Cununa muceniciei este cununa vieții veșnice

Parohia Sfântul Mare Mucenic Mercurie din Protoieria III Capitală, din cartierul Titan, și-a sărbătorit ieri, 25 noiembrie 2011, ocrotitorul. Cu acest prilej, în mijlocul credincioșilor s-a aflat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

După cum informează „Ziarul Lumina”, Credincioșii bucureșteni au venit să aducă cinstire Sfântului Mucenic nu doar ieri, în ziua hramului, ci și cu o zi înainte, când racla cu cinstitele moaște a fost scoasă afară pentru închinare și când a fost săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia.

Ieri, în ziua de prăznuire a Sfântului Mercurie, enoriașii parohiei, dar și ceilalți credincioși care au vrut să se roage la Sfântul Mucenic au putut să înalțe rugăciunile lor alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de slujitori, din care au făcut parte părintele Ioan Iordache, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, părintele arhim. Veniamin Goreanu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, părintele protopop Dinu Pompiliu de la Protoieria III Capitală și părintele paroh Paul Lepădatu.

Preafericirea Sa a elogiat în cuvântul de învățătură personalitatea Sfântului Mare Mucenic Mercurie, ‘un om plin de credință, care și-a jertfit viața pentru Hristos, Mirele Bisericii’, dar și a Sfintei Mucenițe Ecaterina, sfinți cinstiți de Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie.

Cununa muceniciei este cununa vieții veșnice, a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, arătând că prin jertfa lor sfinții mucenici au dobândit mântuirea, devenind în același timp și semințe roditoare de credință.

‘Mucenicii, mărturisind pe Hristos cu prețul vieții lor, au devenit semințe roditoare de credință. De aceea, în cultul nostru ortodox, sfinții mucenici sunt numiți buni biruitori mucenici. Deși au fost biruiți fizic prin tăierea capului sau prin chinuri violente, totuși au fost buni biruitori. De ce au fost buni biruitori de vreme ce au fost uciși? Au fost buni biruitori în Duhul lui Hristos care se afla în ei. Și anume, nu au răspuns la violență cu violență, nu au răspuns la răutate cu răutate, ci și-au păstrat dreapta credință fără să ucidă pe alții, fără să răspundă la persecuție cu persecuție. Această răbdare a sfinților mucenici ne arată că în ei locuia Harul Mântuitorului Iisus Hristos pentru credința lor puternică și multa rugăciune’, a mai precizat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Făcând referire la Sfânta Muceniță Ecaterina, Patriarhul României a arătat că înțelepciunea omenească fără credință devine orgoliu, însă prin credință se sfințește pentru că se unește cu Înțelepciunea dumnezeiască.

‘Sfânta Muceniță Ecaterina prin înțelepciunea ei, când a fost dusă la judecată, a convertit, a adus la creștinism 150 de oratori, de oameni învățați, încât ea este într-un fel și ocrotitoarea intelectualilor, ocrotitoarea celor care pun în slujba Bisericii și în mărturisirea lui Hristos toată cultura lor, toată înțelepciunea lor. Înțelepciunea fără credință duce la orgoliu, dar înțelepciunea omenească prin credință se sfințește pentru că se unește cu Înțelepciunea dumnezeiască, cu Hristos, Cuvântul și Înțelepciunea lui Dumnezeu’, a mai spus Preafericirea Sa.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Paul Lepădatu a primit din partea Preafericitului Părinte Daniel Ordinul Sanctus Stephanus Magnus pentru clerici. Preafericirea Sa a dăruit pentru biblioteca bisericii mai multe cărți de folos duhovnicesc, iar pentru altarul sfântului lăcaș, o cruce de binecuvântare.

Credincioșii care au venit la Sfânta Liturghie au putut să se închine unui fragment din moaștele Sfântului Mercurie, care au fost scoase joi, 24 noiembrie, în procesiune și așezate spre închinare în curtea sfântului lăcaș, într-un baldachin. Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost pusă în anul 2003. Biserica mai are și hramul ‘Adormirea Maicii Domnului’.

Comentarii Facebook


Știri recente