Crucea – răstignire a patimilor și înviere a sufletului din moartea păcatului

Duminica a treia din Postul Mare (a Sfintei Cruci)

Marcu 8, 34-38

‘Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere.’

†Daniel,

Patriarhul României

Duminica a treia din Sfântul și Marele Post al Paștilor se numește și Duminica Sfintei Cruci. Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci începe cu îndemnul Mântuitorului ca fiecare om să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-I urmeze Lui. Apoi întreabă Mântuitorul: ‘Ce-i folosește omului să câștige lumea aceasta, dacă își pierde sufletul său? ‘. Iar în partea ultimă a textului Evangheliei se spune că între cei prezenți se află oameni care ‘nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere’. Deși textul Evangheliei acestei duminici este relativ scurt, el este foarte bogat în înțelesuri duhovnicești legate atât de taina vieții creștine, în general, cât și de perioada aceasta a Postului Sfintelor Paști.

Textul Evangheliei reprezintă o inițiere sau o luminare a credincioșilor în urcușul lor spre Înviere, spre Sfintele Paști. Evanghelia ne spune că pentru a dobândi mântuirea, în primul rând trebuie să ne lepădăm de noi înșine, să ne luăm crucea noastră și să-i urmăm lui Hristos, pentru că cel ce voiește să-și scape viața sa o va pierde, dar cine își pierde viața pentru Hristos și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui. Aceste cuvinte ne arată că există o singură modalitate sau o singură cale pentru a ne mântui: aceea de a ne uni cu Dumnezeu. Cine voiește să-și scape viața prin sine, cu propriile sale forțe intelectuale și fizice, se va pierde, iar cine se dăruiește pe sine lui Hristos-Izvorul vieții veșnice, chiar până la jertfa propriei sale vieți, acela se va mântui. Iată de ce perioada Sfântului și Marelui Post al Sfintelor Paști este un timp sfânt în care, prin post și pocăință, ne dezlipim și ne despătimim de ceea ce este rău în viața noastră, de tot ceea ce este păcat și patimă egoistă, și ne unim cu Hristos Cel Sfânt prin rugăciune și fapte bune. Ne lepădăm de păcate prin post, prin înfrânare de la păcatele lăcomiei de plăcere, de avere și putere, prin pocăință și Spovedanie, ca apoi să ne unim cu Hristos prin rugăciune, Împărtășanie și fapte bune. În acest înțeles, Evanghelia ne spune că cine își pierde viața sau sufletul său pentru Hristos și pentru Evanghelie, adică cel ce renunță la voia sa proprie, egoistă și păcătoasă, pentru a urma voia sfântă a lui Hristos, acela se va mântui, adică va dobândi viață veșnică. Cine trăiește egoist, pentru sine, acela merge spre moarte, iar cine se dăruiește în iubire curată lui Hristos și semenilor merge spre viață veșnică, chiar dacă trece cu trupul său prin moarte, potrivit învățăturii lui Hristos, Care zice: ‘cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac’ (Ioan 11, 25-26).

