Curs de limbă și cultură română în 159 de școli italiene

159 de unități de învățământ din Italia și-au exprimat până acum acordul pentru organizarea în anul școlar 2012-2013 a cursului de limbă, cultură și civilizație românească pentru copiii românilor stabiliți în peninsula italică. Acest curs opțional a fost organizat pentru prima oară în 2007 și face parte dintr-un amplu proiect internațional de promovare a culturii românești, dezvoltat în cadrul unui parteneriat între Ministerul Educației și Cercetării din România și alte state membre ale Uniunii Europene.

Până acum, inițiativa s-a dovedit a fi un real succes, tot mai mulți elevi exprimându-și dorința de a participa la aceste cursuri opționale.

Dascălii români din Italia care vor să predea limba și cultura românească elevilor din școlile italiene trebuie să își depună dosarele până pe 10 august, urmând ca evaluarea cererilor să fie făcută în perioada 13-15 august de către comisia de la Institutul Limbii Române, după cum ne informează Ziarul Lumina.

În intervalul 29-30 august vor avea loc și interviurile candidaților din Italia, la sediul Ambasadei de la Roma. Rezultatele finale vor fi afișate pe site-ul Institutului Limbii Române pe data de 8 septembrie pentru selecția din Belgia, pe 1 septembrie pentru cea din Italia, pe 12 septembrie pentru cea din Olanda și pe 24 august pentru cea din Spania.

În Italia, cursul de limbă și cultură română a fost urmat, în anul școlar 2011-2012, de 2.673 elevi din 112 unități de învățământ din șase regiuni, fiind predate de 35 de cadre didactice.

Comentarii Facebook


Știri recente