Începând de astăzi, 21 decembrie 2011, credincioșii din localitatea gălățeană Vlășcuța pot participa la slujbele care se vor oficia în Biserica parohială cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena . Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, a sfințit antimisul noului lăcaș de cult și a binecuvântat cu agheasmă biserica, după cum ne informează TRINITAS TV. De asemenea, ierarhul l-a instalat pe preotul paroh și la hirotesit duhovnic.
Până acum, credincioșii din Vlășcuța mergeau la slujbe în localitatea din vecinătate. Piatra de temelie a sfântului lăcaș a fost așezată în 2006, biserica fiind construită din lemn.