Harul lui Hristos transformă crucea noastră în cale spre Înviere

Al doilea mare adevăr pe care ni-l comunică Evanghelia din Duminica Sfintei Cruci este Taina crucii ca lumină a vieții creștine. Evanghelia îndeamnă ca fiecare să se lepede de sine, adică să nu mai facă voia sa, ci voia lui Dumnezeu, să-și ia crucea sa și să urmeze lui Hristos. Aici crucea poate însemna dimensiunea nefericită a vieții omului, partea ei de suferință sau durere, mai precis o boală, o neputință, o neîmplinire, o încercare, o constatare permanentă a finitudinii condiției umane, precum și o permanentă răstignire a omului între idealul propus și rezultatul obținut, ‘căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârșesc’ (Romani 7, 19). Pentru unul, crucea este o boală sau o patimă nevindecată, pentru altul, crucea este neîmplinirea unui ideal; pentru unul, crucea poate fi o stare nedorită, pentru altul, crucea poate fi o chemare neînțeleasă sau o șansă ratată. În multe feluri se poate înțelege cuvântul cruce, privit duhovnicește, când îl referim la propria noastră viață. Totuși, Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci este o Evanghelie a speranței. Recunoscând noi povara vieții sau neputința noastră, o aducem la Hristos, ca El să ne ajute să o purtăm. Astfel, neputința noastră va fi integrată în prezența iubirii Sale milostive, atotputernice și smerite. Să lăsăm pe Hristos-Doctorul să lumineze viața noastră, să vindece neputințele noastre sufletești și trupești, să ne ajute să purtăm crucea vieții noastre spre înviere, pe calea mântuirii. Cu alte cuvinte, necazul, încercarea, neputința pe care le avem nu trebuie să ne despartă de Dumnezeu sau să ne îndepărteze de Dumnezeu, ci să devină motive în plus pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu. Încercările și suferințele nu ne lasă neutri niciodată. Cei care trec prin multă suferință și poartă o cruce grea nu mai pot fi oameni neutri sau indiferenți în raport cu sensul și taina vieții. Necazul și suferința pot să-i apropie sau să-i îndepărteze de Dumnezeu! Totul depinde de credința lor.

Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci ne îndeamnă să asumăm și să purtăm crucea vieții noastre și să facem din ea drum spre înviere, adică prilej de apropiere și de unire cu Hristos Cel Răstignit și Înviat. Lui să-i cerem ajutor ca să fie alături de noi, să ne ajute să ne purtăm crucea spre înviere, așa cum a purtat El Crucea Sa. Mai învățăm, însă, din Evanghelia acestei zile și adevărul pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a spus ucenicilor Săi: ‘sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere’ (Marcu 9, 1). Prin aceasta, Mântuitorul a vrut să arate taina Schimbării Sale la Față, eveniment care a avut loc nu cu mult timp înainte de pătimirea și răstignirea Sa. Atunci, pe muntele Taborului, cei trei ucenici – Petru, Iacov și Ioan – au văzut fața lui Iisus strălucind ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina (cf. Matei 17, 2; Marcu 9, 2-3; Luca 9, 29), iar ucenicii Lui simțeau o pace și o bucurie negrăită (cf. Matei 17, 4; Marcu 9, 5; Luca 9, 33). Această trăire sau experiență minunată era pregustarea Împărăției lui Dumnezeu, ea fiind ‘dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt ‘ (Romani 14, 17). E foarte semnificativ faptul că în Evanghelia de azi Mântuitorul Iisus Hristos vorbește, în același timp, de Cruce și de vederea slavei Împărăției lui Dumnezeu. În felul acesta, El pregătește pe ucenicii Săi să înțeleagă atât suferința Crucii, cât și bucuria Învierii. Cel ce poartă crucea urmând lui Hristos merge spre Înviere, pentru că lumina Împărăției lui Dumnezeu intră tainic în sufletul și în viața lui, iar el simte bucuria chemării lui Hristos și e bucuros să-L urmeze, chiar dacă întâmpină greutăți și necazuri.

Legătura dintre Cruce și Înviere, dintre post (asceză) și bucurie

În Duminica Sfintei Cruci, preotul scoate Sfânta Cruce din Sfântul Altar și o așază pe un tetrapod (iconostas mic) spre închinare și sărutare, în timp ce se cântă imnul: ‘Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim’. De ce vorbim despre Cruce și despre Înviere în Duminica a treia din Sfântul și Marele Post? De ce în mijlocul Postului? De ce Biserica a rânduit ca să fie pomenită Crucea în mijlocul Postului Sfintelor Paști și să fie deja vestite Sfintele Patimi sau Pătimiri ale lui Hristos și Slăvita Lui Înviere?

