Biserica „Sfântul Ilie” din Bârlad va fi resfințită duminică, 17 iulie, de Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos și de Preasfințitul Corneliu, Episcopul Hușilor, după cum a relatat părintele paroh Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad. Istoria acestui sfânt lăcaș a început în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fiind unică în țara noastră prin arhitectura realizată după planurile catedralei din Belgrad (Serbia).
Cu o arhitectură unică în țara noastră, Biserica „Sfântul Ilie” din Bârlad, este situată în piața centrală a orașului și a fost construită între anii 1859-1869 de către breasla Blănarilor. În prima parte a secolului al XIX-lea, în „urbea Bârladului” au luat ființă și s-au organizat mai multe bresle de meseriași, care pe lângă grija de a-și perfecționa meseria lor, au edificat și clădiri civile și bisericești cu care Bârladul se mândrește și azi. Una dintre aceste construcții, este și Biserica „Sfântul Ilie” care a fost construită după planurile catedralei din Belgrad, văzută de Ioan Gheorghiu, epitrop al parohiei Sfântul Ilie și blănar de meserie, cu ocazia trecerii sale prin Belgrad, determinată de schimburi comerciale. Întors acasă, acesta a propus enoriei bisericii condusă de părintele Ioan Ghinea, protopop de Bârlad, să ridice în locul fostei biserici din lemn (ridicată între 1794-1795 și care se pare a pierit într-un incendiu pe la 1864) o biserică din zid, după planurile catedralei din Belgrad. În acest sens, a fost „delegat și mandatat” Ignat Lorenzo, arhitect al orașului din acea vreme să meargă la Belgrad și să întocmească planurile pentru noua biserică din Bârlad, care să poarte hramul Sfântului Prooroc Ilie, sfânt ce a fost ales și ca patron al breslei Blănarilor, ce a ridicat această biserică. Construcția este în formă de cruce, zidită din cărămidă pe temelie de piatră, de către doi meșteri pietrari: Mihai Popoiu și Gheorghe Baciu, angajați de enoria parohiei Sfântul Ilie de atunci, în vederea edificării noii construcții. Piatra de temelie s-a pus în 1858 la 6 Mai, așa cum se poate citi de pe piatra de temelie a bisericii, aflată la proscomidiarul Altarului, iar construcția a început în 1859 și s-a terminat în 1869, când a fost sfințită de către episcopul Iosif Gheorghian.
Lucrări de reparație capitală și restaurare după 1992
Ceea ce o face să fie unică în țara noastră, este arhitectura acesteia, care pe cele două abside laterale ale bisericii are două frontoane și unul pe pridvor la intrare, sprijinite pe câte patru coloane ionice, înalte de peste 8 m. Pictura bisericii s-a realizat mai târziu, la sfârșitul secolului al XIX-lea și a fost făcută în ulei de către pictorul Ioan Munteanu din Bârlad, refăcută de mai multe ori după cum urmează: 1932-1934, preot paroh fiind Nicolae Iancu; 1942-1944, după cutremurul din 1940 ce a distrus ultimul nivel de la turnul-clopotniță aflat pe pridvor, preot paroh fiind Ștefan Vasilescu și 1958-1959, preot paroh fiind Nicolae Herghelegiu. De atunci, biserica nu a mai beneficiat de nicio reparație, deși cutremurul din 1977 a afectat-o grav, distrugând frontoanele laterale, coloanele, acoperișul și zidurile, cât și pictura interioară în proporție de 80%. Actuala înfățișare se datorează amplelor lucrări de reparație capitală și restaurare începute după 1992, printr-un program de parteneriat între enoria parohiei Sfântul Ilie și Ministerul Culturii și Cultelor, de la acea vreme. Pictura interioară a fost refăcută în întregime de către pictorul Armand Kuchta din Iași, după obținerea avizului de specialitate al Comisiei de pictură bisericească. La această biserică între anii 1880-1912 a slujit ca dascăl, diacon, preot slujitor și preot paroh, vrednicul de pomenire episcop al Hușilor, Iacob Antonovici (1924-1931). Cât a activat Iacob Antonovici aici, biserica a cunoscut cea mai înfloritoare perioadă, deoarece acum a fost înzestrată cu obiecte de cult: icoanele împărătești și catapeteasma (spoite cu foiță de aur), epitaf cusut cu fir de aur și argint, sfinte vase, cruci și cădelniță din argint aurit (făcute în filigram), bunuri ce constau în terenuri, clădiri însumate la 48 (conform datelor de arhivă existente toate aflate în zona centrală și unde funcționau diferite activități comerciale), bunuri care azi nu mai există. Între familiile donatoare, amintim familia Ecaterina și Ioan Velea, ce au lăsat toată averea lor bisericii „spre veșnică pomenire”, așa cum reiese din actul testamentar. În prezent, biserica își păstrează statura impozantă între celelalte clădiri monumente istorice ale Bârladului și se remarcă prin arhitectura unică, ce au dorit să o aibă ctitorii și binefăcătorii ei.
