200 de preoți din Mitropolia Munteniei și Dobrogei participă, luna aceasta, în Capitală, la cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoție. În deschiderea cursurilor, preoții au participat la Sfânta Liturghie și la slujba de Te Deum, oficiate în Catedrala mitropolitană „Sfântul Spiridon” – Nou, Paraclis patriarhal.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” slujitorii sfintelor altare au participat apoi la prima prelegere.
Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București a mărturisit că „tematica este cea aprobată de Sfântul Sinod, dar anul acesta avem ca o noutate câteva prelegeri timp de două zile pe teme de dialog dintre teologie, știință și filozofie care vor fi asigurate de profesori care fac parte din centrul pe care Facultatea noastră l-a înființat la propunerea și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Centrul de dialog dintre teologie, filozofie și știință”.
Timp de trei săptămâni, cursanții vor lua parte la Sfânta Liturghie în Catedrala „Sfântul Spiridon” – Nou și vor susține predici prin rotație, iar seara vor participa la slujba Vecerniei și la ore de cateheză.
În cadrul acestor cursuri preoții se mai pot familiariza și cu slujirea în sobor, unii dintre ei neavând această șansă. Totodată, pentru pregătirea predicilor și a catehezelor au la dispoziție biblioteca Facultății de Teologie, potrivit declarației pentru TRINITAS TV a Pr. Prof. Decan Ștefan Buchiu.
Probele scrise din cadrul examenelor de definitivat și gradul II vor fi susținute de cursanți pe 21 septembrie, iar proba orală la definitivat pe 22 septembrie.