În acest sens, Sfinții Părinți ai Bisericii ne învață în primul rând că, după cum în mijlocul Raiului era sădit Pomul Vieții, tot așa în mijlocul Postului Mare al Sfintelor Paști este prăznuită sărbătoarea Sfintei Cruci celei de viață făcătoare. De ce? Pentru că păcatul neînfrânării (nepostirii) și neascultării lui Adam se vindecă prin înfrânare sau postire față de cele materiale și prin ascultare față de Cuvântul lui Dumnezeu. Adam și Eva au pierdut Raiul și Pomul Vieții pentru că nu au postit și pentru că nu au ascultat de Dumnezeu. Noul Adam, Iisus Hristos, făcându-Se ascultător până la moarte și încă moarte pe Cruce, ne-a dăruit Pomul Vieții, El Însuși fiind Pomul vieții, care Se dăruiește nouă în Sfânta Euharistie. De aceea, Sfântul Isaac Sirul ne spune că Pomul vieții din Rai era Hristos, iar acum l-am câștigat prin Sfânta Euharistie. Din acest motiv, Sfânta Euharistie ni se dăruiește după ce am postit și ne-am spovedit, iar în timpul împărtășirii cu Trupul și Sângele lui Hristos se cântă: ‘Trupul lui Hristos primiți și din izvorul Cel fără de moarte gustați ‘.

În al doilea rând, sărbătoarea Duminicii Sfintei Cruci este rânduită în a treia duminică din Postul Mare pentru a întări duhovnicește pe cei ce postesc, arătându-le Crucea ca fiind steag de biruință a lui Hristos asupra păcatului și asupra morții, precum și semn luminos al Învierii. De ce? Pentru că taina Învierii este ascunsă în Cruce ca iubire jertfelnică, iar taina Crucii își arată slava ei în lumina Învierii. Sfinții Părinți ai Bisericii ne spun că împărații biruitori, când intră într-o cetate, mai întâi trimit înainte semnele biruinței sau stindardele lor, ca să binevestească tuturor că vor veni în cetate biruitori. În mod asemănător, în mijlocul Postului, se ridică stindardul credinței noastre, Sfânta Cruce, simbolul Răstignirii și Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru a ne încuraja sau întări în lupta cu ispitele plăcerilor (lăcomiei) și ale durerii (teama de necazuri și greutăți), întrucât Crucea este semn al biruinței iubirii smerite asupra păcatului și asupra morții, adică semn al Învierii. Cinstirea și sărutarea Sfintei Cruci, însoțite de cântarea: ‘Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim’, ne întăresc în nevoința noastră duhovnicească și în urcușul nostru interior spre Înviere. Chiar și în noaptea de Paști, Crucea nu dispare, ci alături de ea se adaugă o lumânare, lumânarea Învierii, iar când preotul spune în auzul tuturor: ‘Hristos a înviat!’, el arată tuturor Crucea luminată de Înviere. Aceasta înseamnă că cel ce își poartă crucea vieții sale și Îi urmează lui Hristos se pregătește pentru Înviere. Când ne dăruim lui Hristos în iubirea smerită a rugăciunii, a postului, a pocăinței și a faptelor de milostenie, lumina sau harul Învierii intră tainic în sufletul nostru prin Cruce, adică prin răstignirea egoismului din noi dobândim mai multă iubire sfântă, smerită și darnică din iubirea milostivă a lui Hristos Cel Răstignit și Înviat.

Duminica Sfintei Cruci este lumină mare și călăuză sigură în pregătirea noastră pentru Înviere

Înțelesuri duhovnicești multe și adânci ale Duminicii Sfintei Cruci sunt cuprinse mai ales în cântările din Triod consacrate săptămânii a treia a Postului Sfintelor Paști și Duminicii Sfintei Cruci. Această duminică este o prevestire a Săptămânii Sfintelor Patimi și a Învierii Domnului: ‘Trecând a treia săptămână a cinstitului post, Hristoase Cuvinte, învrednicește-ne să vedem lemnul Crucii celei făcătoare de viață, și cu cinste să ne închinăm și să cântăm după vrednicie; să slăvim stăpânirea Ta, să lăudăm Patimile Tale, să ajungem în chip curat la slăvita și sfânta Înviere, la Paștile cele de taină, prin care Adam iarăși a intrat în rai’.

