Credința creștină este parte intrinsecă din identitatea românească

Ocrotitorul României, Sf. Apostol Andrei, cel Întâi chemat, a fost cinstit în mod deosebit astăzi, 30 noiembrie 2012, la Catedrala Patriarhală, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Patriarhul României. Preafericirea Sa a arătat în cuvântul său că sărbătoarea de astăzi este o sărbătoare a întregului popor român evidențiind faptul că încreștinarea s-a produs deodată cu etnogeneza. Deci, redința creștină este parte intrinsecă din identitatea românească, fapt pentru care demnitatea noastră de biserică apostolică cere să ne împlinim datoria noastră de mărturisitori ai iubirii lui Hristos, ai credinței apostolice, oriunde ne-am afla, a precizat Părintele Patriarh.

„Este impresionant faptul că tinerii noștri care se află la studii în străinătate și care lucrează în instituțiile europene la Bruxelles și la Strasbourg în Franța sunt printre cei mai credincioși tineri care merg în fiecare duminică la bisericile românești care s-au organizat la parohiile românești organizate în cadrul episcopiilor noastre ortodoxe române din Europa Occidentală și anume, aceștia sunt credincioși pentru că au părinți credincioși, dar și pentru că au fost beneficiarii orei de Religie. După revoluție se știe că Biserica a insistat să fie reintrodusă ora de Religie care în mod abuziv a fost scoasă din școli în timpul comunismului, pentru că de fapt credința creștină nu este o realitate exterioară poporului, ceva adăugat, ci credința creștină este parte intrinsecă din identitatea românească, deoarece nu a existat o vreme în istorie ca poporul român să fie un popor păgân. De când s-a născut ca popor nou de atunci s-a și creștinat. Deci, demnitatea noastră de biserică apostolică cere să ne împlinim datoria noastră de mărturisitori ai iubirii lui Hristos, ai credinței apostolice, oriunde ne-am afla, în orice poziție socială și în orice loc de pe glob”, a arătat Patriarhul României.

Patriarhia Română are datoria de a propovădui credința apostolică primită de la Sfântul Apostol Andrei

Preafericirea Sa a mai evidențiat faptul că „Un rol foarte important în menținerea și întărirea comuniunii creștine ortodoxe românești îl împlinește astăzi Centrul de Presă BASILICA, prin Radio, prin Televiziunea TRINITAS și prin celelalte componente, mai ales prin Agenția de știri BASILICA astfel încât românii din afară pot să țină mai bine legătura prin satelit sau prin internet cu Patriarhia Română care are datoria de a propovădui credința apostolică primită de la Sfântul Apostol Andrei”.

Comentarii Facebook


Știri recente