Curs de pictură pentru 15 copii și tineri la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare”, Protopopiatul Iași II

La Biserica „Sfântul Vasile cel Mare”, Protopopiatul Iași II, din cartierul Nicolina, se desfășoară în fiecare sâmbătă, începând din luna noiembrie a anului 2008, un cerc de pictură, la care participă 15 copii și tineri cu vârste între 7 și 23 de ani. Proiectul a fost inițiat de către pr. paroh Lucian Florin Golinschi, care a căutat să vină în întâmpinarea tinerilor care doresc să se implice în astfel de activități. Cei 15 elevi care participă la cercul de pictură sunt coordonați de către doi profesori; unul dintre ei este licențiat al Universității „George Enescu”, iar celălalt este pictor bisericesc. Astfel, pentru partea care privește cromatica, folosirea culorilor în iconografie și în pictura laică, se ocupă profesorul Mircea Romașcan, iar pentru partea de pictură bisericească se ocupă Nicolae Străchinaru. „Tinerii participă cu entuziasm la aceste cursuri, pentru că întâlnesc profesori dedicați lucrării pe care o săvârșesc. Activitatea aceasta se desfășoară într-un praznicar pictat, care are aspectul unui paraclis de rugăciune, astfel încât ei, odată cu pictura, învață să gândească ca și membri ai Bisericii, să aibă conștiință eclesială, să conștientizeze că ei sunt viitorul Bisericii”, a menționat pr. paroh Golinschi. Prima expoziție a lucrărilor va avea drept temă icoana Sfântului Vasile și a Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, ocrotitorii parohiei.

Sursa: mmb.ro

Comentarii Facebook


Știri recente