Cinstirea deosebită a Sfintei Cruci este vestită în Triod în aceste cuvinte din sâmbăta premergătoare: ‘Acum obștile îngerești însoțesc lemnul cel cinstit, cu bună cucernicie înconjurându-l, și cheamă pe toți credincioșii la închinare. Deci veniți cei ce vă luminați cu postul, să cădem la el cu bucurie și cu frică, strigând cu credință: Bucură-te cinstită Cruce, întărirea lumii! ‘

‘Ziua aceasta este a închinării cinstitei Cruci; veniți toți la dânsa. Că revărsând razele cele luminoase ale Învierii lui Hristos, le pune înainte. Să o sărutăm deci toți, sufletește bucurându-ne!’.

Cât privește binefacerile cinstirii Sfintei Cruci, Triodul le arată în mod concentrat în cântările lui: ‘Dumnezeiasca Cruce este tăria postului, ajutătoare celor ce priveghează, întărire celor ce postesc, apărătoare celor ce li se face război. Acesteia, adunându-ne noi, credincioșii, să ne închinăm ei cu dragoste, bucurându-ne’.

Puterea harică a Sfintei Cruci provine din legătura ei cu Persoana veșnică a lui Hristos Cel Răstignit pe ea și Înviat din morți. După cum odinioară Adam cel vechi și neascultător față de Dumnezeu și-a întins, în miezul zilei, mâinile spre pomul oprit din mijlocul Raiului, tot așa Hristos – Noul Adam, Și-a întins, în miezul zilei, în mijlocul pământului, mâinile pe cruce, ‘făcându-Se ascultător până la moarte, și încă moarte pe Cruce’ (Filipeni 2, 8), izbăvindu-ne astfel de păcatul neascultării lui Adam celui înșelat atunci de demoni, pe care acum i-a învins Hristos, ‘biruind asupra lor prin Cruce’ (Coloseni 2, 15).

Așadar, pentru a arăta legătura dintre mijlocul Raiului, amiaza sau mijlocul zilei și timpul din mijlocul Postului, Crucea lui Hristos este scoasă spre cinstire în mijlocul bisericii. ‘În miezul zilei și în mijlocul pământului răstignindu-Te de bunăvoie, ai smuls marginile lumii, îndurate, din mijlocul gâtlejului balaurului’. Aceeași idee este exprimată în Octoih, unde se spune: ‘Cel ce ești Stăpân al vremilor și al anilor, în mijlocul pământului, la amiază, pe lemn Te-ai înălțat fiind răstignit, Îndelung-răbdătorule; și alunecarea celui ce a suferit în mijlocul raiului pentru rodul cel pricinuitor de stricăciune ai îndreptat-o’.

Puterea Sfintei Cruci este vindecătoare și mântuitoare, pentru că prin ea se arată iubirea milostivă a lui Hristos-Dumnezeu pentru toate popoarele adunate în Biserica Sa: ‘Mântuire ai lucrat în mijlocul pământului, Hristoase Dumnezeule, pe Cruce Ți-ai întins preacuratele Tale mâini adunând toate neamurile care strigă: Doamne, slavă Ție!’

Prin rugăciune, pocăință și post, taina Crucii, ca răstignire a patimilor egoiste, este integrată în urcușul credinciosului spre Înviere: ‘Cu lemnul ai stins, Stăpâne, văpaia neascultării, pe Cruce înălțându-Te, și ai omorât pe vrăjmașul, fiind omorât de bunăvoie. Pentru aceasta, te rog omoară voile trupului meu, și înviază ticăloasa mea inimă, cu postul cel ucigător de patimi, curățindu-mă de toată întinarea, ca un Milostiv!’

În altă cântare se spune: ‘Răstignindu-ne împreună cu Cel ce S-a răstignit pentru noi, să ne omorâm toate mădularele trupului cu posturi, cu rugăciuni și cu cereri’.

