Cursuri în cadrul proiectului FORTE

În cadrul Proiectului FORTE, prin Centrul de Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” se desfășoară o serie de cursuri cu tematici și subiecte diverse care se adresează personalului angajat al eparhiilor și unităților bisericești (protopopiate, parohii, mânăstiri, centre social-filantropice, etc), clerical, neclerical sau personal administrativ, precum și personalului ONG-urilor eparhiale sau partenere ale eparhiilor în diferite activități social-filantropice, misionar-pastorale și cu tineret.

În acest moment, potrivit federatia-filantropia.ro Centrul Național pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” are programate următoarele cursuri:

1. MANAGER PROIECT CURS 2.

Acest curs se desfășoară pe parcursul a două module separate între ele de o perioadă de practicăindividuală și consultanță cu trainerii. Cursul este certificat ANC și se desfășoară la București după următorul program: primul modul 27-31 mai 2013, al doilea modul 17-21 iunie 2013. La curs se pot înscrie un număr maxim de 18 persoane care să parcurgă ambele module. Examenul poate fi susținut doar de absolvenții întregului curs.

2. Extinderea perioadei de desfășurare a CURSULUI PENTRU EXPERT ACHIZIȚII PUBLICE.

Cursul certificat ANC pentru Expert Achiziții Publice se va extinde după următorul program:

– cursul 6: 27-31 mai, București

– cursul 7: 17-21 iunie, București

– cursul 8: 01-05 iulie, București

După finalizarea acestor cursuri nu vom mai oferi formare pentru experți achiziții publice prin cursuri gratuite, dar vor fi organizate cursuri cu plată.

3. MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE, curs certificat ANC.

Persoanele interesate de participarea la curs vor completa chestionarul pus la dispoziție pe site-ul Federației Filantropia urmând a fi ulterior contactați pentru stabilirea perioadelor de curs. Vor fi organizate maxim 2 cursuri.

Detalii despre stadiul înscrierilor și descrierea cursurilor se pot găsi pe pagina de internet a Federației Filantropia: http://federatia-filantropia.ro/ la secțiunea Știri. Aplicațiile complete vor fi înregistrate în ordinea primirii pe e-mail la adresa [email protected] Mai multe detalii, la numerele de telefon: 0735.533.374, Ina Rizoaica, 0735.533.369, Adriana Cojocaru.

Comentarii Facebook


Știri recente