Ctitoria de la Meri a fraților filantropi Xenocrat

Pentru Parohia Meri, comuna Drăgănești, județul Prahova, anul 2013, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena”, este un prilej de comuniune și stăruință în rugăciune, biserica parohiei fiind închinată sfinților care au scos creștinismul din catacombe, informează „Ziarul Lumina”.

Așa cum ne indică pisania fixată în frontispiciul clopotniței, Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Meri a fost zidită între anii 1857 și 1860, fiind ctitoria fraților Atanasie, Constantin și Irina Xenocrat, al căror mormânt funerar, din marmură masivă de culoare neagră, de importanță istorică și arhitectonică, se află în curtea bisericii.

Frații Xenocrat erau cunoscuți la vremea respectivă pentru activitățile din domeniul medical și din cel al negustoriei, dar și pentru numeroasele acțiuni filantropice. În prima parte a testamentului său, Constantin Xenocrat enumera „averea sa nemișcătoare: moșia Drăgănești – Prahova; o pereche de case mari aflate pe Calea Văcărești nr. 19; două perechi de case de pe aceeași cale, la nr. 55; un loc viran alături de casele mari, două perechi de căsuțe în Str. Corbului din Suburbia «Sfântul Nicolae»”, tuturor construcțiilor menționându-le destinația. „Casele mari erau destinate înființării unui spital cu 32 de paturi, iar casele mici de la nr. 55, locuinței medicului și intendentului spitalului. De asemenea, lăsa 15.000 de lei la dispoziția Consiliului de miniștri al Regatului Greciei, din care 1.000 de lei să fie subvenție pentru Spitalul filantropic al săracilor din Atena, iar 14.000 pentru diferite stabilimente de binefacere. 4.800 lei au fost lăsați pentru întreținerea «Capelei fraților Xenocrați» din Drăgănești – Prahova (biserica Parohiei Meri desprinsă din Parohia Drăgănești, unde cândva se aflau curtea și casele postelnicului Șerban Cantacuzino, viitorul domn al Țării Românești, între 1678 și 1688), iar 1.700 lei Azilului «Elena Doamna», pentru măritatul fetelor orfane crescute aici”, ne povestește parohul de la Meri, preotul Marian Ciortan.

Înnoirea bisericii

Biserica din Meri este înconjurată de ziduri masive din cărămidă, înalte de aproape 2 m și groase de circa 60 cm, și este zidită în formă de cruce, prevăzută în partea exterioară cu piloane și capiteluri dreptunghiulare. Pictura în stil bizantin a fost realizată în anul 1861, iar la cutremurul din 1940 a suferit unele degradări, fapt ce a condus la reparații realizate în 1946, implicit la repictarea bisericii, încheiată în 1985. „Ceea ce caracterizează această biserică este pictura în stil bizantin, predominând culoarea bleu, iar catapeteasma din lemn prezintă gravuri sculptate de o rară frumusețe. Diverse obiecte de cult, cum ar fi Sfânta Cruce, Chivotul, Sfântul Potir, datează din anul 1861 și sunt confecționate din metal, fiind gravate cu chipuri de heruvimi și Sfinți Evangheliști, toate donate de ctitorii bisericii și înregistrate în patrimoniul național datorită vechimii și importanței artistice. Diverse cărți de cult, cum ar fi Mineiul și Ceaslovul cu caractere chirilice, datează din anul 1831, iar icoana Maicii Domnului pictată pe lemn, din anul 1803”, mai spune preotul de la Meri.

În ultimii ani s-au reparat clopotnița și acoperișul bisericii, sfântul lăcaș fiind racordat la iluminatul public prin intermediul a patru proiectoare și la rețeaua de apă curentă, iar pridvorul a fost reamenajat.

S-au cumpărat noi obiecte liturgice, cărți de cult, mobilier, acoperăminte și veșminte noi.

Acoperișul bisericii a fost înlocuit în întregime de credincioșii din parohie cu materialul oferit de Primăria comunei Drăgănești, care alocă anual o sumă de bani din bugetul local pentru parohiile comunei. „La Meri, primăria a oferit materiale pentru acoperișul bisericii, iar fiecăreia dintre parohiile comunei i se plătește contractul de salubrizare. Anual, sau de câte ori e nevoie, mergem și le facem curățenie în curte și prin cimitire, iar în fiecare an oferim o sumă din bugetul local pentru fiecare parohie. Și sprijinim diverse lucrări administrative, în funcție de buget”, ne-a declarat Ion Dumitrache, primarul comunei Drăgănești, care, în cei 20 de ani de când ocupă această funcție, a făcut tot posibilul ca locuitorii comunei să fie mândri de satele în care locuiesc.

„Un sat cu oameni minunați”

Ctitorii bisericii sunt astăzi exemple grăitoare pentru enoriași. Chiar dacă doar o mână de oameni, în mare parte bătrâni, aceștia nu-și uită aproapele. Astfel parohia colaborează strâns cu o asociație din București care se ocupă de adăpostirea oamenilor străzii, oferindu-le periodic haine, încălțăminte și alimente neperisabile. În plus, începând cu luna mai a anului 2013, parohia oferă alimente pentru 40 de persoane asistate la Căminul de Bătrâni de la Periș, județul Ilfov.

Oamenii din Meri au învățat să-și găsească împlinirea în cele pe care le-a dat Dumnezeu și în locurile în care s-au născut sau stabilit. Pentru Ilie Savu, un bătrân de 77 de ani care locuiește de când se știe în Meri, sat despărțit de Drăgănești doar de calea de ferată, cel mai liniștit loc acesta este. Viața sa implică munca de fiecare zi pe care o face omul de la țară pentru a-și asigura traiul șieși și familiei, din care biserica nu lipsește. „Am fost șef de secție la Fabrica «1 mai» din Ploiești, am lucrat acolo 40 și ceva de ani. Părintele a apelat la mine și am mai făcut și eu câte ceva pe la biserică. Fiindcă am fost maistru electrician, am făcut luminile aici la policandre. Acum vin la biserică des, nu chiar în fiecare duminică, căci mai am animale, păsări acasă, iar cum soția e bolnavă, eu trebuie să le fac pe toate†¦ Sunt bucuros că locuiesc în satul ăsta, aici m-am născut, sunt obișnuit aici, mă simt bine, nu mi-am dorit mai mult, am pensie bună, sănătate să fie. Mă cam dor picioarele, căci am făcut naveta atâția ani, nu erau mașini ca acum, și stăteam și înghețam adesea așteptând trenul. Mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns la vârsta asta. Satul Meri este un sat cu oameni minunați și muncitori, foarte săritori”, spune bătrânul cu mândrie.

Nicolae Vlad este încă unul dintre cei mai tineri din satul în majoritate îmbătrânit. Are 54 de ani, s-a născut și a copilărit la Meri, iar nu de mult timp, întrucât soția s-a pensionat, s-a întors în locurile natale, răspunzând și el solicitărilor bisericii, de unde este nelipsit. Deși încă lucrează la Ploiești, se întoarce în fiecare seară acasă, la Meri, fiind bucuros că timpul modernității nu și-a pus amprenta asupra caracterelor oamenilor, pe care le-a cunoscut în vremurile tinereții.

„Îi văd oameni cumsecade, la locul lor, așezați, binevoitori și statornici. M-au atras lucrurile asta. Eu am locuit la Ploiești, dar m-am retras la țară, căci sunt din zonă. Lucrez în turnătorie de 37 de ani, iar meseria mea îmi folosește pentru a ajuta la biserică.”

Comentarii Facebook


Știri recente