Credincioșii din Protopopiatul Marghita în sprijinul celor aflați în nevoi

În Protopopiatul Marghita a fost inițiată o colectă o colectă de alimente și bani pentru sinistrații din zona Buzăului. Produsele colectate precum și suma de bani au fost direcționate astăzi, 6 martie 2012, către Protopopiatul Mărăcineni, din cadrul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

Ținând cont de greutățile prin care au trecut în această iarnă românii din zonele calamitate de viscol și ninsori abundente, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a adresat un apel tuturor oamenilor de bine din cuprinsul eparhiei pentru a fi solidari cu cei aflați în situații atât de dificile, punând în practică cuvântul apostolic: „În sfârșit, fiți toți într-un gând, împreună-pătimitori, iubitori de frați, milostivi, smeriți.” (I Petru 3, 8)

Pornind de la îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos: „…dați milostenie, faceți-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuținată în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strică…” (Luca12, 33), numeroși credincioși și preoți din protopopiatul Marghita, Eparhia Oradiei, dând curs chemării la binefacere a Preasfințitului Părinte Sofronie, au organizat în prima săptămână din Postul Paștilor o colectă de alimente și bani pentru sinistrații din zona Buzăului. După cum ne informează Pr. Bogdan Pop, Acțiunea a fost coordonată de Părintele Ioan Șugar, protopopul Marghitei, implicate fiind parohiile: Abram, Boianu Mare, Bistra, Ciuhoi, Cuzap, Marghita I și II, Popești, Sfârnaș, Suiug, Voivozi. Au fost colectate alimente neperisabile (aproximativ 3.000 kg.): cartofi, fasole, soia, făină de grâu și de porumb, ulei, zahăr, orez, conserve, și suma de 4.000 lei.

Comentarii Facebook


Știri recente