Crucea, semn al biruinței și al slavei

Alături de întrupare și de viețuirea pe pământ, răstignirea Fiului lui Dumnezeu Cuvântul a însemnat smerenia Acestuia. Însă chenoza a fost în același timp și o umplere, pentru că, golindu-Se Fiul lui Dumnezeu, l-a umplut pe om de îndumnezeire.

De aici înțelegem dragostea lui Dumnezeu, dar și înțelepciunea Sa, deoarece prin sărăcia Lui tămăduiește sărăcia lui Adam, prin propria Sa ocară șterge ocara lui Adam, prin moartea Sa vindecă moartea lui Adam, prin îngropare vindecă îngroparea protopărintelui.

Mai mult, zice Sfântul Nicodim Aghioritul, pentru că Adam a coborât în Iad, Hristos s-a dus până acolo să-l elibereze. Păcatul lui Adam este șters prin Cruce. Acesta păcătuind a desființat viața de la început, iar păcatului i-a urmat moartea. Hristos, zice Sfântul Nicolae Cabasila, a venit să desființeze moartea și o desființează răstignindu-Se pe lemnul Crucii.

Prin răstignirea Sa, Hristos arată modul în care a slobozit neamul omenesc de sub robia morții, dar și felul în care împărățește asupra oamenilor. De aceea aghiografia (în special cea grecească) a înlocuit inițialele cuvintelor Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor (INRI), pe care Pilat le-a pus pe Cruce, cu cele care corespund cuvintelor Împăratul slavei. Aceste cuvinte arată că prin Cruce Hristos este adevăratul împărat al slavei și al biruinței, iar Crucea este semn al biruinței și al slavei.

Dacă Cel răstignit este împăratul slavei, înseamnă că Sfânta Cruce este tronul împăratului slavei. În vechime, împărații aveau tron de pe care își conduceau supușii; la rândul Său, Hristos împărățește de pe Cruce. Astfel Crucea este și se arată drept icoana cea mai înaltă a Vieții celei dumnezeiești, simbolul cel mai desăvârșit și mai plin de sfințenie, și de aceea și semnul cel dătător și sfințitor a tot ceea ce este viața noastră cea de toate zilele.

Sfântul Apostol Pavel scrie corintenilor că nimeni dintre stăpânitorii lumii acesteia nu L-au cunoscut pe Hristos, căci dacă L-ar fi cunoscut, ‘n-ar fi răstignit pe Domnul slavei’ (I Cor. 2, 8). Hristos este numit Domn al slavei care S-a răstignit, însă lucrul acesta nu trebuie să ne ducă cu mintea că a pătimit firea dumnezeiască. Datorită unirii celor două firi, dumnezeiască și omenească, în Ipostasul lui Hristos, numirile sunt inversate de multe ori, fiind atribuite uneia din firi. Din motivul acesta, Cel care a fost răstignit se numește Domn al slavei. Domnul slavei Cel răstignit este chipul adevăratei puteri, iar în consecință Crucea este chipul adevăratei biruințe.

Psalmistul Vechiului Testament Îl numește pe Hristos ‘Împărat al slavei, tare și puternic în război’ (Ps. 23, 8), dar pe Cruce Hristos este lipsit de slavă. Prin purtarea Crucii Hristos arată neputința trupului omenesc și rabdă lipsa de slavă. Din această pricină, ne spune Sfântul Nicolae Cabasila, Crucea se umple de slavă și de biruință și tot pământul se umple de slava Sa, după cum grăiește același psalmist David. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 14 septembrie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente