Curs destinat formării de Conservatori organizat de Centrul pentru patrimoniul cultural Sf. Constantin Brâncoveanu

În perioada 10 – 21 octombrie 2011, Centrul pentru patrimoniul cultural „Sf. Constantin Brâncoveanu” organizează un nou curs destinat formării de „Conservatori”, o specialitate esențială pentru toți deținătorii de bunuri culturale. Și-au anunțat participarea un număr de 23 de cursanți care provin de la unități bisericești din Arhiepiscopia Bucureștilor, din eparhiile de pe cuprinsul Munteniei și Olteniei precum și din cadrul unor muzee din rețeaua de stat. Cursul este sponsorizat de către firma „Computerland”, președinte, dl. Nicolae Badea. Sponsorizarea constă în plata cheltuielilor pentru cazarea și masa cursanților și a lectorilor, a altor cheltuieli curente, precum și prin tipărirea în 500 de exemplare și distribuirea gratuită a volumului „Muzeologia generală” (450 pagini), elaborat de către Centrul pentru patrimoniul cultural al Patriarhiei Române, singurul curs de specialitate existent în momentul de față și pus la dispoziția muzeelor și colecțiilor din România. Profesorii invitați să susțină cursurile sunt cadre universitare, specialiști din marile muzee ale capitalei, experți ai Ministerului Culturii și Patrimoniului.

Deschiderea cursurilor va avea loc luni, 10 octombrie ora 11:00, printr-un Te Deum care se va săvârși în Catedrala Patriarhală și care va fi urmat de o vizită în Palatul Patriarhiei.

Luni seara, la ora 20:00, sponsorul va oferi cursanților și profesorilor un cokteil la hotelul Dorobanți, al cărui patron este dl. Nicolae Badea, cokteil la care sponsorul a invitat un important număr de personalități politice, culturale, ale vieții economice ș.a. Au fost, de asemenea, invitate posturi de radio, TV, reprezentanți ai unor publicații culturale, economice sau cotidiane.

Comentarii Facebook


Știri recente