Crestinatatea serbeaza astazi Nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos

Crestinii din intreaga lume sarbatoresc astazi Nasterea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Minunea Nasterii Mantuitorului s-a petrecut in urma cu mai bine de doua milenii, intr-o pestera saraca de la marginea orasului Betleem. Parintele profesor universitar doctor Vasile Mihoc, profesor la catedra de studiu biblic al Noului Testament de la Facultatea de Teologie Ortodoxa ‘Andrei Saguna’, din Sibiu, ne-a vorbit despre semnificatiile acestei sarbatori: ‘Sarbatoarea Nasterii Domnului ne pune in fata minunea venirii in lume ca Om a Fiului lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu Se face Om, avand fire omeneasca din Sf. Fecioara Maria. Asta inseamna sarbatoarea Craciunului. Dincolo de toate traditiile si de toate modurile in care noi exprimam aceasta bucurie, nu trebuie sa pierdem in vedere semnificatia crestina a sarbatorii. De aceasta semnificatie dau seama textele din Sfintele Evanghelii pe care le auzim citindu-se la slujbele din preajma si din timpul sarbatorii, ca si textele de la Apostoli, mai ales ceea ce spune Sf. Ap. Pavel in epistole ca Filipeni, Galateni, Evrei sau si in alte locuri despre Intruparea Fiului lui Dumnezeu’.

La inceput, praznicul Nasterii Mantuitorului se sarbatorea impreuna cu praznicul Botezului Domnului. Din secolul al IV-lea, insa, cele doua praznice imparatesti se sarbatoresc separat. Din nou, cu detalii, parintele profesor Vasile Mihoc: ‘Sarbatoarea Nasterii Domnului a fost la inceputul Crestinismului unita cu sarbatoarea Bobotezei. Impreuna, cele doua sarbatori, constituia ceea ce se numea si se numeste si pana astazi sarbatoarea Epifaniei, adica a Aratarii Fiului lui Dumnezeu in trup si, totodata, aratarea Treimii la Iordan, cum spune frumos troparul Bobotezei. In secolul al IV-lea, insa, s-a socotit necesar ca si cele doua sarbatori sa fie distincte, de aceea, atunci s-a instituit, separat de Boboteaza, sarbatoarea Nasterii Domnului, la 25 decembrie’.

Parintele profesor Vasile Mihoc ne-a explicat si de ce s-a ales ca data de sarbatorire a Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, ziua de 25 decembrie: ‘Exista o Omilie a Sf. Ioan Gura de Aur, publicata si in romaneste intr-un volum cu cuvantari la praznice bisericesti, o Omilie in care Sf. Ioan Gura de Aur argumenteaza de ce s-a instituit aceasta sarbatoare la 25 decembrie. El sustine, chiar printr-un calcul destul de mestesugit, ca Domnul Hristos chiar in aceasta zi S-a nascut, adica la 25 decembrie. Pentru paganii de dinainte de Hristos, perioada aceasta era legata de serbarile legate de solstitiul de iarna. Soarele, dupa ce isi diminuase puterea pana in 22 decembrie, deodata atinge punctul jos si incepe sa creasca, ziua incepe sa creasca, or lucrul acesta era asociat cu mituri si cu o serbare pagana a solstitiului de iarna. Prin instituirea sarbatorii Nasterii Domnului, timpul acesta de dupa solstitiul de iarna primeste o noua semnificatie religioasa, timpul acesta este pus acum in legatura cu aparitia Soarelui dreptatii, cum Il numeste pe Mesia profetul Maleahi’.

Comentarii Facebook


Știri recente