Cursuri pentru voluntari la Turnu Severin

Centrul eparhial al Episcopiei Severinului și Strehaiei a găzduit astăzi cursul de formare pentru tinerii voluntari, cu tema „Scrierea și managementul proiectului”, organizat de Asociația „Filantropia” Severin, informează TRINITAS TV.

Cursul este activitate în cadrul proiectului „Centru resursă pentru voluntari în Drobeta Turnu Severin”, finanțat de Ambasada Statelor Unite ale Americii din România.

Scopul acestui proiect îl constituie creșterea gradului de implicare a tinerilor din Turnu Severin în activități de voluntariat, prin crearea unui centru pentru tinerii ce doresc să devină voluntari.

Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 12 luni, beneficiind de un buget de 15.450 dolari, contribuția Asociației „Filantropia” Severin fiind de 7.000 de dolari, diferența de 8.450 de dolari reprezentând finanțarea primită de la Ambasada Statelor Unite ale Americii din România.

Comentarii Facebook


Știri recente