființe transfigurate existențial, lăuntric, spiritual, ca să putem propovădui tuturor că „am aflat pe Mesia” și să slujim ca ucenici ai Apostolului prin rugăciune, mărturisire și dragoste dovedite prin fapte.

Preafericirea Voastră,

Ne aflăm astăzi aici, ca smeriți frați împreună liturghisitori, veniți din Grecia greu încercată. Însă din Grecia sfinților și a credinței ortodoxe. Din Grecia care nu va înceta să-și sprijine Biserica, să nădăjduiască în Hristos și să dea mărturia ei apostolică sub forma atitudinii față de viață și dorului după veșnicie. Dumnezeu ne-a îngăduit să slujim în Corfu, în insula în care se păstrează, ca o comoară de mare preț, scumpă nouă și preaiubită, sfântul dragostei sincere, al credinței nealterate de inovații, apărătorul nebiruit, Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni. Dragostea Preafericirii Voastre, precum și iubirea frățească și evlavia Înaltpreasfințitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, iubitul nostru frate în Hristos și împreună liturghisitorul, care ne-a adresat invitația de a veni aici, în mijlocul poporului român, ospitalier, nevoitor în ale credinței, binecredincios, necăjit dar, niciodată biruit de încercări, ispite, prigoane împotriva credinței și chiar de martiriu. Am adus cu noi mâna dreaptă a Sfântului Spiridon ca poporul român dreptcredincios să se închine, ca oamenii să primească putere de sus, să se încredințeze că „viu este Domnul Dumnezeu” și să aibă încă un ocrotitor și ajutător în viață, pe Sfântul Spiridon, care se roagă înaintea tronului lui Dumnezeu pentru noi toți.

Vă cunoaștem mai demult. Am admirat activitatea pastoral misionară, bineplăcută lui Dumnezeu, a Preafericirii Voastre, încă de când erați Mitropolit al Moldovei. Acum constatăm cu deosebită bucurie că pe Tronul Patriarhal, pe care, prin harul lui Dumnezeu, ați ajuns, păstrați neschimbată dreapta credință, bunătatea și dragostea, îngrijorarea pentru poporul Preafericirii Voastre, purtarea de grijă astfel încât credința să-și redobândească locul ce i se cuvine în societatea românească, interesul viu pentru lucrarea uriașă de formare a sfințitului cler, ca să poată răspunde nevoilor vremii și poporului, devenind lumină pentru toți, așa încât preoții și diaconii să fie părinți și păstori ai tuturor. Din adâncul inimii Vă dorim sănătate, răbdare, cuget apostolic ca „să purtați grijă de lucrurile bune” (Tit 3, 14), de cele materiale și de cele spirituale spre slava lui Dumnezeu și bunăvestirea poporului.

Ne-am bucurat mai ales că am întâlnit un frate împreună liturghisitor, pe Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care ne găzduiește cu dragoste părintească și își păstorește poporul bineplăcut lui Dumnezeu, preocupându-se de tineret, de problemele sociale și duhovnicești, dar care păstrează și buna credință și căldura dragostei oamenilor pentru sfinți. Îi dorim să-și ducă mai departe, cu iubire activitatea, iar rugăciunile sfinților să-l întărească atât pe Înaltpreasfinția Sa, cât și pe distinșii săi colaboratori.

Iubiții mei frați binecredincioși,

Țineți, vă rog, credința în Dumnezeu ca pe singura speranță de progres și sens adevărat al vieții. Rămâneți strâns uniți în Biserică și împotriviți-vă oricărei ispite și provocări, care încearcă să ne convingă că ar exista progres și fără Hristos. Ați trecut prin încercarea ateismului în societatea dumneavoastră, ați încercat roadele lipsei de libertate, iar Dumnezeu v-a salvat din marea atâtor necazuri. Deci răsplătiți prin viața dumneavoastră cu recunoștință, pentru multele binefaceri primite de la Dumnezeu și nu uitați să ne pomeniți în rugăciuni și pe noi, pe grecii care trecem nu doar prin criză economică, ci și prin criză spirituală. Rugați-Vă, Preafericirea Voastră și Înaltpreasfințiti frați arhierei și tu popor binecuvântat, ca Domnul Dumnezeu să ne dea pocăință, credință și răbdare, așa încât popoarele noastre ortodoxe să viețuiască împreună, prin sfinți, în dragoste și rugăciune la sfântul jertfelnic.

Dumnezeu și sfinții noștri să vă binecuvinteze!

Nectarie

Mitropolit de Corfu

Galați, 30 noiembrie 2011

Comentarii Facebook


Știri recente