Cursuri la seminarii teologice, suspendate din cauza gripei

Cursurile Seminariilor Teologice Ortodoxe din Botoșani și Suceava au fost suspendate timp de o săptămănă. Măsura a fost dispusă de Direcțiile de Sănătate Publică ale județelor Botoșani și Suceava, după ce s-a confirmat contactarea, de către elevi ai instituțiilor amintite, virusului A(H1N1). La Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi au fost depistați șase elevi cu virusul noii gripe, în prezent derulându-se lucrări de dezinfecție în intreaga instituție, după cum a declarat pentru Radio TRINITAS părintele Constantin Muha, directorul seminarului, citat de cotidianul „Ziarul Lumina”. De asemenea, și la Seminarul Teologic Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava au fost confirmate două cazuri de contactare a noii gripe. La sfârșitul săptămânii trecute au fost depistați un elev de clasa a 9-a și unul de clasa a 12-a având virusul gripei pandemice. La ambele instituții, cursurile vor fi reluate la începutul săptămânii viitoare.

Comentarii Facebook


Știri recente