Cuvantul I.P.S. Mitropolit Daniel la aniversarea a 7 ani de emisie a postului de radio Trinitas

Sapte ani de zidire sufleteasca

– Radio TRINITAS la ceas aniversar –

La 17 aprilie 1998, si-a inceput activitatea la Iasi primul post de radio crestin ortodox din Romania: Radio TRINITAS.

Dupa sapte ani de activitate neintrerupta, constatam ca Radio TRINITAS al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei a devenit o normalitate si o necesitate in lucrarea misionara a Bisericii.

Mai intai trebuie sa-I aducem rugaciuni de multumire si laude de recunostinta Preasfintei Treimi, pentru ajutorul pe care ni l-a dat in organizarea si sustinerea postului de radio TRINITAS.

Multumim azi si tuturor autoritatilor de Stat care ne-au acordat licente de emisie pentru o arie larga din teritoriul national al Romaniei.

Multumim eparhiilor si sponsorilor din Mitropolia Moldovei si Bucovinei, care au sprijinit acest post de radio in diferite momente ale activitatii sale.

De asemenea, multumim tuturor eparhiilor din Muntenia si Transilvania care au sprijinit sau sprijina financiar extinderea ariei de emisie a postului de Radio TRINITAS in acele zone ale tarii.

In acelasi timp, felicitam pe toti ostenitorii postului de radio TRINITAS pentru activitatea lor implinita cu efort si daruire de sine, astfel incat emisiunile bogate si diverse ale acestui post de radio sa poata fi ascultate zi si noapte fara intrerupere.

Prin activitatea sa misionara, culturala si sociala, postul de radio TRINITAS contribuie azi la promovarea credintei si evlaviei ortodoxe, a educatiei crestine si a spiritualitatii romanesti in context national si european.

Prin slujbele liturgice zilnice transmise de la Catedrala mitropolitana din Iasi unde se afla moastele Sfintei Cuvioase Parascheva, radio TRINITAS aduce in casele si in sufletele oamenilor Biserica in stare de rugaciune, de cantare si de binecuvantare. In plus, prin rugaciunile de dimineata, de seara si de miezul noptii, radio TRINITAS ne ajuta sa fim mai intens crestini in fiecare zi, nu numai crestini de duminica. Prin acest post de radio noi, ascultatorii lui, simtim ca Biserica este zilnic cu noi, pentru ca noi sa fim totdeauna ai Bisericii si cu Biserica lui Hristos.

Cuvantul Sfintei Scripturi, al Sfintilor Parinti ai Bisericii, precum si pomenirea vietilor sfintilor in fiecare zi a calendarului ne ajuta sa traim in lumina Cuvantului lui Dumnezeu si in bucuria comuniunii sfintilor Sai. O bogatie imensa de hrana pentru suflet si o calauza sigura intr-o lume din ce in ce mai saraca si mai confuza din punct de vedere spiritual!

Radio TRINITAS este, in primul rand, un radio pentru sufletul ascultatorilor, pentru ca nimic nu este mai de pret decat sufletul omului chemat la iubire si viata vesnica.

Stirile zilnice privind viata societatii noastre romanesti, sfaturile practice privind sanatatea si familia, stirile privind activitatile parohiilor, manastirilor, protopopiatelor, centrelor eparhiale si ale Patriarhiei Romane, in general, ajuta pe ascultatori sa lege intre ele rugaciunea si munca, credinta si viata zilnica, activitatea spirituala si activitatea sociala.

Stirile zilnice privind Ortodoxia si lumea crestina in general leaga Biserica locala de Biserica soborniceasca, universala.

Prin programele sale de muzica bisericeasca, muzica clasica si muzica populara romaneasca, postul de radio TRINITAS inalta si sensibilizeaza sufletele ascultatorilor, creaza comuniune intre generatii si popoare diferite, cultiva in inima valori spirituale regionale, nationale si universale.

Acest univers spiritual al muzicii, care aduce lumina, pace si bucurie in sufletul ascultatorilor, este lucrare misionara de cultivare a interioritatii sufletului intr-o lume din ce in ce mai secularizata si mai fragmentata spiritual.

Atentia deosebita pe care o acorda postul de radio TRINITAS legaturii dintre spiritualitatea rugaciunii si slujirea aproapelui, semnaland si incurajand activitati, programe si institutii de caritate sau filantropie crestina, contribuie la intensificarea ajutorarii crestine fratesti, a solidaritatii umane.

Programele culturale si de caritate ale Bisericii destinate copiilor, batranilor, bolnavilor, saracilor si altor categorii defavorizate sunt receptate si transmise cu multa sensibilitate de catre acest post de radio.

Pentru multe persoane singure, adesea batrani sau bolnavi, radio TRINITAS devine prezenta si comuniune acolo unde este singuratate, bucurie acolo unde este tristete.

Prin toata activitatea sa, postul de radio TRINITAS sustine lucrarea misionara, culturala, sociala si filantropica a Bisericii, in spirit de dialog si cooperare cu institutii de Stat si organizatii neguvernamentale, in respect fata de alte Biserici si culturi.

In mod deosebit, radio TRINITAS este ascultat de crestinii romano-catolici din Moldova si contribuie la cultivarea relatiilor de dialog spiritual si cooperare practica intre ortodocsi si catolici. Aceasta relatie de fratietate a contribuit intre altele ca radio TRINITAS sa devina membru al Conferintei posturilor de radio crestine europene, care are sediul la Lyon, in Franta.

Desigur, activitatea postului de radio TRINITAS trebuie mereu perfectionata si imbogatita, mereu sustinuta de Biserica si de toti cei care pretuiesc activitatea misionara a Bisericii.

Cerem ascultatorilor nostrii iertare pentru lipsurile din programe si neajunsurile din organizarea activitatii postului de radio TRINITAS. In acelasi timp, le cerem sa ne ajute cu rugaciunile lor, cu sfaturile si cu donatiile lor, pentru a sprijini acest post de radio.

In seara aceasta, felicitam pe organizatorii concertului special Crucii Tale ne inchinam, Hristoase! pe care-l consideram ca fiind un moment aniversar de multumire adusa lui Dumnezeu si ca o pregatire spirituala pentru timpul care a mai ramas pana la Sfintele Pasti.

In mod cu totul deosebit, multumim Prea Fericitului Parinte TEOCTIST, Patriarhul Romaniei, pentru mesajul de felicitare pe care l-a trimis postului de radio TRINITAS cu prilejul implinirii a sapte ani de activitate.

Va multumim tuturor celor prezenti pentru participare la acest moment aniversar al postului de radio TRINITAS!

I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei

Comentarii Facebook


Știri recente