Dar răstignirea sau pacificarea patimilor egoiste ale credinciosului, prin nevoințele postului, nu se limitează doar la Duminica Sfintei Cruci din Marele Post, ci ea este o constantă a întregii perioade a Postului, după cum se spune într-o cântare din Săptămâna lăsatului sec de brânză, care premerge începutul postului: ‘Crucea Domnului este înfrânarea a toată desfătarea, și lege de postire celor ce se închină ei fără încetare. Că cei ce privesc neîncetat la Cel ce S-a pironit pe ea, își răstignesc trupul împreună cu patimile și cu poftele. Pentru aceasta să ne sârguim să ne facem și noi curați prin post; să ne împărtășim cu Cel ce S-a împărtășit nouă cu iubirea de oameni prin patimi și dintru a Sa nepătimire a împărțit firii noastre, Cel ce are mare milă’.

Această vedere și practică duhovnicească a luptei creștinului cu patimile egoiste, ca înaintare interioară a lui spre lumina Învierii, urmează viața și învățătura apostolică a Bisericii, cuprinse în cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care zice: ‘Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să și umblăm’ (Galateni 5, 24-25). ‘Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și viețui împreună cu El’ (Romani 6, 8).

În această Duminică, Biserica noastră cinstește în mod deosebit puterea și lumina spirituală a Sfintei Cruci ca lumină a Postului Sfintelor Paști și ca arvună a Săptămânii Sfintelor Patimi ale Mântuitorului Iisus Hristos. În cântările din Triod, referitoare la lumina Crucii din Postul Sfintelor Paști, Crucea este numită: ‘făcătoare de viață’, ‘raiul Bisericii’, ‘ușa Raiului’, ‘noul pom al vieții’, ‘pom al nestricăciunii’, ‘armă nebiruită’, ‘lauda preoților’, ‘lauda și scăparea monahilor’, ‘slava mucenicilor’, ‘podoaba sfinților’, ‘izvor al harului’, ‘bucuria ortodocșilor’, ‘strălucirea îngerilor’, ‘mai luminoasă decât soarele’, ‘luminătoarea creației’.

În rezumat, putem spune că legătura dintre Duminica Sfintei Cruci și Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale lui Hristos se vede în însuși faptul că viața creștină se sfințește printr-o asceză de răstignire a patimilor egoiste ale lăcomiei (plăcerilor) și de biruință asupra temerii sau fricii de durere, pentru a dobândi iubirea smerită și milostivă ca izvor de bucurie a învierii sufletului din moartea păcatului.

În acest sens, cităm cuvintele unui bun cunoscător al înțelesului și folosului Triodului, ca școală duhovnicească de pregătire pentru Sfintele Paști:

‘Prăznuirea Crucii ne permite să caracterizăm întregul Post Mare ca un timp rânduit în vederea răstignirii duhovnicești, și ne îngăduie să spunem că fiecare din virtuțile practicate aici ca pregătire în vederea celebrării Patimii (lui Hristos) e în fapt deja o participare voluntară și reală, chiar dacă parțială, la jertfa Crucii. (…) În timpul Postului Mare, credincioșii sunt chemați să urmeze pe Hristos în pustie pentru a triumfa asemenea Lui asupra ‘ispitei plăcerii’, prin asceza liber consimțită și modul de existență al căinței (tropos metanoias). Odată această victorie potențial câștigată, ei vor putea fi introduși în cea de-a doua fază a identificării lor cu Hristos, pentru a triumfa împreună cu El asupra ‘ispitei durerii’, găsindu-se, așadar, în ziua Paștelui, în starea de nepătimire pe care Hristos a venit s-o restaureze în propriul Său trup, pentru a îndumnezei firea omenească asumată și a o elibera de ‘frica morții’, căreia îi era aservită din pricina plăcerii’.*

De aceea, în duh de rugăciune, să aducem mulțumire Domnului nostru Iisus Hristos, zicând: ‘Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim’, spre lauda Preasfintei Treimi și mântuirea noastră.

* Ieromonah Makarios Simonopetritul, Triodul explicat, trad. diac. Ioan. I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2008, pp. 349-349.

Comentarii Facebook


Știri recente