Cu Hristos pe drumul vieții

De-a lungul istoriei de 1.000 de ani a Muntelui Athos, nenumărați bărbați sfinți au aflat aici desăvârșirea duhovnicească. Mulți dintre acești călugări cu viață curată au fost remarcați din timpul vieții, alții abia după trecerea lor în veșnicie, alții și-au dorit să rămână neștiuți chiar după moarte. Un monah autentic, cum a fost și Sfântul Stareț Iosif Isihastul, nu și-a căutat laudă în lumea aceasta și cu sârguință a încercat să-și ascundă virtutea.

Gheron Iosif Isihastul. Călugăr cu suflet de sfânt, care a trăit 40 de ani pe Muntele Athos, în anonimat. 20 de ani după trecerea lui la Domnul, câteva scrisori și biografia sa au văzut lumina tiparului, iar lumea a început să-și dea seama de bogăția învățăturilor sale și a vieții sale în Hristos.

Starețul Iosif, cunoscut lumii ca Francisc Kottis, s-a născut în localitatea Lefkes din insula Paros, Grecia, la 12 februarie 1897, din părinți simpli și virtuți. Încă din pântecele maicii sale, a fost hărăzit slujirii lui Hristos. Când mama sa era în durerile nașterii, a avut viziunea unui înger care încerca să îi ia copilul. Când a început să se împotrivească, îngerul i-a arătat un bilet pe care scria că trebuie să ia copilul de la ea. Ducând o copilărie plină de încercări, inima sa a început să tânjească după monahism după ce a început să citească scrierile Sfinților Părinți. La nunta surorii lui, a împărțit mica lui avere, iar apoi, fiindcă ardea în el o dorință mai presus de puterea multora de înțelegere, merge în Muntele Athos pentru a duce o viață închinată lui Hristos.

Fără jumătăți de măsură

Tânărul Francisc și-a început ucenicia pe lângă înțeleptul stareț Daniel din Katounakia, primind marea schimă în peștera Sfântului Atanasie. A dus o viață de post, sărăcie și greutăți, pe care le-a împletit cu rugăciunea necontenită a minții. Puțini reușeau asemenea lui să stăpânească atât de bine ispitele, dar harul lui Dumnezeu era cel care îi dădea putere, așa că, în timp, în jurul său s-au adunat tot mai mulți frați, dintre care cei mai mulți au devenit stareții unor importante mănăstiri de pe Muntele Athos. Încet, călugări și mireni au început să-l caute pe experimentatul Iosif, știind că vor primi de la el un sfat înțelept și plin de iubire. A trecut la Domnul la 15 august în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, după ce a participat la Sfânta Liturghie și s-a împărtășit cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos.

Starețul Iosif era un om puternic și curajos, înzestrat cu o voință de fier. A început viața călugărească cu o intensitate și un zel cum rareori întâlnești și a rămas la fel până în clipa morții.

Postea mereu, noaptea priveghea și ducea rugăciunea până la limitele cele mai înalte. Atât de mult se nevoia în timpul Postului Sfintelor Paști, încât singura lui hrană zilnică era câte o pâiniță făcută din 80 de grame de făină, cu un pic de apă și un strop de sare. Nu dormea niciodată pe pat, iar somnului se dădea doar rareori, după îndelungi privegheri, și atunci stând chircit pe un scaun vechi. Nu se lăsa de posturile aspre și de rugăciunile lungi nici când se îmbolnăvea. Nu se temea de nimic, decât de ceea ce, spunea el, este cel mai mare dușman al unui călugăr: delăsarea. Ca om al nevoinței, dobândirea virtuții era singura lui dorință și își folosea întreaga determinare și forță pentru obținerea ei.

Discreția, armă împotriva slavei deșarte

A iubit smerenia, văzând în ea singura cale autentică a descoperirii de sine. Smerenia, spunea el, nu este atunci când spunem cu umilință: ‘Sunt un păcătos!’, ci smerenia este adevărul, anume faptul că descoperi până la urmă că ești nimic. Ca isihast autentic și imitator desăvârșit al sfinților, starețul Iosif plângea mult în timpul rugăciunilor și privegherilor sale de noapte.

