Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, la Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova se vor desfășura în perioada 18 iunie – 19 iulie, Cursuri de asimilare pentru cântăreții bisericești, după cum ne-a precizat Gheorghe Cioiu de la Biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei.
Înscrierile au loc în perioada 11 – 14 iunie la sediul Centrului eparhial din Craiova, strada Mitropolit Firmilian, nr. 3.
Pentru dosarul de înscriere, persoanele solicitante au nevoie de următoarele acte: cerere de înscriere, recomandarea preotului paroh, aprobarea Consiliului parohial pentru angajare după absolvirea cursurilor de asimilare, acte de studii (minimum 8 clase), copie după cartea de identitate, certificatul de botez și adresa de înaintare a dosarului către protoierie. Cursurile se vor încheia printr-un examen de evaluare a cunoștințelor de muzică și tipic bisericesc, nota de promovare fiind minimum 5,00. Absolvenții declarați promovați vor primi o adeverință în baza căreia vor putea să se angajeze pe postul de „cântăreț bisericesc”.