Cu părintele Dumitru Stăniloae în temnița Aiudului

La 19 mai 1959, părintele Dumitru Stăniloae intra pe poarta temutei închisori a Aiudului. Primise o condamnare de cinci ani pentru „uneltire contra ordinii sociale” prin participarea în grupul isihast al Rugului Aprins. Toți memorialiștii perioadei comuniste care l-au întâlnit pe părintele Stăniloae îl descriu ca profesorul de teologie de anvergură, ca slujitorul profund și ca omul dedicat lui Dumnezeu. O mărturie în acest sens ne este oferită de tânărul Liviu Brânzaș, aspirant la teologie: „Numele părintelui Stăniloae mi-a izbit timpanul cu rezonanța unui tunet. Acum câțiva ani, când a sosit vestea că părintele Stăniloae a fost arestat și condamnat și că se află la Aiud, a fost o mare emoție în toată închisoarea. Marele teolog român în lanțuri! Pătimește împreună cu cei mai hotărâți creștini care se împotriviseră fiarei apocaliptice! Prin 1960, când eram în celulă cu Daniel Roman și Mircea Dumitrescu, am aflat că părintele profesor este într-o celulă la parter, cu niște țărani. Atunci le-am spus celor doi prieteni cât de mult doream să ajung în aceeași celulă cu părintele Stăniloae. Acum, dorința mea s-a împlinit. Ce bucurie pentru mine! Inima îmi bate cu putere. Este neîndoielnic că Dumnezeu a auzit dorința mea fierbinte și a rânduit împlinirea ei în chiar ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

[…] Marea mea bucurie este că părintele Stăniloae este repartizat la șcelulaț 322, unde sunt și eu. […] Eu mă îndrept spre părintele Stăniloae, care rămâne ultimul și îi spun:

– Sărut dreapta, Preacucernice Părinte, sunt Liviu Brânzaș, fost elev la Liceul „Samuil Vulcan”, din Beiuș, și mă bucur foarte mult că am ajuns cu dumneavoastră, căci vreau să urmez Teologia.

Părintele îmi întinde mâna, zâmbind cu bunătate. Se reflectă pe chipul lui bucuria prilejuită de faptul că un tânăr din fundul temniței visează să urmeze Teologia. Mă privește cu încredere și zice:

– Neamul românesc a trecut prin multe momente grele în istoria sa, dar a răzbit și a biruit întotdeauna prin credința în Dumnezeu și prin speranța în triumful final al binelui. Așa se va întâmpla acum. Să răbdăm cu tărie și smerenie suferința ce ni s-a dat.

Această mărturisire a părintelui suna ca un testament”.

Același pătimitor al temnițelor comuniste descrie momentele în care părintele Stăniloae ținea în celulă adevărate prelegeri de teologie: „Trebuie să beneficiez la maximum de prezența părintelui Stăniloae. Părintele se oferă să-mi țină în fiecare seară un curs de teologie. Participă și ceilalți tineri, îndeosebi Gil Ioanid. În jurul patului părintelui Stăniloae, celula ia aspectul unui amfiteatru. Toți ne așezăm, unii sus, alții jos, și ascultăm cu atenție. Părintele Stăniloae nu procedează ca părintele Ion Ageu, care mi-a predat teologia în cel mai pur stil didactic, ci ne prezintă diverși teologi, de la Sfinții Părinți clasici la teologii ruși. Deși acum rețin mai puține amănunte, în schimb, îmi măresc viziunea teologică. Sigur că nu lipsesc momentele filocalice. Traducătorul Filocaliei în limba română este, desigur, cel mai competent în acest domeniu al nevoinței spre desăvârșire. Acum am înțeles ceea ce până acum am intuit doar, faptul că gândirea și simțirea Sfinților Părinți sunt forme autentice ale creștinismului.

Cine vrea să cunoască despre Hristos, trebuie să citească Sfânta Evanghelie. Cine vrea să-L urmeze pe Hristos, trebuie neapărat să citească scrierile Sfinților Părinți. Ei te învață din propria experiență cum se obține mântuirea”.

Așadar, după o evaluare preliminară a memorialisticii foștilor deținuți politici, am putea spune că părintele Dumitru Stăniloae a rămas în conștiința colegilor de suferință din temnița Aiudului ca slujitorul și profesorul, îndrumătorul spiritual și modelul omului în circumstanțele persecuției comuniste și asprului regim impus de gardieni.

(Articol publicat în Ziarul Lumina din 27 septembrie 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente