Curs de management al resurselor umane la Alba Iulia

Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia organizează în perioada 21-23 iunie 2010, la Hotel Parc din Alba Iulia, un curs de Management al resurselor umane. Cursul este parte din Proiectul ‘Parteneriat public-privat în administrarea de servicii sociale – Model de excelență’ al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. La acest curs, care se va desfășura în două serii, una săptămâna acesta și una săptămâna viitoare, participă 55 de persoane: coordonatorii așezămintelor sociale ale Asociației Filantropia și filialelor, reprezentați al Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului din județele Alba și Mureș și reprezentați ai primăriilor partenere în acest proiect. Cursul de management al resurselor umane este un modul din cadrul cursului de management organizațional și reprezintă cea de-a doua etapă, ultima urmând să aibă loc în luna august a acestui an.

Părintele Nicolae Ignat, președintele Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, prezent la acest eveniment a declarat: ‘Aceste cursuri se adresează coordonatorilor așezămintelor sociale pentru că se dorește ca prioritate a activității noastre creșterea calității serviciilor oferite. Acest lucru se poate face printr-o experiență suplimentară, prin noi informații și noi metode de gestionare a unui așezământ social.’

În aceste zile preoții și asistenții sociali prezenți au învățat despre: metode noi de recrutarea și selecția personalului, diferența dintre un lider și un manager, lucrul în echipă, luarea deciziilor, motivarea și despre managementul timpului și a stresului, informează „Ziarul Lumina”.

Prin acest curs se dorește dezvoltarea abilităților manageriale pentru eficientizarea serviciilor sociale oferite de Așezămintele Filantropiei Ortodoxe din eparhia Alba Iuliei.

În prima zi a acestui curs a participat și Înaltpreasfințitul Andrei care le-a vorbit celor prezenți despre ‘cuvântul Sfintei Scripturi care zice că slujind oamenilor nevoiași Îi slujim Domnului Hristos. Cei ce coordonează așezămintele noastre sociale trebuie să aibă o disponibilitate lăuntrică pentru a sluji celorlalți. Constatăm că, în lumea noastră, oamenii jerfelnici sunt foarte puțini.’

Participant la acest curs, părintele Ioan Stănilă, coordonatorul casei de tip familial „Sfântul Andrei” – Vingard, a evidențiat importanța ședinței de astăzi: „Cursul de astăzi a fost foarte educativ. Avem foarte multe lucruri de învățat, multe lucruri pe care nu le-am știut până acum și care ne ajută să ne implicăm mai activ în educația copiilor pe care îi creștem”, informează TRINITAS TV.

Proiectul ‘Parteneriat public-privat în administrarea de servicii sociale – Model de excelență’ este finanțat din Fondul Social European prin Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale – Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) și are ca scop crearea unui model de excelență în management integrat și administrare la standarde europene a serviciilor sociale furnizate prin parteneriat public-privat în cadrul regiunii Centru. Proiectul este implementat de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în parteneriat cu DGASPC Alba, DGASPC Mureș, Fundația PAEM Alba și Asociația Profesională a Asistenților Sociali Alba.

Comentarii Facebook


Știri recente