Credea el că lipsa de lacrimi atunci când ne gândim la Domnul înseamnă o urmă tăcută de mândrie, cerbicie și nepăsare în inimile noastre. Mai spunea că fiecare dintre noi ar trebui să poarte mereu o ediție mică a Noului Testament ca să citim ori de câte ori timpul ne permite. Așa, ‘Domnul te luminează și te călăuzește ca să păstrezi poruncile Sale. Îți umple inima de dragostea Sa și te învață cum să-i urmezi exemplul’, spunea mult cercatul monah.

Demersul ascetic al oricărui călugăr este nul dacă nu îl îndeamnă la discreție, mai spunea el. Despre nici o altă harismă nu vorbea cu atâta admirație ca atunci când vorbea despre discreție. O descria ca pe arma perfectă în luptele războiului nevăzut pe care trebuie să-l ducă monahii. ‘Vă trebuie sare, copiilor! Vă trebuie sare’, spunea, referindu-se la însușirea discreției.

Inima sa era aprinsă de o dragoste nepământească față de Mântuitorul și față de Sfânta Fecioară. Scrisorile părintelui Iosif erau pline de un freamăt spiritual, curat, fără margini. Astfel, de multe ori zicea: ‘Dacă începi să te atașezi de rugăciunea minții, trebuie să plângi și să te tânguiești căutându-L pe Hristos. La rândul Său, Iisus ți se va descoperi ca o iubire fără de margini care îți va arde toate patimile. Inima ta trebuie să îl iubească atât de tare, încât odată ce spui ‘Doamne Iisuse Hristoase, dulcea mea iubire!’ sau ‘Scumpa mea Maică Fecioară, Născătoare de Dumnezeu’, ochii să ți se umple de lacrimi curate’.

Pruncul Iisus i-a mângâiat fruntea de trei ori

Adesea, dacă trecea prin clipe grele sau îl ispitea deznădejdea, se spune că Maica Domnului i se arăta ca să îl mângâie, spunându-i: ‘Nu ți-am spus să îți pui nădejdea în mine? De ce ești atât de deznădăjduit?’ Odată, mărturisesc ucenicii, pe când se ruga în fața icoanei Maicii Domnului din Paraclisul ‘Sfântul Ioan Botezătorul’, Maica Domnului s-a ridicat din icoană, purtând pe Pruncul Iisus în brațe, și i-a spus părintelui Iosif: ‘Iată, ia-L pe Hristos!’ Cu toate acestea, bătrânul era înțepenit de spaimă și nu s-a putut mișca. Atunci Pruncul Iisus i-a mângâiat fruntea de trei ori și i-a umplut inima cu lumina necreată a dumnezeirii.

Starețul Iosif Isihastul a fost modelul călugărului aghioritic modern, care a simțit deplinătatea vieții monahale și a rescris-o plin de expresivitate și în detaliu. Mulți alți părinți cu viață dreaptă au fost remarcați și cinstiți. Dar ei nu au izbutit să lase în urmă, ca moștenire pentru cei care vor să descopere, acele însușiri fine ale vieții închinate lui Hristos, așa cum a făcut-o starețul Iosif. Prin viața sa plină de virtute și rugăciune, a reușit să reintroducă în mănăstirile zilelor noastre bogăția învățăturilor Sfântului Grigorie Palama. Mai mult, el a devenit un continuator legitim al tradiției isihaste, contribuind ca nimeni altul la renașterea spirituală a Sfântului Munte Athos.

(Traducere și adaptare de Cristian Bostan, după ‘Elder Joseph, the hesychast, as a person: An account of his deeds’, sursa: http:// www. pemptousia. com/2011/ 12/elder-joseph-the-hesychast-as-a-person-an-account-of-his-deeds/)

Comentarii Facebook


Știri recente